Economie

Acționarii Rombat, chemați să aprobe divizarea companiei

Acționarii firmei Rombat sunt invitați, în luna august, la o Adunare Generală Extraordinară în care li se va cere un vot de principiu pentru divizarea parțială și simetrică a companiei.

Potrivit unui comunicat al președintelui CA, Ioan Repede, acesta va fi singurul punct de pe ordinea de zi, proiectul de divizare simetrică a Rombat urmând să fie pus la dispoziția acționarilor începând cu data de 22 iulie a.c..

Reamintim că recent au apărut informații potrivit cărora unii dintre acționarii companiei ar fi interesați să vândă pachetul majoritar unei companii din Africa de Sud, Metair Investment Limited.  

Potrivit unor surse Timp Online, a existat deja o întâlnire între directorul companiei, Ioan Repede, acționarul Dorel Goia (care deține peste 40% din  acțiuni) și reprezentanții Metair în care s-a convenit, de principiu, ca tranzacția să aibă loc vara aceasta și să aibă o componentă fixă și una variabilă legată de performanțele pe care le va avea Rombat SA. Cei de la Metair au vizitat fabrica din Bistrița, dar și pe cea de la Copșa Mică, după care au venit cu o ofertă de preț pentru acționarii Rombat.

Potrivit surselor noastre, oferta făcută primelor trei grupuri de acționari (Dorel Goia, Ioan Repede și management) ține cont de EBITDA (un indicator al performanțelor financiare ale unei companii –n.r), compania din Africa de Sud urmând să facă pași în achiziționarea a 55% din pachetul de acțiuni al Rombat doar dacă la 1.08.2011 valoarea EBITDA nu va fi mai mică de 2,8 mil euro.

Firma Rombat este considerată reprezentativă pentru județul Bistrița-Năsăud fiind considerată o companie serioasă și profitabilă. În perioada 2009 -2011, Rombat a deținut și deține 12% din piața Franței , 5% din piața Italiei și, începând din 2010, a intrat și pe piața Germaniei.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS