Actualitate Recomandări

Absolvent de liceu trimis acasă fiindcă avea temperatură ridicată, altul eliminat din examen

Un absolvent de liceu care avea temperatura peste 37.3 ̊C a fost trimis acasă și nu a putut susține proba scrisă a examenului de Limba și literatura română din cadrul Bacalaureatului, iar altul a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă, informează Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit unui comunicat, la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română, au fost prezenți 2.118 candidați, iar 37 nu s-au prezentat la examen.

Un candidat a avut temperatura peste 37.3 ̊C. Acesta va susține examenul în etapa specială, ce se va desfășura în data de 6 iulie.

Un alt candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarele probe vor avea loc astfel:

  • marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă
  • miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului
  • joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 01 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 05 iulie.

Foto cu caracter ilustrativ

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS