Ne-a părăsit ”Comisarul Moldovan”, Sergiu Nicolaescu. Filmele sale, nemuritoare

Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie şi recent fusese operat de peritonită. „În ultimele 48 de ore, în evoluţia domnului Sergiu Nicolaescu au apărut complicaţii cardiace şi pulmonare severe care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat şi care au condus la deces azi, 3.01.2013, ora 8.20”, se arată în comunicatul de presă transmis de Spitalul Elias. Sergiu Nicolaescu era internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias, fiind operat de peritonită în 28 decembrie. Reprezentanţii Spitalului Elias declarau că intervenţia chirurgicală a avut loc „în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic. Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu căzuse în timp ce se îndrepta spre garajul său, el fisurându-şi câteva coaste.

Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. Regizorul Sergiu Nicolaescu nu va beneficia de slujba de înmormântare întrucât va fi incinerat, această practică nefiind creştină şi implicit respinsă de către Biserica Ortodoxă, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica. Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel la familia lui Sergiu Nicolaescu să-l  înmormânteze creştineşte, pentru a păstra renumele marelui regizor în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox. Dana Nicolaescu, soţia regizorului Sergiu Nicolaescu a precizat că incinerarea a fost “dorinţa expresă” a soţului său, pe care i-a respectat-o.

Sergiu Nicolaescu s-a născut pe 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu, oraş pe care l-a părăsit în 1935, întrucât familia sa se stabilise la Timşoara. În acest oraş urmează cursurile şcolii primare şi liceul. Între anii 1948 şi 1952 a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din Bucureşti (Politehnica), practicând ingineria în perioada 1954-1965. Apoi a practicat operatorie de film, devenind regizor, actor, scenarist şi producător de film.

Primul film regizat de Sergiu Nicolaescu a fost „Scoicile nu au vorbit niciodată” (1962), un documentar de scurtmetraj, cel dintâi lungmetraj de ficţiune urmând să-l realizeze în 1966-1967. Este vorba despre „Dacii”, o coproducţie româno-franceză impresionantă, cu o distribuţie pe măsură şi cu o figuraţie grandioasă, care au devenit apoi atribute ale tuturor filmelor sale istorice.

În 1962, realizează filmul care îl ajută să pătrundă într-adevăr în lumea cinematografiei: „Memoria Trandafirului”, o metaforă de 7 minute, care s-a bucurat de succes în ţări precum SUA şi Franţa.

Tot în Franţa are loc, cinci ani mai târziu, premiera pariziană a filmului „Dacii”. Pe Champs-Elysees, în dreptul restaurantului Fouquets, trona un afiş al filmului, având textul: „Un film du Serge Nicolaesco”. „Era o foarte mare satisfacţie pentru un tânăr debutant de 37 de ani. Din acest moment începea cariera mea internaţională”, declara regizorul mai târziu.

Anul revoltei studenţeşti de la Paris şi al Primăverii de la Praga, 1968, i-a adus lui Nicolaescu şansa de a lucra, în calitate de regizor, cu Orson Welles, Laurence Harvey şi alţi mari actori americani şi europeni, chiar la Bucureşti, unul din filmele produse la acea vreme fiind „Bătălia pentru Roma”, o producţie americano-germană.

Legendarul comisar Miclovan, devenit apoi Moldovan, cu care Sergiu Nicolaescu afirma că a atins celebritatea ca actor, s-a născut în 1972, după ce Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu le-au propus lui Nicolaescu, Manole Marcus şi Iulian Mihu realizarea unui serial poliţist. Personajul său, un vechi poliţist, avea un rol secundar în serialul în care acesta apare alături de Ilarion Ciobanu (Roman).

Urmează, pentru Sergiu Nicolaescu, o perioadă profesională prolifică, între anii 1970-1980, timp în care a înfiinţat prima şcoală de cascadori din România şi o alta de recuzită. E o perioadă în care realizează cam două filme şi jumătate pe an, documentându-se, în paralel, pentru alte proiecte.

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu cuprinde peste 60 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Dacii” (1966), „Mihai Viteazul” (1970), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Cu mâinile curate” (1972), ”Nemuritorii” (1974), „Osânda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Mărin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul morţii” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005), „Supravieţuitorul” (2008), film pentru care a obţinut cel mai mare credit, de 1,8 milioane de lei, la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei, în 2006.

Dacă filmul „Orient Express” a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost „Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal – creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.

Despre „Mihai Viteazul”, Sergiu Nicolaescu afirma că a fost cel mai greu film din cariera sa, cel mai greu „pariu” al său, dar că a meritat. Studiourile Columbia ar fi dorit să producă filmul, într-o distribuţie de zile mari, cu Orson Welles, Elisabeth Taylor, Richard Burton şi cu Charleton Heston în rolul marelui voievod. Autorităţile vremii au decis, însă, că distribuţia filmului trebuie să fie exclusiv românească, iar filmările au fost realizate în Cehoslovacia şi în Turcia.

De-a lungul carierei, actorul, scenaristul şi regizorul Sergiu Nicolaescu a lucrat alături de cele mai mari nume ale cinematografiei româneşti – Amza Pellea, Florin Piersic, Septimiu Sever, Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Emmerich Schaffer, Olga Tudorache, Ghorghe Dinică, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Colea Răutu, Gina Patrichi, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Eugenia Bosânceanu, Ernest Maftei.

Totodată, în îndelungata sa carieră, Sergiu Nicolaescu a jucat peste 35 de roluri, de la comisarul Moldovan la Mircea cel Bătrân, Mareşalul Averescu şi Carol I.

Sergiu Nicolaescu a fost nu doar unul din actorii Revoluţiei din 1989, dar a şi scris pe această temă câteva cărţi, dintre care prima, „Un senator acuză”, a fost publicată în 1996 (a 2-a ediţie, 1998), urmată de „Cartea revoluţiei române decembrie ’89”, la editura Ion Cristoiu, în 1999. În decembrie 2005, el a publicat, la editura ALL, volumul „Lupta pentru putere. Decembrie ’89”, şi, la editura Topaz Bucureşti, „Revoluţia. Începutul adevărului”.

Cea mai recentă carte a sa este „Mămăliga a explodat! Decembrie 1989”, lansată în anul 2011. Potrivit autorului, cartea s-a dorit a fi mai mult un răspuns dat acelora care se îndoiesc de Revoluţia Română. La lansarea volumului, în martie 2011, Nicolaescu a spus că participarea la Revoluţie a fost „cel mai important lucru” pe care l-a făcut.

„Vă rog să credeţi că momentele respective au însemnat foarte mult pentru noi şi pentru mine a fost cel mai important lucru pe care l-am făcut în viaţa mea. România, în momentul de faţă, pentru mine, este o mare dezamăgire. Şi acest lucru a influenţat această ultimă carte pe care am scos-o, în care, fără doar sau poate, reuşesc să transmit şi cititorului această cumplită stare prin care trecem în momentul de faţă”, a mai spus atunci Nicolaescu.

De asemenea, cineastul a avut şi o intensă activitate politică. Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în fosta legislatură. El s-a numărat, totodată, printre cei care au luat parte la Revoluţia din 1989.

În septembrie 2006, Pro Video a lansat primele şase titluri dintr-o colecţie de 21 de filme ale regizorului, pe suport DVD. Sergiu Nicolaescu declara atunci că „prostia cea mai mare care se poate spune este că unele dintre aceste filme au fost făcute la comandă”.

„Niciun film n-a fost făcut la comandă. Toate filmele mi le-am dorit, le-am făcut aşa cum mi-am dorit, iar acolo unde a trebuit, totuşi, să politizez ceva, am făcut-o cu multă, foarte multă rezervă”, a spus el.

În ultimii ani, Sergiu Nicolaescu a lucrat intens şi a regizat filmele „Carol I”, lansat în anul 2009, în care regizorul a interpretat chiar rolul lui Carol I, şi „Poker”, lansat în 2010. Despre „Poker”, regizorul spunea că este a doua comedie din cariera sa, după „Nea Marin Miliardar”.

Ultima producţie marca Sergiu Nicolaescu „Ultimul corupt din România”, o continuare a peliculei „Poker”, a fost lansată în februarie 2012. La fel ca restul filmelor semnate de Sergiu Nicolaescu şi „Ultimul corupt din România” a reunit mari nume ale scenei româneşti, între care Valentin Teodosiu, Horaţiu Mălăele, Mircea Diaconu, Vladimir Găitan, George Mihăiţă, Ion Ritiu, Nae Lăzărescu Vasile Muraru şi Cătălina Grama (Jojo).

În contextul în care „Poker” a fost vizionat de aproximativ 25.000 de spectatori şi a devenit una dintre cele mai de succes premiere româneşti ale anului 2010, încurajat, dar şi alimentat de subiecte tot mai savuroase pe aceeaşi temă, Sergiu Nicolaescu a considerat firească o continuare, pe care a intitulat-o „Ultimul corupt din România”. Cu un scenariu semnat de Adrian Lustig, „«Ultimul corupt din România» este un film de actualitate, al societăţii de astăzi, un film comic, dar în acelaşi timp şi critic”, aşa cum l-a descris regizorul Sergiu Nicolaescu.

În ultimii săi ani, Sergiu Nicolaescu şi-a continuat şi cariera politică. Când şi-a încheiat ultimul mandat de senator, pe 12 decembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a susţinut un discurs emoţionant de la tribuna Senatului.

„Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez. Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite”, a spus Nicolaescu, în aplauzele parlamentarilor.

Sergiu Nicolaescu a primit numeroase decoraţii şi distincţii, între care Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, în anul 2002.

De asemenea, pe 6 decembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu. În aceeaşi zi, în Târgu-Jiu, a fost inaugurat şi un cinematograf care poartă numele actorului.

„Ceea ce am făcut în viaţă, în primul rând, a însemnat muncă. Am făcut peste 60 de filme, am 135 de milioane de telespectatori în România şi peste un miliard de telespectatori în lume şi, cu toate acestea, ca gorjeni şi ca olteni vă puteţi mândri pentru că întotdeauna am spus cu mândrie că sunt născut în Târgu-Jiu. Pentru mine filmul a însemnat ceea ce era mai important în viaţă. Existenţa mea”, a spus, atunci, emoţionat Sergiu Nicolaescu.

REACȚII

Mircea Albulescu: „Îmi este greu să răscolesc prin amintiri în aceste momente, dar tot ce pot să spun acum este că Sergiu Nicolaescu a fost un om minunat, un meseriaş minunat, un coleg minunat şi, din păcate, în această dimineaţă a pierdut una dintre puţinele lui lupte, pentru că, toată viaţa lui a fost un câştigător. Dumnezeu să-l odihnească! Am început colaborarea cu el în primul lungmetraj realizat de acesta, „Dacii” şi am continuat să colaborăm de-a lungul anilor”

Ion Besoiu: „Rămâne un nemuritor pentru că a dus faima cinematografiei române în toată lumea. Mai avea să spună multe lucruri în cinematografie. Sunt foarte trist pentru că a murit un artist, un prieten şi un om cu o putere de muncă extraordinară”

Mircea Diaconu: „Încă o dată în plus a funcţionat ca o premoniţie ultimul lui discurs din Parlament. Din păcate, în tot ce a spus acolo a avut dreptate, chiar şi în asta. Arată ca într-un film, deşi e viaţă crudă şi nemiloasă. Rămân filmele lui, rămâne amintirea, în rest, e tăcerea”

Valentin Uritescu: ”Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! A fost un regizor excepţional şi tot timpul mi-am dorit să joc în filmele lui. De câte ori mă duceam în concediu la Vinerea, locul meu natal, şi mă vedea tata, îmi spunea: «Când joci şi tu într-un film al lui Nicolaescu?» Iată că a venit momentul să facem «Noi cei din linia întâi» şi atunci l-am cunoscut pe omul şi regizorul  Sergiu Nicolaescu, care avea o putere uluitoare. Avea mari calităţi şi mari defecte, dar era o personalitate extraordinară. L-am iubit şi el m-a iubit pe mine, deşi, atunci când a fost vorba să facem «Lumini şi umbre», el a considerat că sunt prea bătrân pentru acest rol şi a încercat să mă refuze. Însă Andrei Blaier l-a convins sunt foarte bun pentru a juca pe Şaptefraţi, aşa că el ne-a dus la Buftea, pe o zăpadă mare de tot şi a făcut o instrucţie cu noi… Iar eu am fost mai zelos decât dracul, pentru că trebuia să îl conving că sunt bun”

Vladimir Găitan: „Am avut o prietenie de-o viaţă. Confund cariera mea de actor de film cu numele Sergiu Nicolaescu. Nu îmi văd cariera fără Sergiu Nicolaescu, cu toate că am lucrat şi cu alţi regizori. Sergiu rămâne pentru mine ca un părinte uriaş”

Sebastian Papaiani: ”Este iniţiatorul marilor filme româneşti şi a trecut şi peste graniţă cu proiectele sale cinematografice. A colaborat cu Franţa, cu Anglia, cu Germania, a luat actori de acolo pentru filmele lui. Nu se mai întâlnise aşa ceva la noi. Sergiu Nicolaescu a fost pionierul zilelor bune şi foarte bune ale cinematografiei româneşti. Eram cunoscuţi şi ne legau nişte interese vizavi de film. Am fost şi invitat de câteva ori la el acasă, de ziua lui. Ultima dată l-am văzut când a împlinit 81 de ani. L-am cunoscut puţin pe omul Sergiu Nicolaescu. Era un fel de agent 007, gen James Bond, şi acum a rămas pentru mine la fel. Discuţiile pe care le-am avut cu el au fost discuţii de tehnica filmului, de cadru, de relaţiile cu partenerii. Nu dădea alte relaţii şi indicaţii ca pe vremea lui Ceauşescu şi ştia să-şi aleagă foarte bine distribuţia, ceea ce este important pentru un regizor. Pentru mine el rămâne o enigmă. A vrut să facă filme horror şi mi-a mărturisit asta, dar nu a reuşit niciodată. Nu avea un program – şi o spun sigur – un program scris ca un meniu de bucătărie, ci cum îi venea, ce gândea şi ce îi plăcea. Era un copil mare, care visa mereu să facă filme. Filmul pentru el a fost nevastă, iubită şi amantă. El a fost comunist că trebuia să fie pentru că altfel nu făcea niciun film, dar în conştiinţa lui nu era. Era un cetăţean absolut român, dovada faptului că niciodată nu a plecat din ţară. Nu m-am gândit niciodată că va fi incinerat. Ce facem acum? Murim prin imitaţie?”

Ion Dichiseanu: „Am fost prieteni, l-am cunoscut înainte de a îmbrăca haina de regizor şi scenarist. Ne-am apropiat aşa ca oameni care gândesc pe aceeaşi lungime de undă. Simţea arta ca nimeni altul. Nici nu-mi găsesc cuvintele. M-a şocat puternic vestea că a murit”

Valentin Teodosiu: „Mi-l voi aminti mereu de parcă am lucrat cu el de-o viaţă. Am lucrat cu el din ’77, când eram student, şi până la «Ultimul corupt». Mai avea încă două-trei proiecte de făcut. Şi-a sacrificat viaţa efectiv pentru film. Nu putea trăi decât prin film. A fost de-a dreptul demoralizat atunci când nu a putut regiza nicio peliculă timp de un an. „A fost cel mai mare copil al cinematografiei. Era tatăl ei, fiul ei, era tatăl nostru al tuturor actorilor. Era foarte dur, dar existau şi momente când nu contenea cu laudele. La filmări la «Triunghiul morţii» l-am văzut cum desena explozii şi se bucura ca un copil. Avea pretenţii foarte mari. El a inventat cascadoria în România. Şi-a dorit să moară pe platourile de filmare. Exact ca în eroii de legendă a fost viaţa lui. El ne-a făcut să vedem filme poliţiste şi de acţiune când în cinematografele noastre nu existau westernuri”

