”Sunt mulțumit de modul în care fetele au abordat această partidă. Îmi pare rău că în repriza a doua nu am reușit să ne apărăm așa cum am făcut-o în prima...
Actualitate
Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a fost la un pas de victorie în meciul din deplasare cu liderul campionatului polonez, MKS Lublin...
Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost controlat de Direcția de Inspecție pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmare a unui memoriu al...
Aceste trei străzi din Bistrița sunt primele pe care se va turna asfalt nou în 2020, urmează alte 47
Trei străzi importante din Bistrița sunt primele pe care se va turna asfalt nou de îndată ce vremea va permite, iar apoi vor urma alte 47, anunță viceprimarul...
(FOTO) În timp ce ninsoarea a fost primită cu entuziasm la Bistrița, fotografii întrecându-se în imagini care mai de care mai apreciate, drumarii au ieșit la...
Centrul intermodal de transport, un proiect în valoare de 9 milioane de euro finanțat din fonduri europene, se află în pregătirea documentelor pentru achiziție...
Președintele-director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Camelia Ilișuan, salută, într-o postare pe Facebook, inițiativa unor cetățeni de a...
Persoanele care vor fi conduse la sediul Poliției vor avea mai multe drepturi începând cu luna ianuarie a anului 2020, informează Poliția Română, inclusiv...
Potrivit unui sondaj Sociopol prezentat de Antena 3 și realizat în luna decembrie 2019, PNL conduce în preferințele electoratului fiind urmat la mare distanță...
Realizarea lucrărilor mici de artă în ceașcă, denumită ”Latte Art” este tema unui concurs pe care îl găzduiește sâmbătă, la Bistrița, Copacul de Cafea și la...
Un băiat de 12 ani a fost rănit de o petardă în cartierul Subcetate din Bistrița, la fața locului intervenind un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță...
ACTUALIZARE Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud întâlnește duminică 5 ianuarie, de la ora 18.00, în deplasare, liderul campionatului din...
(FOTO) Mai multe ambulanțe au așteptat la coadă, în cea de-a doua zi din noul an, să predea pacienți la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul...
Majoritatea românilor și-ar dori organizarea de alegeri parlamentare anticipate, arată un sondaj CURS de tip omnibus. Ideea organizării lor este promovată de...
Premierul Ludovic Orban a solicitat ca, în exerciţiul financiar 2021-2027, să fie eligibile pentru finanţare din fonduri europene înfiinţările de reţele de...







