Actualitate

Adolescenta de 16 ani, accidentată în parcul de distracţii din Spania, a murit

Adolescenta de 16 ani din Bistriţa, accidentată luna trecută în parcul de distracţii amenajat cu prilejul sărbătorii oraşului Villacañas din Spania, a murit în noaptea de duminică spre luni.

Potrivit ediţiei electronice a cotidianului El Mundo, Anca Rus (16 ani) a decedat în timp ce se afla în grija Serviciului de Sănătate din Castilla – La Mancha.

„Fata a fost internată în spital cu un traumatism cranian şi facial foarte grav care a necesitat intervenţii chirurgicale. Starea ei a fost tot timpul critică, iar în noaptea de duminică spre luni a decedat”, scrie ziarul El Mundo.

Numărul morţilor în urma incidentului din parcul de distracţii a ajuns astfel la patru, doi dintre cei decedaţi, Ioan şi Daniel Andrei, fiind verişorii fetei.

Tragedia a avut loc în data de 9 august, în prima zi a festivalului din Villacañas. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 4.00, când un dispozitiv al unei instalaţii de agrement numită “Tarantula” s-a desprins. Două dintre victime au murit pe loc, iar cea de-a treia şi-a pierdut viaţa o jumătate de oră mai târziu.

Cei doi fraţi din Bistriţa, Ioan şi Daniel Andrei, de 23, respectiv 21 de ani, au fost înmormântaţi în 21 august în cimitirul din Sigmir, cartierul în care locuia mama lor şi unde va fi înmormântată şi verişoara acestora, Anca după ce cadavrul ei va fi repatriat.

Cei doi fraţi români care au murit în accident locuiau în Campo Real.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS