Social

A ars o casă din Archiud. Proprietarul, dus în stare gravă la spital după ce a suferit arsuri

Pompierii militari și voluntari au intervenit la un incendiu izbucnit la o casă din Archiud, comuna Teaca, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Incendiul se manifesta generalizat, iar în urma primei intervenții, asigurată de SVSU Teaca, s-a reușit scoaterea din casa a unei persoane. Bărbatul prezenta arsuri pe o suprafață mare din corp, fiind inconștient în momentul în care a fost scos din casă, ulterior devenind conștient.

Au intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Teaca, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Lechinta și Detașamentul de Pompieri Bistrița, cu autospeciale de stingere, inclusiv autospeciala de interventie la înălțime, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj SAJ BN.

Incendiul a fost localizat în limitele găsite și se lucrează pentru lichidarea focarelor și înlăturarea elementelor de construcție care prezintă riscul de prăbușire.

Au ars mai multe încăperi și acoperișul construite preponderent din material lemnos, pe o suprafață aproximativă de 50 mp.

Incendiul a fost oprit înainte ca acesta sa se extindă la vecinătăți.

Victima a fost preluată conștientă, succesiv de echipajul SAJ BN, ulterior de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Prezenta arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corporală. Echipajul de terapie intensivă mobila SMURD a intubat-o și a transportat-o la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

Cauza probabilă a incendiului va fi stabilita după finalizarea intervenției.

”În urma intervenției pompierilor și a echipajelor medicale a fost constatată distrugerea în totalitate a imobilului și rănirea proprietarului, un bărbat de 54 de ani. Acesta a fost ulterior transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Foto-Video: ISU BN

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS