Actualitate

Adresă a Prefecturii către primari. Cum pot primi ajutoare cei care au suferit pagube în urma furtunilor

”Având în vedere fenomenele meteorologice periculoase din data de 17 septembrie, care au provocat pagube la nivelul județului, vă readucem în atenție circulara din 12 iunie 2017 prin care vă comunicăm recomandările secretarului de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, cu privire la posibilitățile de refacere a obiectivelor afectate de fenomene hidrometeorologice periculoase.

Astfel, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoane care se flă în situații de necesitate datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor precum și pentru alte situații deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot duce la riscul de excluziune socială, aveți posibilitatea de a vă adresa Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în vederea identificării unor soluții de finanțare, potrivit atribuțiilor acestora.

În acest sens, primarii pot îndruma persoanele fizice aflate în situații de necesitate să se adreseze Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud, cu cerere personală, conform modelului aprobat prin normele metodologice, în vederea acordării ajutorului de urgență de la Guvern, prin Ministerul Muncii și Justiției Sociale”, este adresa trimisă de prefectul Ovidiu Frenț primarilor din județ.

În urma furtunii din 17 septembrie, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și 14 primării din județ au cerut Guvernului pentru 46 de obiective socio-economice şi culturale afectate suma de 1.257.000 lei, în urma evaluării făcută de o echipă din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Conform Hotărârii de Guvern, pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor furtunii, unitățile administrativ-teritoriale din Bistrița-Năsăud primesc 1.055.000 lei, după cum Timp Online a scris aici.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS