Asociația ”Păduri Bistrițene”, care a depus anul trecut un proiect în sesiunea de bugetare participativă organizată de Primăria Bistrița, a primit abia acum cei 35.000 de lei solicitați pentru amenajarea permanentă a unui traseu de aproximativ 30 km prin pădurile dinj nordul orașului, traseu care să-i ghideze pe cei care aleargă, merg în drumeție sau cu bicicleta.
Potrivit lui Mihai Ungur, au fost achiziționate deja materialele necesare și s-a reușit marcarea a doi kilometri din traseu, iar dacă vremea va permite voluntarii vor avansa. Ulterior, dacă vremea nu va mai permite, vor relua activitatea în primăvară.
Traseul pornește din Pădurea Schullerwald, spre Dealul Dumitrei, zona antenei, și duce spre cetățuie, un traseu consacrat în rândul amatorilor de alergare de teren din Bistrița și împrejurimi, întrucât pe aici traseu se desfășoară una dintre probele concursului de alergare ”November Run”.
Cu banii primiți de la bugetul local, voluntarii amplasează marcaje cu caracter permanent care să ghideze trecătorii pe circuit. Este vorba de marcaje cu vopsea pe copaci după modelul traseelor montane cu un design specific acestuia portocaliu cu alb. De asemenea, vor amplasa și marcaje pe stative de lemn, cu însemnele specifice, în zonele unde nu este posibilă marcarea pe copaci, un panou informativ ce descrie traseul hartă, estimează un timp de parcurgere pentru fiecare dintre variante alergare, drumeție, nordic walking și marchează locurile unde sunt izvoare, băncuțe și coșuri de gunoi.
Vor mai fi amplasate bare metalice din 5 în 5 km pentru marcajele specifice de localizare prin care călătorii sunt informați cu privire la kilometrul la care se află pe traseu. Nu în ultimul rând, banii vor fi utilizați pentru semnalizarea izvoarelor și amplasarea a trei băncuțe de lemn și coșuri de gunoi în zonele de odihnă.
Mihai Ungur și ceilalți alergători anunță că, după amenajarea traseului, vor parcurge cu regularitate zona pentru întreținere.
Copiii de la liceul Andrei Mureşanu încearcă să pună în valoare şi să marcheze prin programul Erasmus un traseu extraordinar de frumos până la Cetatea Bistriței de pe dealul Cetății acolo unde este antena de telefonie mobilă. Traseu care pleacă din zona hotelui Flamingo urcă pe str. Subcetate până pe deal şi coboară înapoi pe strada Constantin Brâncoveanu. https://chl.cnlr.ro/routes/4/la-antena
Acest traseu spre Dealul Cetății ar îmbina în mod frumos partea de Hiking cu partea de Istorie şi Cultură.
Acest traseu ar fi frumos să pornească din Piața Uniri să străbată Piața Petru Rareş cu Palatul Administrativ, strada Crinilor, strada Slavici pe lângă Universitate şi strada Subcetate de aici urâmd traseul dezvăluit de elevii de la Colegiu Andrei Mureşanu.
Ca punt de aprovizionare şi refresh pe acest traseu până pe Dealul Cetăți se pot folosi magazinul Penny şi restaurantu Flamingo iar la întoarcere un Refresh pentru depănarea amintirilor din excursie la cofetăria Doris.
Poate ar trebui precizat că traseul de pe Dealul Cetății a fost realizat de elevii de la liceul Liviu Rebreanu, așa cum scrie în pagina de la link-ul de mai sus: https://chl.cnlr.ro/routes/4/la-antena
Ca alternativă pentru traseul de întoarcere se poate folosi strada Drumul Dumitri Vechi şi bulevardul Andrei Mureşanu şi atunci drumeți vor trece şi pe la Casa Memorială Andrei Mureşanu.
Deja avem pistele faine pe Subcetate , Slavici şi Crinilor pentru a putea să ajungă şi biciclişti pe Dealul Cetății pista de biciclete bună de pe strada Subcetate trebuie prelungită până pe Dealul Cetății la Antenă.
Pentru întoarcere trebuie făcută o pistă de Biciclete pe strada Matei Corvin care să facă conectarea cu pista de biciclete superbă de pe strada Drumul Dumitri Vechi.
Construiți şi Pista de Biciclete de pe Calea Clujului pentru a putea să ajungem pe bicicletă în zonele acelea frumoase din Sullerward şi noi cei din Viişoara şi noi suntem cetățeni ai Bistriței.
https://www.youtube.com/watch?v=q9ADQBdkCxU&list=PLjA9lNX_fbYnVsQkfqxZj7zc3QK5Z1-MT&index=7&pp=iAQB
A fost un cetățean din cartierul Subcetate care a mai propus într-o şedință de buget acum vreo 3 ani marcarea unei poteci asemănătoare de agrement pentru pietoni şi biciclişti din Cartierul Subcetate pănă la Cetatea din Dealul Cetății . Cei din Primărie au fost de acord cu el şi au apreciat această propunere însă de atunci nu au mai făcut nimic.
Niste garduri electrice n-ați achiziționat???
😜
Sursa:
„GARD electric pentru urși 🪵🪵🐻🐻🪵💥🪵
Echipamente și accesorii pentru garduri electrice recomandate special pentru urși:
Generator de impulsuri: luând în considerare dimensiunea Urșilor și faptul că au păr relativ lung, este nevoie neapărat de un generator de impulsuri puternic, de cel puțin 4-7 Joule.
Tip conductor: având în vedere greutatea corporală a urșilor, este necesară procurarea unui conductor cu o rezistență la rupere mare – în mod exclusiv frânghie pentru gard electric.
Gard: pentru a ține la distanță urșii și puii lor, se recomandă construcția unui gard format din minim trei rânduri plasate la 25 cm, 60 cm și 95 cm, măsurate de la sol. Firul de jos împiedică pe puii să treacă sub gard. Se recomandă ca stâlpii gardului să fie din lemn masiv sau din țevi de fier, și să fie plasate la distanțe de max. 5-6 m.
Sursă:
https://www.agroelectro.ro/ro/categorie-de-produs/gard-electric-pentru-ursi?gad_source=1&gclid=CjwKCAiAxKy5BhBbEiwAYiW–yxi-Lox8UH6WQRZwBVdqERiR1V2eq4EmcEUjLNGt951T_AYp0uMDhoCuKAQAvD_BwE
Mă zevzecule acelea sunt Păduri nu Închisori. Ce plm de gard electric vrei tu în pădure.
Băi amețitule dacă vrei să stai izolat între garduri este un loc şi pentru tine în Peri Seculari. O să fi cam plictisitor că acolo merg doar babalâcii nocivi însă o să te obişnieşti şi tu şi nu va fi aşa o mare problemă.😉
Du-te mă de aici în Perii Seculari că acolo ai şi gard !
După cum sa văzut la competiția de alergare reuşită din acest weekend în pădurile din Nordul Bistriței nu sunt urşi.
@ Impuls de ce ți-ai mai făcut casă ca tâmpitul în pădure sau la marginea ei dacă acum vrei să-țio transformi în cazemată cu garduri electrice ?! 🤣😅🤣😅🤣
@Claudia
VaI Doamnă! În ce hal vorbiți…
Rusinika!
Sau poate ești un „CLAUDIU!!?
Bravo, Claudia! Sper sa fii si impotriva instalatiilor de ascultare si a camerelor de luat vederi.
Este egalitate acum femeile au tot dreptul să vorbească exact ca bărbații !!!!!!!!!!!
Bineînțeles că sunt împotriva a camerelor de supravegere şi ascultare şi a altor prosti în pădure.
@ Cap , Poți să de duci şi tu tot în peri seculari că ăştia de acolo au cerut prin participativă de la primărie ( adică din banii noştri că ei săracii sunt amărăşteni rău 😆) camere de supravegere şi te vei putea simții şi tu supravegheat. Dacă nu mă crezi poți să-l întrebi pe dentist.
Impuls ,
te-ai inspirat din video asta viral? 🚲🐻 „Bear Attack, Man încearcă să fugă de a atacul unui urs/ Bear: GoPro” pe YouTube
https://youtu.be/eK0pO79YkvY?si=wNCYJmqS04NDKjlq
Când te-a șfâșia un urs ,,Femina” atunci o să faci diferența…
@Cazemate
Noh,Stai liniștit…
Locuiesc la Bloc !
Am”băgat și io un fitil „…și uite că s-a mai animat discuția!😜 Pe-aici.
Bine că nu stai sub bloc! 🥸👺
Foarte frumos! Mult succes!
Doua observații:
– coșurile de gunoi sunt contraindicate pentru că doar vor aduna gunoiul și nu îl va ridica nimeni. Vreți exemple? Doar mergeți pe traseu. Cine a cărat gunoiul până în mijlocul pădurii să facă bine și să-l ducă înapoi. Toți iubitorii ieșirilor în natură înțeleg lucrul ăsta.
– bugetare participativă înțeleg că presupune că administrația își asumă să bugeteze niște proiecte propuse de public și să le realizeze cu mijloacele administrație. Nu cu voluntari. DSP-ul, firme angajate pentru servicii, etc. Toată stima în continuare pentru cei care au propus și înțeleg că și fac. Dacă primăria doar a cumpărat vopseaua, cam puțin.
În fine înțeleg că primaria a plătit pe o băncuță 10.000 de lei. Așa ajungem la 35.000. Vopsea, lucru făcut de voluntari și 3 băncuțe din stocul primăriei cumpărate de la finul, ăla care a vândut și camionul second hand la preț de Tesla.
Sper sa nu devină pădurile un fel de shulevard ca ar fi chiar trist!!