Social

30 de salvamari la Băile Figa

Administrația locală din Beclean va organiza cursuri de salvamar. Tineri de peste 16 ani, fete și băieți, au putut depune la Primăria Beclean dosarul care trebuie să conțină și o adeverință eliberată de medic prin care să ateste că sunt apți. Cei care nu au împlinit 18 ani au avut nevoie de acordul părinților.

”Avem 30 de dosare de salvamar, vom angaja 30 de salvamari”, a spus primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.

După ce vor participa la cursuri de specializare în prevenirea și acordarea de ajutor celor în pericol de înec, inclusiv practică la bazinul de înot didactic din Beclean, tinerii vor putea lucra pe perioada sezonului estival la Băile Figa.

”Așteptăm turiștii în noul sezon la Băile Figa cu toate locațiile renovate, înnoite. Administrăm totul astfel încât numărul turiștilor să crească, nu să scadă. Am rezolvat o problemă privind cazarea. Campusul de la Colegiul Național ”Petru rareș” are 180 de locuri de cazare, aproape cât un hotel. Va fi pus la punct inclusiv cu sală de mese, cu infrastructură ultramodernă. Pe timp de vară, liceul își poate atrage fonduri extrabugetare și poate închiria camere, prin schimburi de elevi între școli spre exemplu”, a declarat Nicolae Moldovan.

Circa 200.000 de oameni au intrat anul trecut în Parcul Balnear Băile Figa.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.