Horaţiu Mălăele: ”Energie, tenacitate şi dreptate ar putea fi câteva cuvinte atotcuprinzătoare. Sergiu Nicolaescu a răscolit lumea cinematografică şi nu numai, cu o forţă rar întâlnită, impunând o nouă ordine şi lăsând în urmă-i o moştenire fără precedent. Să ne rugăm pentru sufletul lui şi să fim mândri că am putut merge o bucată de drum împreună”

Vasile Muraru: „Îl ştiam de foarte mult timp. I-am admirat filmele, am crescut cu ele, nici nu visam vreodată să joc în filmele lui. Am jucat pentru prima dată într-un film de-al lui în 1982 şi am jucat şi în ultimele două filme ale lui, «Poker» şi «Ultimul corupt». A fost un monument al cinematografiei române. Şi-a dat viaţa pentru cinematografie şi viaţa lui asta a însemnat. Filmele lui sunt unul mai bun ca altul şi a atacat toate categoriile de filme, nu mai vorbesc despre cele istorice. Filmele lui istorice sunt capodopere văzute de milioane de oameni”

Ştefan Bănică Jr.: ”A fost un regizor care a lăsat moştenire filme ce au făcut istorie în România. Am lucrat împreună la un singur film – „Triunghiul morţii” – şi am fost cu totul impresionat de puterea de muncă pe care o avea, de ştiinţa de a lucra cu mase mari de oameni şi de dăruirea sa totală pentru film, fără nici un rabat. Dumnezeu să-l ierte!”

Geo Saizescu: ”Despre Sergiu Nicolaescu şi arta sa poţi să vorbeşti la nesfârşit, poţi să vorbeşti despre el ca despre un organizator al destinelor unor cineaşti”, a spus Geo Saizescu. Rămâne un luptător pentru destinul culturii naţionale în film. A ţinut ca filmele sale să fie autentic româneşti, a ţinut la această ştampilă, de film autentic românesc. Trebuie să rămână în conştiinţa noastră că Sergiu Nicolaescu a crezut în filmul românesc”

Tudor Caranfil: „A fost un artist emblematic decenii de-a rândul, un profesionist al cinematografiei române, un dinamizator al vieţii cinematografice, un cavaler romantic cum l-am simţit cu toţii în «Orient Express». A uimit publicul cu experimentele sale, de la „Dacii” – un film de o mare amplitudine, la filmele sale de acţiune şi la comedii. A fost un supravieţuitor îndârjit. Un personaj pe care l-am admirat. Regret enorm că n-a stabilit un record de longevitate. Dispariţia regizorului vine într-un moment de strălucire al cinematografiei române. Este o înflorire de talente cum a fost izbucnirea lui de la început, dar atunci, el era singur”

Traian Băsescu: ”Am aflat cu profundă tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a regizorului Sergiu Nicolaescu. Maestrul a fost nu doar un mare regizor, scenarist şi actor, ci şi un creator de şcoală pentru ceea ce astăzi numim, cu atât de multă mândrie, cinematografia românească. Ne despărţim cu durere de o personalitate remarcabilă a filmului românesc. De-a lungul întregii sale cariere, maestrul Sergiu Nicolaescu a dat dovadă de un talent excepţional, pe care a ştiut să-l cultive prin muncă şi dăruire, prin entuziasm şi vitalitate, trăsături care aveau să se regăsească în toate creaţiile sale cinematografice. Filmele sale fac parte nu numai din cultura românească, ci au fost înscrise demult în istoria cinematografiei mondiale. Cu siguranţă, maestrul Sergiu Nicolaescu va rămâne veşnic în sufletele noastre, ale celor care l-am îndrăgit şi care l-am preţuit, aşa cum astăzi cu toţii purtăm filmele sale în amintirea noastră”

