Social

A început tabăra culturală ”Realism Magic” la Valea Vinului

SONY DSC

Tabăra culturală „Realism Magic” este în plină desfăşurare, tema acestei ediții fiind „Portret de scriitor la Valea Vinului – Lucian Blaga”. Manifestarea se înscrie în seria de evenimente organizate de ASIC Bistrița și partenerii tradiționali, cu scopul recuperării unuia dintre cele mai vechi branduri culturale și turistice ale județului Bistrița Năsăud: Valea Vinului.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, la această ediţie participă scriitorii George Vasile Dâncu, Alexandru Uiuiu, Florica Dura, artiștii plastici Mircea Mocanu, Georgiana Vrânceanu, Marian Coman, Alexandru Gavrilaș, Maria Gliga, Crina Stănescu și Cristina Trif.

Cunoscută drept Stațiunea Scriitorilor, locația de la Valea Vinului este menționată ca destinație turistică începînd cu finalul secolului XVIII. Moda turismului de vizitare a izvoarelor cu ape minerale și tratamentul prin consumarea dozată a apelor terapeutice situate înainte și după Rodna a fost adusă în zona Bistriței și Năsăudului prin intermediul militarilor din Regimentul de Graniță 2 Năsăud, din Austria. Vizitarea izvoarelor de la Donbath, Anieș și Valea Vinului a luat amploare după ce drumul de pe Valea Someșului a fost reparat și consolidat. În primii ani de după militarizare, nenumărate poduri și podețe pe toată valea Rodnei, au fost reparate și altele au fost construite de la zero, accesabilizînd astfel zona, devenită prosperă. Români și străini parcurgeau distanța de la Bistrița sau Năsăud, cu căruțele, pentru a ajunge la izvoarele cu ape minerale de la poalele Masivului Rodnei. Alții, mai curajoși și mari iubitori de natură, spre finalul secolului XIX au luat cu asalt munții, tot după moda austriacă și germană, organizîndu-se în SKV, ong care avea să lase urmașilor în jur de 150 de cabane și refugii montane, poteci marcate dar și o vastă identificare a florei și faunei Munților Carpați.

Însuși impăratul Iosif al II –lea a dorit să cunoască Munții Rodnei în vizitele sale și a parcurs călare drumul de la Rodna, prin trecătoarea Rotunda, la Coșna, Dorna și Cîmpulung. De altfel din jurnalul său reiese admirația pentru natura splendidă a Munților Rodnei, și respectul pentru oamenii acestor locuri.

Stațiunea de la Valea Vinului, care în timp a devenit un brand cultural și turistic, a cunoscut de-a lungul existenței sale lungi perioade de prosperitate dar și etape de degradare și distrugere. Starea jalnică în care se află în acest moment, urmare a vandalizării din vara lui 2014, dar și ca efect al folosirii curții acesteia ca platformă ilegală de depozitare a lemnului exploatat din zonă, a fost un motiv de a urgenta procesul de clasare ca monument de clasă B a celor două pavilioane cunoscute astăzi drept Casa Scriitorilor de la Valea Vinului. Demersul factorilor culturali decizionali bistrițeni are fundament faptul că locația de la Valea Vinului este un reper de identitate culturală și turistică pentru județul Bistrița Năsăud, dar și pentru Transilvania, avînd în vedere apectul devenit deja istorie și anume că băile care au funcționat aici erau recunoscute și apăreau în ghidul turistic european, publicat la începutul secolului al XIX –lea în Germania și Austria. Practic, stațiunea de la Valea Vinului adună peste 150 de ani de existență, lucru care ar trebui cunoscut de responsabilii județeni, și luat în calcul într-o reală și motivată strategie de dezvoltare turistică a județului Bistrița Năsăud.

Organizatorii ediției 2015: Asociația pentru Stimularea Inițiativelor Civice Bistrița, Asociația Culturală Eikon, Asociația Culturală „ Florica Dura”, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS