Politică

Adrian Solcan şi Florin Puţura, în semifinalele concursului ”10 pentru Europa”, organizat de TNL

Cu 1.896 de voturi, Adrian Solcan (preşedinte CSL Bistriţa) este al doilea în topul naţional al celor mai votaţi tineri liberali care s-au înscris în concursul "10 pentru Europa" în urma căruia vor fi desemnaţi candidaţii la europarlamentare. În etapa următoare s-a calificat şi Florin Puţura, care a strâns doar 235 de voturi.

„Sunt aşa de mulţi oameni cărora trebuie să le mulţumesc pentru că m-au susţinut în concursul 10 pentru Europa. Am primit un feedback neaşteptat de pozitiv şi aproximativ 1900 de voturi. Tot mai aproape de Parlamentul European!”, scrie Adrian Solcan pe Facebook.

Preşedintele Clubului Studenţilor Liberali bistriţeni, Adrian Solcan, s-a înscris în lupta pentru un loc de europarlamentar, în cadrul proiectului ”10 pentru Europa”. ”Cred într-o reţetă simplă. Experienţă, obiective clare şi perseverenţă multă înseamnă succes. România trebuie să devină un reper în Europa şi în lume prin reinventarea sistemului naţional de educaţie”, spune el. Strategia sa este bazată pe trei teme: politici europene de tineret, managementul fondurilor europene şi Europa 2050.

La rândul lui Florin Puţura a intrat în aceeaşi competiţie cu gândul că Europa reprezintă pentru el o “adevărată provocare”. “Îmi Florin-Putura-1-610x405doresc să îmi pun la bătaie toate cunoştinţele primite până acum despre Europa, tot ce am învăţat în perioada facultăţii, precum şi experienţa primită în anii în care am activat în domeniile telecomunicaţii, financiar-bancar şi fonduri-europene. Sunt pregătit să-mi reprezint ţara cu mândrie! Rolul unui tânăr în cadrul Parlamentului European este în primul rând de reprezentativitate, de a fi o voce în plus în promovarea proiectelor ce privesc tinerii şi problemele lor. Rolul tinerilor este de a fi creativi, de a avea întotdeauna proiecte, idei, care pot ajuta la o mai bună coeziune în cadrul uniunii. M-am format ca un om de comunicare, un om care îşi doreşte să afle problemele celorlaţi, să interacţionez pentru a găsi posibile soluţii, prin acest demers creând o punte de comunicare solidă cu oamenii cu care vin în contact. Tocmai datorită celor prezentate, în acest demers nu sunt şi nu pot fi singur. Am în spatele meu pe cei care cred în mine şi care ştiu ca eu pot fi alegerea lor politică!”, a scris el motivându-şi candidatura.

Etapa votului online s-a încheiat.

Etapa următoare, 15 februarie – 23 martie, cuprinde două componente: evenimentele locale şi interviul. Fiecare candidat va organiza două evenimente locale, cu o participare de cel puţin 100 de persoane, pe baza temelor de interes european alese. Cei 40 de semifinalişti vor susţine un interviu în faţa unei Comisii de jurizare. La interviu, fiecare candidat va trebui să aducă argumente care să demonstreze că este o persoană potrivită pentru a candida la alegerile europarlamentare pe lista PNL, să demonstreze că poate susţine politici şi proiecte liberale în PE şi că este la curent cu temele de interes de la nivel european. O parte a interviului va fi susţinută într-una din limbile de circulaţie internaţională (engleza sau franceza).

În 30 martie vor fi anunţaţi cei 20 de finalişti, care vor participa în 5 aprilie la marea finală de la Bucureşti. Finala va avea trei probe: test-grilă de cultură generală despre UE redactat într-o limbă de circulaţie internaţională, pe care îl vor completa într-un timp definit, urmând ca testul să fie corectat de către juriu; dezbatere faţă în faţă: participanţii vor trage la sorti bileţele pe care vor fi prezentate teme de interes european, iar apoi, în perechi de câte doi,  vor avea o scurtă dezbatere pe tema respectivă; discurs public: participanţii vor trage la sorţi bileţele pe care vor fi prezentate teme de interes european, iar aceştia vor ţine un discurs de dou[ minute pe tema respectivă. Atunci vor fi anunţaţi cei zece câştigători.

5 comentarii

  • Dintr-un partid ce la nivelul organizației municipale își impune liderul fără a consulta membri cu drept de vot, acest tânăr adună 1896 de voturi. Oare următoarele etape de selecție vor fi o continuare dorinței de reprezentativitate reală a cetățeanului, sau vor fi acelați mod de impunere pe liste a unor indivizi ce nu au nimic în comun cu Românul.

  • Mama,mama…ce se baga pocaitii astia unul pe altul la inaintare ! Alo,alo …ortodocsilor,vedeti ca va trag presu pocaitii la greu ! Voi cu intalniri la hoteluri de 5 stele,simpozioane si tot felul de dume,iar pocaitii lu apevistu comentator baga greu la functii ! Asta ne mai trebe…pocaitii sa ocupe si Parlamentul European s-apoi gata…vai de crucea noastra !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.