Administraţia oraşului Năsăud, ”profund îndurerată”, anunţă cu tristeţe trecerea la cele veșnice a celui care a fost prof. univ. dr. Iosif Viehmann, cetățean de onoare al orașului academicienilor, eminentă personalitate în domeniul bio-speologiei, la vârsta de 93 de ani.
”În numele cetățenilor oraşului Năsăud, a cărei cetăţenie de onoare a primit-o cu bucurie prin Hotărârea Consiliului Local Năsăud nr. 33 din 2005 graţie meritelor aduse Năsăudului prin prodigioasa sa activitate academică şi ştiinţifică, doresc să exprim cele mai profunde regrete pentru dispariţia sa la venerabila vârstă de 93 de ani. Nu vom uita niciodată prietenia sa şi ocaziile în care Domnia sa a contribuit la creşterea prestigiului oraşului nostru și nu numai. Doresc să transmit cele mai sincere condoleanţe familiei îndurerate, pe care o asigurăm de întreaga noastră solidaritate în această grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a menționat primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea.
Iosif Viehmann, important speolog, a fost ultimul discipol al lui Emil Racoviță.
Ilustrul speolog şi-a făcut apostolatul didactic la Liceul”George Coşbuc” şi la Şcoala Pedagogică din Năsăud. La Năsăud a înfiinţat o microgrădină zoologică, un club al iubitorilor de natură. De asemenea, a înfiinţat un club foto în care mulţi elevii au învăţat arta fotografică. Mai presus de toate s-a ocupat de peştera de la Izvorul Tăuşoarelor. Prin activitatea în domeniul speologiei a promovat, pe plan internaţional, această peşteră de pe Valea Gersei, care a devenit un reper important al lumii speologice, contribuind prin cest lucru la sporirea faimei Ţării Năsăudului în lume.
În anul 1956 a ocupat prin concurs postul de cercetător ştiinţific la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj, unde şi-a desfăşurat activitatea peste cinci decenii. În 1991 obţine titlul de doctor. Este cunoscut la nivel naţional ca specialist în domeniile: fauna fosilă a cuaternarului din peşterile României, perlele de cavernă, cristalizarea calcit-aragonitului, peşterile de gheaţă, geneza speleotemelor, mediul de cavernă şi morfologia carstică. Rezultatele cercetărilor sale au fost materializate în 212 lucrări ştiinţifice publicate şi comunicate în ţară şi străinătate (14 ţări) şi trei monografii privitoare la speologie.osif Viehmann a fost distins cu numeroase premii naţionale şi internaţionale: Premiul „Emil Racoviţă” al Academiei Române, în 1963, Laureat al Federaţiei Belgiene de Speologie, Premiul „Lions Internaţional fothe Invaluable Services Rendered for Ecology”, în 2003. Este membru al mai multor societăţi ştiinţifice de specialitate din ţară şi străinătate. A făcut parte din Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Rodnei.
Adaugă comentariu