Actualitate

PSD îşi exprimă regretul faţă de dispariţia fostului lider al PNŢCD, Ion Diaconescu

Partidul Social Democrat doreşte să transmită condoleanţe familiei lui Ion Diaconescu şi să îşi exprime regretul pentru dispariţia unuia dintre cei mai marcanţi lideri politici pe care România i-a avut după Decembrie 1989.

Ion Diaconescu a fost un simbol al luptei şi al rezistenţei împotriva comunismului, un adevărat lider politic, cu o reală cultură a dialogului şi a consensului. Numele său va rămâne în permanenţă legat nu doar de istoria PNŢCD, ci şi de cea a României postcomuniste.

Prin dispariţia sa, societatea românească pierde un lider politic de mare valoare, care a promovat în permanenţă ideea dialogului, a dezbaterii şi nu a duşmăniei politice, a colaborării şi nu a dezbinării. Deşi, în ultimii ani ai vieţii, Ion Diaconescu s-a retras de pe scena politică, mesajul şi exemplul său au fost în permanenţă active deoarece spaţiul public românesc avea şi are în continuare nevoie de ele.

Pentru Partidul Social Democrat, Ion Diaconescu nu a fost un adversar politic, ci un competitor redutabil, elegant şi onest. A fost un model pentru întreaga scenă politică.

În acest moment greu, suntem alături de familia îndurerată, căreia îi transmitem compasiunea şi adâncul regret pentru pierderea suferită.

Dumnezeu să-l odihnească!

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.