Victor Ponta: ”Anul 2013 a debutat într-un mod cum nu se putea mai dureros. Vestea cutremurătoare a trecerii în nefiinţă a uneia dintre cele mai mari valori a României, maestrul Sergiu Nicolaescu, marchează finalul trist al unui capitol din istoria noastră. Un capitol care s-a întins peste generaţii, care a închegat spiritual poporul român şi care a însemnat mult mai mult decât un îndelung moment de aur al cinematografiei româneşti. O valoare adevărată nu va putea fi niciodată mărginită în limitele unui singur domeniu, influenţele creaţiei sale fiind imposibil de cuantificat. Stingerea din viaţă a maestrului Sergiu Nicolaescu va fi poate mai uşor de îndurat dacă privim la ceea ce a lăsat în urma sa. O stea a României s-a stins astăzi, însă maestrul lasă în urma sa o adevărată zestre culturală românilor, o bogăţie care nu va putea fi dată niciodată uitării. A fost un om extraordinar, un cineast fără egal, un coleg de la care am avut mereu ceva de învăţat. Vestea dispariţiei sale a fost un şoc pentru noi toţi, iar viaţa publică românească va fi mai săracă fără maestrul Sergiu Nicolaescu. Sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Ion Iliescu: „M-a cutremurat când am aflat. Este o mare pierdere pentru noi toţi, pentru cinematografia românească. A fost o mare personalitate a filmului românesc. Dispare o personalitate a culturii româneşti, a cinematografiei româneşti. A fost un om care a creat, era un om eminamente pozitiv, constructiv, şi s-a străduit foarte mult ca să menţină cinematografia românească pe linia de plutire după 1989. Şi personal s-a implicat, era dăruit acestei arte, folosind inclusiv calitatea lui de inginer, că el a fost inginer la orgini. Am aflat cu tristeţe şi m-a cutremurat această ştire, mai ales că ieri după-amiază am vorbit la telefon cu soţia lui Sergiu Nicolescu. Urmăream starea lui la spital. Mi-a povestiti de Crăciun despre accidentul acela, a alunecat pe gheaţă şi şi-a fisurat nişte coaste. Şi eu credeam că asta a fost cauza internării sale. Am aflat că de fapt a avut o peritonită şi de la soţie am aflat ieri că după operaţie a avut o evoluţie mai complicată. Ieri dimineaţă s-a simţit mai rău, dar după-amiază şi spre seară se ameliorase situaţia lui. Era şi dânsa mai optimistă şi speram ca azi poate să-i fac o vizită, însă m-a luat prin suprindere această veste tragică”

Petre Roman: „L-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu atât înainte cât şi după Revoluţie şi m-am simţit foarte aproape de omul acesta. Ne rămân pentru eternitate, pot spune, creaţia sa, rolurile sale, măiestria sa regizorală, toată filmografia sa de dinainte şi de după Revoluţie. Îmi pare foarte rău de dispariţia lui, dar ne rămâne minunata lui creaţie. Omul Sergiu Nicolaescu, care a riscat, adică a pus talentul său şi idealul său artistic în slujba noastră, a tuturor, în momentul Revoluţiei, pentru că atunci a riscat. Nu au fost mulţi cei care au riscat aşa cum a riscat el. Apoi s-a angajat şi în politică, mai ales dintr-un puternic sentiment patriotic. Azi se vorbeşte oarecum cu fereală despre sentimentul patriotic şi e foarte rău că e aşa. El întotdeuna a păstrat ca un fel de a fi al său acest sentiment patriotic şi în toate împrejurările, în felul în care gândea el, a căutat să imprime acest sentiment în societatea românească. Îmi pare foarte rău că nu a mai putut realiza ultimul priect pe care l-am pus la cale acum câteva luni, acum patru luni, nu a mai avut puterea să-l realizeze. Era vorba despre realizarea unui documentar al Revoluţiei Române. Era foarte afectat de felul în care a fost mânjită Revoluţia Română de tot felul de mistificări, de interese urâte, mai ales ale acelora care nu au riscat nimic la Revoluţie, dar ulterior au gândit că cea mai bună cale de a scăpa de propria lor laşitate era să mânjească Revoluţia. Era un om foarte pornit împotriva unor asemenea năravuri şi îşi propunea să mai facă acest film documentar care să dea un răspuns desigur adevărat, un răspuns măiestrit, artistic, valabil pentru toţi românii, dar şi pentru străinătate”

Mediafax, Foto: ziarulring.ro, sergiunicolaescu.ro