Actualitate

Bugetul CJ pe 2016, aprobat: ”Realități dureroase”. Propunerile liberalilor, respinse. Explicațiile șefului CJ

Bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pe anul 2016 a fost aprobat cu 17 voturi pentru în forma propusă de executiv, amendamentele făcute de grupul consilierilor județeni PNL rămânând astfel fără niciun rezultat.

Înainte de ședință, PNL BN a transmis următorul comunicat: ”Mai mulți bani pentru dezvoltare! Consilierii județeni ai PNL susțin o variantă alternativă de buget al județului, orientată mai mult spre dezvoltarea acestuia. Bugetul local al județului prezentat de executiv cu alte sume decat cele din data de 07.01.2016 (data postării pe site-ul CJ pentru asigurarea transparenței decizionale) asigură finanțare pentru dezvoltarea județului sub 20% din buget, de unde putem trage cu ușurință concluzia că e un buget orientat spre consum, nu spre investiții. Tocmai această „filozofie” bugetară păguboasă pentru viitorul județului trebuie combătută, iar alternativa pe care o propunem prevede o creștere a investițiilor la un nivel minim rezonabil. În esență arătăm că, în vederea creșterii eficienței cheltuirii banului public, o sumă de 4,5 milioane lei poate fi cu ușurință disponibilizată de la secțiunea funcționare a bugetului și direcționată spre secțiunea dezvoltare a acestuia. Opinăm că o serie de cheltuieli – microbuz, lift și altele asemenea – nu constituie o prioritate a județului în acest moment, astfel că vom susține ca sumele aferente să fie redirecționate spre investiții care să deservească în primul rând cetățeanul”.

În ședință, liberalii au propus direcționarea câtorva milioane de lei spre obiective de investiții precum modernizări de drumuri jduețene, centru de cercetare și valorificare a energiei regenerabile, ateliere protejate pentru persoane cu handicap și scoaterea unor proiecte precum liftul exterior, microbuzul și noul sistem de conferință cu vot electronic. Amendamentele au fost respinse.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a spus: ”Unele proiecte pe care vreți să le scoatem sunt deja în derulare, deoarece au fost aprobate anul tercut: liftul, microbuzul, sistemul de vot. Liftul nu este un moft al președintelui CJ, ci îndeplinirea unor reglementări legale pentru persoanele cu handicap. Avem obligația să rezolvăm accesul lor în această instituție. Sunt niște realități dureroase, dar este o mare diferență între bugetul alocat de un Guvern de stânga și cel alocat de actualul Guvern. Avem cu 103 milioane lei mai puțin ca anul trecut. Asta a decis ”Guvernul meu”. La venituri avem în buget 63% față de 2015. Cheltuielile sunt pe trei piloni, cel mai mare fiind DGASPC, unde merg 76 de milioane. Banii sunt integral de la Guvern, trec în vizită pe la CJ și ajung acolo, noi neavând alte atribuții decât de virare a lor. Pentru învățământul special și programele guvernamentale lapte, corn și fructe sunt 28 de milioane, iar al treilea pilon – întreținerea drumurilor județene. Cheltuielile de funcționare cu aparatul propriu sunt dfe 4,9%, adică 7 milioane, 81% se duc la DGASPC și doar 19% din buget este la latitudinea CJ. 14,1% sunt cheltuielile de funcționare”.

În timpul ședinței, prof. Florin I. Bojor a protestat în tăcere afițând două mesaje: ”Mulțumim că ați pus ședința la 12.00 pentru ca cetățenii care lucrează să nu poată partidipa” și ”32.000 € costă un apartament, voi cumpărați boxe și butoane de vot”.

Aici bugetul în întregime, cu fundamentarea din partea executivului: CJ proiect buget 2016

VEZI și: Bugetul CJ pe 2016. Cum vor fi împărțiți banii / Ce investiții face CJ anul acesta / Semne de intrare în județ – 500.000 de lei / Ce drumuri județene vor fi modernizate anul acesta. Cât costă întreținerea și reparațiile

1 sedinta cj 26.01.2016 2 sedinta cj 26.01.2016 3 sedinta cj 26.01.2016 4 sedinta cj 26.01.2016 florin bojor

Etichete

5 comentarii

  • Asa vor fi respinse si maine la CL. la dezbaterea pe BUGETUL LOCAL. La pachet PNL si in special PER. Cu toate ca aducem si in acest an, cele mai bune solutii si idei pertinente pt. cheltuirea banilor din bugetul pe 2016, actuala majoritate nu vrea sa le vada.

  • Liberalii trebuie sa stie ca pentru proiecte de tipul „centru de cercetare și valorificare a energiei regenerabile” pot fi accesate fonduri europene in cadrul Programului Operational Competitivitate (POC) 2014-2020. O sesiune pentru depunerea de proiecte pe anul 2016 are loc tocmai in primul trimestru.
    Vezi: http://www.poc.research.ro/actiuni-1-2-3

    • De ce să stie liberalii asta? Ei sunt la putere? Suna-l pe presedintele CJ repede, si spune-i sa treaca la treaba!

  • Mustăciosul șef al culturii județene, care a primit un buget frumușel, parcă era membru PNL, nu? La dumnealui se cumpără în acest an un microbuz, iar la Casa de Cultură a Bistriței s-a cumpărat anii trecuți autocar. Poate se unesc cele două instituții și deschid o firmă de transport, gen „S. C. Tropotita S. R. L.”, cu trasee pe toți coclaurii din județ.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.