Social

Acțiuni cu efective mărite, în sistem integrat

Polițiștii și jandarmii desfășoară în acest week-end acțiuni preventive cu efective mărite, în sistem integrat, în întreg județul Bistrița-Năsăud.

În acest sfârșit de săptămână, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost dispuse măsuri suplimentare, fiind organizate acțiuni în sistem integrat cu efective mărite, pentru prevenirea unor situații de risc, asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, dar și a accidentelor rutiere.

Astfel, pe lângă dispozitivul curent, vor acționa suplimentar peste 70 de polițiști de la toate structurile IPJ Bistrița-Năsăud și aproximativ 60 de jandarmi și polițiști locali, în zonele aglomerate, parcuri și stațiuni turistice, dar și în zona cluburilor și discotecilor, de pe raza orașelor Bistrița, Beclean și Năsăud și Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.

Pe toate drumurile din județ, polițiștii Serviciului Rutier acționează împreună cu cei ai structurilor rutiere orășenești și din cadrul secțiilor de poliție rurale, în special pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive și prevenirea accidentelor rutiere.

Polițiștii de la Transporturi acționează împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud pentru prevenirea faptelor antisociale pe trenuri, dar și zona stațiilor CFR.

Polițiștii de la structurile de Prevenire a Criminalității și Siguranță Școlară, împreună cu specialiști antidrog vor desfășura activități preventive, adresate în special tinerilor, în municipiul Bistrița, dar și în cadrul unor evenimente organizate în acest sfârșit de săptămână.

Jandarmii bistrițeni se vor afla în mijlocul cetățenilor prin asigurarea ordinii și liniștii publice în zona manifestărilor cultural-artistice și sportive, precum și în zonele adiacente acestora, în zonele montane și pe traseele turistice din județ, fiind stabilite o serie de măsuri specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. De asemenea, descurajarea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise precum și prevenirea unor acte de violență rămân obiective principale ale jandarmilor în această perioadă. Forțele de ordine vor desfășura diverse acțiuni în sistem integrat menite să identifice și să abordeze în mode eficient orice potențială amenințare pentru siguranța publică.

Celor care aleg să petreacă aceste zile în natură, jandarmii montani le recomandă să se informeze în prealabil despre condițiile meteorologice locale, să se echipeze corespunzător, să nu se aventureze pe trasee nemarcate și să solicite sprijinul echipajelor de intervenție dacă întâmpină probleme.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS