Actualitate Recomandări

Frumuseţi de rasă. ”Bistritzer Dog Show” a strâns câini din nouă ţări

(FOTO) Câini din 87 de rase pot fi admiraţi sâmbătă şi duminică în Complexul Heidenfeld de la Viişoara în cadrul evenimentului Bistritzer Dog Show unde sunt prezente 570 de patrupede din nouă ţări. În afară de titlurile de campioni pe care le vor obţine cei mai frumoşi dintre câini, cu această ocazie va fi stabilit cel mai frumos ciobănesc românesc carpatin, cel mai frumos câine din Bistriţa-Năsăud, dar şi cel mai mâncăcios căţel.

„Anul acesta, în premieră, organizăm cinci expoziţii chinologice sub o singură denumire: Bistritzer Dog Show, nume pe Matilda Gubeshcare l-am reţinut la OSIM. Sunt două expoziţii internaţionale, un CAC, un CAC special, va mai fi duminică şi expoziţia Carpatin Club România. Avem 570 de câini înscrişi din 87 de rase, participanţi din nouă ţări, Finlanda, Franţa, Italia, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Croaţia şi România. Avem şi câteva exemplare de ogari din rase mai puţin întânite pe care îi avem acum, în premieră la Bistriţa”, a declarat pentru Timp Online preşedintele Asociaţiei Chinologice Bistriţa-Năsăud, Matilda Gubesh, organizatoarea principală a evenimentului la reuşita căruia şi-au mai dat concursul Carpatin Club România şi Primăria Bistriţa.

Potrivit sursei citate, expoziţiile chinologice sunt importante pentru dreptul de reproducţie al fiecărui câine: „Dacă sunt câini foarte buni, mai au şi titluri de campioni, când le au pe toate, urmează campion cum laudae, stăpânii sunt tentaţi sdă le aibă pe toate ca să fie mândri şi să scoată pui de valoare”.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

Înainte de începerea concursului, mulţi dintre stăpânii câinilor cu blană mai pretenţioasă au avut ceva de lucru să-i pregătească pentru a fi cât mai frumoşi şi să impresioneze arbitri.

frumusete 1 frumusete 2 frumusete 3 frumusete 4

Printre participanţii la expoziţie s-a numărat şi Paul Pop, alias Jack, care creşte câini din rasa Ciobănesc de Asia Centrală: „Expoziţiile de câini sunt foarte interesante. oamenii care iubesc animalele ar vrea să aibă o calitate cât mai bună în ele şi aici se diferenţiază calităţile. Eu cresc ciobănesc de Asia centrală, o rasă veche de 4000 de ani. Sunt câini foarte buni de pază, a turmelor, a depozitelor, pentru tot ce trebuie. Sunt câini de talie mare, dar ei sunt aşa cum îi creezi. Dacă vrei, poţi să-l faci o armă mortală, dacă nu, un câine cuminte pentru familie. Unul dintre câinii mei are trei ani, îl cheamă Ahile, are 106 kg, nepot de campion mondial şi pe linia mamei, şi a tatălui, iar fetiţa are 6 luni, tot aşa, bepoată de campion. Ahile s-a născut la noi în canisă, e unul dintre cei mai masivi câini şi a trebuit să îi dăm un nume pe măsura felului în care arată şi după caracterul lui. E deja un câine campion. Are titlul de România junior, exclent apoi 1 şi 2”, a  spus Paul Pop.

Paul Pop caini 1 Paul Pop caini 2 Paul Pop caini 3 caini

La expoziţie a mai participat şi fostul consilier municipal al Partidului Ecologisrt Român, Bogdan Iclenzan, crescător de câini din rasa Ciobănesc Românesc Carpatin.

 caini 2 caini 3 caini 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.