Două adolescente de 15 ani au fost rănite în această seară în Bistrița, în zona Grand Hotel Coroana, după ce au fost surprinse pe trecerea de pietoni de un...
Actualitate
Un bărbat de 48 de ani din Mijlocenii Bârgăului a fost arestat preventiv într-un dosar de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al...
Comuna Prundu Bârgăului începe să îmbrace hainele de sărbătoare. Luminile se aprind, zâmbetele apar, iar atmosfera devine tot mai caldă și mai plină de emoție...
Încep studiile pentru modernizarea centurii ocolitoare a Bistriței, iar una dintre etape este efectuarea testului Benkelman, prin care se măsoară capacitatea...
Pe strada Iancu Jianu din Bistrița se toarnă asfalt. Compania Consult Imobil, care a ridicat ansamblul ”Panoramic Residence” anunță că intervenția reprezintă...
În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, polițiștii din Bistrița-Năsăud vor fi în stradă și vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine şi...
Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale au prins trei bărbați de 23, 30 și 38 de ani, toți din Bistrița, suspecți de furt calificat. Din cercetările...
Două persoane aflate într-o ambulanță privată care efectua transportul pentru dializă au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autospeciala în care se...
În această perioadă se fac asfaltări pe DN 17 în orașul Beclean, pe tronsonul de peste 5 km de la intersecția cu DN 17D și până la varianta ocolitoare...
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor așteaptă de doi ani o decizie a Consiliului Local Bistrița pentru amplasarea unei stații noi de monitorizare a...
Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a comentat noile prevederi privind reforma administrativă adoptate recent de Camera Deputaților și contestate de AUR la...
Au fost retrasate benzile de circulație pe traseul Liniei Verzi din centrul Bistriței, de la strada Dornei, pe strada Gheorghe Șincai, până la Bulevardul...
Poliția Locală Bistrița a amendat cu suma de 810 lei un șofer, proprietarul unei mașini marca Porsche, pentru că a parcat pe o trecere de pietoni din centrul...
Un angajat al Primăriei Bistrița a fost amendat de Poliția Locală după ce un cetățean i-a transmis primarului imagini cu mizeria care a rămas pe străzi în urma...
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii DIICOT, au pus în aplicare două mandate de percheziție...







