Trupa de teatru „anOnimus”, formată în principal din deţinuţi aflaţi temporar în Penitenciarul Bistriţa, a prezentat joi seara, la Sinagoga Bistriţa, în premieră, spectacolul „de mâine”, o piesă despre „absurdul condiţiei umane, drama individuală și colectivă a cetăţenilor condamnaţi la singurătate, uniformizare și alienare”.
Într-o sală arhiplină, actorii au arătat că sunt foarte talentaţi şi au toate şansele să obţină premii la două festivaluri la care se vor prezenta, unul la Cluj şi altul la Bucureşti. Timp Online a stat de vorbă cu câţiva dintre actori pe care i-a întrebat ce anume i-a determinat să intre în trupă, ce rol joacă în piesă şi ce înseamnă pentru ei experienţa.
Dan Adrian Mihai, alias Romulus cel Mare: „În această piesă joc rolul principal. Toată acţiunea e la un ospiciu, iar eu mă cred Romulus cel Mare şi îmi conduc curtea, cum ar veni. E o dedublare. Se regăsesc mult teme care se potrivesc cu viaţa noastră. Eu mă voi elibera în ianuarie 2016, dar rămân cu amintiri plăcute de la teatru. Am fost cu trupa chiar şi la Bucureşti, am participat la mai multe reprezentaţii. Teatrul mă eliberează de unele gânduri şi joc, cum vă spuneam, din plăcere. Multă lume crede că sunt piese simple pentru actori nepregătiţi, dar sunt grele, însă noi ne străduim ca să ne iasă bine. De când joc, am prins mai multă încredere în mine. Când voi ieşi şi mă voi ocupa de cei trei copii ai mei, tot ce am învăţat la teatru mă va ajuta. A fost o redescoperire pozitivă a mea”.
Laurenţiu Florin, alias Luptătorul: „Am participat la o repetiţie a trupei şi am rămas fiindcă mi-a plăcut. Mai am şi un an şi un pic până mă voi elibera. Eu iau chestia (care i-a adus condamnarea -n.r.) ca pe o greşeală din viaţa mea şi încerc să recuperez timpul pierdut. Piesa e complexă, dar dacă îţi place, orice faci e uşor. Mă regăsesc în piesa aceasta şi mă gândesc serios ca, după ce mă voi elibera, fiindcă sunt tânăr să încerc să fac teatru. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar eu vreau să încerc”.
Andrei Călini, alias Pescarul: „Eu pescuiesc cu chitara nişte oameni din public. M-aş fi bucurat dacă aş fi avut mai 
multe replici. Am avut prea puţine faţă de alţii. Am venit în trupă pentru că întotdeauan mi-am dorit să fac teatru, dar nu am făcut şcoală, iar aici am avut ocazia perfectă să fac ce îmi doream. Mai am un an şi o lună din pedeapsă, aşa că pot ajunge să joc în rolul principal. De când fac teatru, am lucrat mai mult la atitudine. Mă ajută”.
Camelia Toma, regizor: „Mi-a plăcut că sunt nişte actori care se adaptează. De-asta am propus să joace şi cu cei din trupa Corint – Răzvan Bărbos şi Andrei Glodea. Unii dintre actorii din Penitenciar nu au mai jucat niciodată pe scenă, dar noi am discutat despre semnificaţia pe care o au unele replici, ce reprezintă rolul fiecăruia. Îmi place că pun întrebări şi, în timp ce s-a produs spectacolul, am mai adus modificări în funcţie de ce au propus ei”.
La spectacol au asistat directorul Penitenciarului, Lucian Siman, mai mulţi ofiţeri din instituţie, dar şi mulţi tineri, 
elevi de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, dar şi cadre didactice.
„Ne trezim într-o zi vii și nu știm ce-i cu noi. Și zicem: la ce?! Ce e în neregulă cu noi?” Neliniştile ființei umane nu mai interesează decât în măsura în care pot fi înregistrate și clasificate la capitolul „fond pasiv”. Care sunt, în cazul acesta, soluțiile existențiale? Schimbarea identităţii, joaca de a moartea, căutarea unui dumnezeu personal…?.
Adaugă comentariu