Actualitate Social

Ultimul opincar din judeţ, Floarea Cosmi din Runcu Salvei

Floarea Cosmi din Runcu Salvei e ultimul opincar din judeţ. Are 75 de ani, o casă plină cu opinci şi un soi de bună dispoziţie care ţine departe de dânsa orice gând rău. Nu are copii, convinsă că moştenitorii nu-ţi aduc nicio „haznă”, iar afacerile îi merg cum nu se poate mai bine.

Tanti Floarea, care e moda anul acesta în materie de opinci?

Moda e bună anul aiesta. Foarte bine merg opincile, Doamne, mulţam lui Dumnezeu. Joia, la Năsăud, fac bani faini. Cumpără opinci de-astea din cameră. Tot Someşul vine la Năsăud şi mă cată. Atea de piele le mai dau la ansambluri.

Spuneţi-mi vă rog despre opincile din cameră.

Mai demult făceam din cauciuc, din roate de 1200, roata mare, de la tractor, din spate, dar acum nu mai sunt, toate-s trase pe sârmă şi nu mai pot face aşa că fac din cameră. Mi-o adus un om din Coşbuc şi am luat-o pe toată pe care a avut-o.

Şi cum le faceţi?

Mai întâi le îndrept şi apoi le găuresc şi apoi le trag după cum li-i forma. Mai mult de cinci perechi nu pot face pe zi. Că acum îs slabă şi bătrână şi-mi pică din mână.

Cu cât le daţi, tanti Floarea?

Cu 20 de lei perechea. Le iau oamenii care lucră la câmp. Femeile le poartă, babele astea ca mine. Şi eu umblu tot aşa. Am pantofi în traistă, dar tot cu opinci umbu. Nu-mi plac panfofii. „Opinca îi talpa ţării nu trebuie să o dăm uitării”. Cât trăiesc eu tot o să fac opinci. Îs comode. În cizme de cauciuc li se umflă picioarele la oameni. Astea-s mai trainice. Ia omul o pereche de opinici, un ciorap de lână şi toată iarna umblă cu ele, îi călduc.  

Cât ţine o pereche de opinci?

Un an ţine. Se rupe cureaua, dacă le ţin la soare se rupe. Alea bărbăteşti le fac cu 30 de lei. Nu-s scumpe, lumea le caută. Vin şi la mine acasă că numai eu mai fac. Nu mai face nimeni. Treaba îmi mere bine. Nu mă las. Mă duc joia la Năsăud, am anume masă acolo şi vând întruna că-mi place a munci.

Mai faceţi şi de-astea de piele?

Fac, cum să nu? Am fost la târg la Vaslui şi mi-o venit comenzi să fac 30 pentru un ansamblu şi alte 30 pentru alt ansamblu din Botoşani. Le trimit prin poştă şi-mi vin bănuţii, 30 de lei perechea. Nu ridică pachetul de la poştă până nu-mi pune banul. Îs căutată, foarte căutată.

Sunteţi celebră, ca să zic aşa. Câte perechi de opinci aţi făcut până acum?

Da, da, îs celebră. Vagoane de opinci am făcut cu soţul meu, Dumnezeu să-l ierte. Nici nu le ştiu numărul. Am avut pământ şi am, n-ar trebui să lucru nimic. Am avut vaci. Din opinci am câştigat destul. Mai demult erau 40 de opincari şi toţi vindeau că toată lumea umbla încălţată cu opinci. Şi copiii la şcoală umblau toţi cu opinci. Au murit toţi opincarii. Am rămas numai eu. Nu mă lăs de ele.

Chiar dacă nu va cumpăra lumea, tot o să faceţi opinci?

Tot, că mi-i drag să mă duc prin târguri, să mă întâlnesc cu lumea. Ce să fac? Acasă am vreo 500 de perechi de opinci făcute, am o cameră anume plină cu opinci.

Nimeriţi mărimile?

Le fac aşa, după chibzuială, după ochi. Foarfecele taie şi mai mici şi mai mari. Am măciucă de lemn, butuc de lemn. Nu stau cu nimeni la poveste afară. Prin târguri mai stau. Aşa mi-o zis mama să nu stau cu nimeni de poveste să amân lucru, că am rămas orfană de tata de la patru ani şi biata mamă o fost necăjită cu noi. Sora mai mare avea şase ani, io patru şi altă soră doi ani. Tata o murit la Cotul Donului în 44 şi o rămas mama cu o pâine de ovăz. Şi ne-o crescut pe toate şi ne-am măritat care cum am putut. Mama-i moartă acum de 15 ani.

Şi dânsa făcea opinci?

Nu o făcut ea. Eu, de când m-am luat cu omul meu, am lucrat laolaltă 53 de ani. El m-o învăţat a face opinci. Lucram la ele când ploua, altfel lucram la câmp.

Nu aveţi copii?

Nu, nu am, dar mai bine că nu am. Nu am vrut să fac copii. Nu m-am dus nici să am, nici să n-am şi o trecut viaţa aşa, nită. Dar ce haznă ai şi de copii? Numai să le dai. Dacă îi dai la unul, nu-i dai la altul şi ce haznă ai? Nu mi-i urât. Stau în centru. Toate autobuzele opresc la mine la poartă, stau unde-i mai fain în Runc.

 Tanti Floarea, vă doresc multă sănătate şi sper să vedem şi în următorii 20 de ani la toate târgurile din judeţ.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.