Actualitate

A murit Mălina Olinescu. Cântăreaţa s-a aruncat de la etajul 6

Cântăreaţa care a reprezentat România la Eurovision în 1998 s-a sinucis în noaptea de duminică spre luni la 37 de ani, aruncându-se de la etajul şase al blocului în care locuia, situat în zona Gării de Nord din Bucureşti.

Membrii echipajului SMURD au făcut timp de 30 de minute manevre de resuscitare, fără a avea succes.

Moartea cântăreţei Mălina Olinescu a fost violentă, fiind cauzată de multiple traumatisme şi hemoragii interne, potrivit constatărilor medicilor legişti, care au efectuat, luni, necropsia artistei.

Medicii legişti de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti au efectuat autopsia cadavrului, ei prelevând probe pentru analize toxicologice, potrivit procedurilor în astfel de cazuri.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis dosar privind împrejurările în care s-a produs decesul cântăreţei Mălinei Olinescu, primele indicii sugerând faptul că artista s-a sinucis.

Procurorii de la Serviciul Omoruri din cadrul Parchetului Tribunalului Bucureşti au adunat probe de la locul unde s-a prăbuşit artista, dar şi din locuinţa acesteia.

Totodată, mai multe persoane vor fi audiate pentru a clarifica motivul pentru care femeia, în vârstă de 37 de ani, a recurs la acest gest.

Cântăreaţa de muzică pop Mălina Olinescu avea 37 de ani şi era fiica cântăreţei Doina Spătaru şi a actorului Boris Olinescu. Tatăl cântăreţei s-a sinucis în 1981, aruncându-se de la etajul 10.

Cântăreţul Călin Geambaşu, bun prieten al Mălinei Olinescu, spune că aceasta s-ar fi sinucis din cauza despărţirii de iubitul său. „A ameninţat de mai multe ori că îşi va lua viaţa. Acum a făcut-o. De doi ani tot ameninţa că o face. Iubitul ei nu a înţeles-o pe deplin”, a declarat Călin Geambaşu la o televiziune de ştiri.

Atrasă de muzică de la o vârstă fragedă, ea a început să participe la festivaluri încă de când avea 5 ani.

În 1995, a câştigat premiul I la secţiunea interpretare a Festivalului de muzică uşoară Aurelian Andreescu.

În 1996, Mălina Olinescu a fost acceptată în trupa de cântăreţi din popularul show de televiziune „Şcoala Vedetelor”, difuzat la TVR. Alături de această echipă, Mălina Olinescu a suţinut numeroase concerte în toată ţara. Această emisiune a însemnat, de altfel, pentru ea rampa de lansare pe scena muzicii.

În acelaşi an, Mălina a participat la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, unde a câştigat premiul al III-lea, tot la secţiunea Interpretare.

În anul următor, la Festivalul de la Mamaia, a câştigat, alături de compozitorul Adrian Romcescu, premiul I la secţiunea Şlagăre, cu piesa „Mi-e dor de tine”. Tot în 1997, Mălina Olinescu a obţinut premiul I la secţiunea Interpretare la Festivalul „Cerbul de Aur”.

Tot alături de Adrian Romcescu a câştigat, în 1998, cu piesa „Eu cred”, selecţia naţională Eurovision şi a reprezentat România în ediţia concursului muzical de la Birmingham (Marea Britanie).

În 1998, împreună cu colegul său de la „Şcoala Vedetelor” Dan Despot, a obţinut premiul al III-lea la secţiunea Creaţie a Festivalului de la Mamaia.

Mălina Olinescu a lucrat ulterior şi în televiziune. Astfel, a moderat, în 2000, alături de Petre Magdin, emisiunea „Întâlnirea de la miezul nopţii” difuzată de postul public de televiziune.

Printre albumele lansate de ea se numără „Ready for you” (1997), „Pot să zbor” (1999), colaborând şi la seria de piese pentru copii Cutiuţa Muzicală.

Potrivit Mediafax, cântăreaţa a fost căsătorită cu clăparul trupei Compact Dan Stesco, dar cei doi au divorţat în 2007, după şapte ani de căsnicie.

Foto: dedica.la

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS