Actualitate

Fundaţia Inocenţi s-a făcut mare. Marin Mic: 18 ani cu care ne mândrim

Fundaţia Inocenţi Bistriţa a împlinit 18 ani de când activează cu acte în regulă în judeţul Bistriţa-Năsăud, ocazie cu care şi-a deschis larg porţile pentru vizitatori. A fost un bun prilej pentru cei interesaţi să vadă cât efort se depune pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor cu dizabilităţi, dar şi a familiilor acestora.

„În realitate, sunt 26 de ani de când organizaţia funcţionează în România. La început avea un alt nume, Romanian Children’s Relief (RCR) şi care este înregistrată în SUA. Astăzi, 3 martie, e aniversarea apariţiei din punct de vedere juridic a Fundaţiei Inocenţi. Când priveşti în urmă uiţi de greutăţi şi eşti tentat să vezi doar lucrurile bune. Putem fi mândri de ce am obţinut până acum. Lucrăm cu mai multe categorii de copii şi am obţinut rezultate absolut spectaculoase. Bineînţeles că avem frustrările noastre că este extrem de greu mai ales din perspectiva resurselor. Am vrea să facem mai mult, dar nu întotdeauna avem ce ne trebuie. Una peste alta, sunt 18 ani de care noi suntem extrem de mândri de ce am realizat şi extrem de recunoscători celor care ne-au ajutat”, a spus Marin Mic

Marin Mic InocentiLa ceas aniversar, Fundaţia Inocenţi a făcut şi un mic bilanţ al activităţii sale. Astfel, în programul de intervenţie timpurie sunt cuprinşi între 80 şi 90 de copii/an, iar în cele şase centre de after school pentru rromi învaţă 120 de copii. În Programul „Viaţa copilului” de la spital sunt cuprinşi 400-500 de copii în fiecare an, iar în programul de alfabetizare în medie 140 de copii în fiecare an.

„Sunt cifre care pot părea impresionante, dar nu reflectă întru totul ce se întâmplă în continuare. Poate că cele mai uşor de înţeles ar fi progresele făcute de copiii cu dizabilităţi. Am avut cazuri de copii care, la început, erau în pat, la orizontală, iar după un an, doi, trei de activitate cu ei, au început să umble sau au reuşit măcar să stea în funduleţ, sau nu scoteau niciun sunet şi acum verbalizează chiar dacă ei nu vor putea fi niciodată la fel de funcţionali ca şi noi, ceilalţi. Pentru noi, chiar şi reuşita unui copil de a ţine un creion între degete, fiind învăţat să facă asta, este un progres uriaş pe care poate că doar părinţii şi cei care lucrează cu el îl pot percepe corect”, a spus Marin Mic.

Obiectivul Fundaţiei Inocenţi pentru copiii cu dizabilităţi este să coboare pragul vârstei de intervenţie, organizaţia fiind printre puţinele din România care lucrează cu copii sub doi ani.

marin mic radu moldovan„Noi avem bebeluşi de trei, patru luni cu care lucrăm, dar ei nu reprezintă regula, ci excepţia. Visul meu este să fim Fundatia Inocenti 1atât de buni, de bine pregătiţiţi, încât să putem lucra cu copii de vârste foarte mici fiindcă intervenţia timpurie duce la şanse de reuşită mari cu costuri mici, însă pentru asta trebuie să fii extrem de bine pregătit fiindcă e un mare risc. Poţi fi plin de bune intenţii şi, dacă nu şti ce faci, poţi face mai mult rău decât bine”, a explicat Marin Mic.

Ca urmare, în perioada următoare, trei psihologi şi un kinetoterapeut ai Fundaţiei Inocenţi vor urma un stagiu de pregătire în acest sens în Norvegia într-un centru pentru boli rare, cel mai performant din Europa.

Totodată, în perioada 15-16 martie a.c., Fundaţia Inocenţi va organiza la Bistriţa o conferinţă internaţională la care vor participa 144 de specialişti din România, Norvegia, Franţa şi Republica Moldova în care se va discuta tot despre recuperarea copiilor cu dizabilităţi de la vârste cât mai fragede.

La aniversare a fost prezent și președintele CJ Radu Moldovan: ”Este ”majoratul” Fundației Inocenți, împlinirea a 18 ani de activitate continuă în care oamenii cu suflet mare din această Fundație au adus un strop de speranță în sufletele a mii de copii cu nevoi speciale din județul nostru. Le urez la mulți și buni ani, putere de muncă și rezultate cât mai bune în activitatea lor. Pentru mine este o bucurie că alături de DGASPC suntem parteneri cu Fundația Inocenți, în proiecte punctuale prin care încercăm să facem mai bună viața unor copilași speciali”.

Andrada Miron Fundatia Inocenti Fundatia Inocenti 2 Fundatia Inocenti 3 Fundatia Inocenti 4

La Fundația Inocenți a ajuns și subprefectul Ovidiu Frenț: ”Am vizitat din nou Centrul Fundaţiei Inocenţi, acum cu ocazia Zilei Porţilor Deschise şi a 18 ani de recunoaştere oficială. Activitatea fundaţiei a început de fapt în 1990 că subsidiară a Romanian Children’s Relief (RCR), având aceeaşi vârstă cu tânăra noastră democraţie. Ca de fiecare dată am simţit emoţia firească a prezenţei într-un loc deosebit, unde oameni minunaţi fac lucruri extraordinare pentru copiii noştri mai puţin norocoşi, cei cu dizabilităţi. Se pare că aici e singurul loc din ţară unde sunt ajutaţi copiii foarte mici, începând cu vârste de 2-3 luni, prin programul de intervenţie timpurie. Rezultatele sunt pe măsura dăruirii cu care se lucrează în centru, a pregătirii profesioniştilor de aici şi a dotărilor. Instituţii importante ale judeţului, Prefectura şi Consiliul Judeţean, sunt alături de Inocenţi, împreună cu companii importante care oferă susţinere materială, cum e Leoni Wiring Systems. Am întâlnit mămici care cu ochii umezi mulţumeau conducerii şi personalului din centru pentru ceea ce fac pentru copiii lor, care acasă nu ar fi avut nicio şansă de recuperare. Le mulţumesc şi eu, în special d-lui director Marin Mic (cu suflet mare!) şi le doresc să-şi rezolve toate nevoile financiare pentru punerea în aplicare a celor patru programe speciale având anual că şi grupuri ţintă sute de copii din judeţul nostru. La mulţi ani Inocenţi!”.

1 inocenti ovidiu frent 2  inocenti ovidiu frent 3  inocenti ovidiu frent 4  inocenti ovidiu frent

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS