Cultură Social

Aerodromul Unirea, gazdă pentru 28 de aparate de zbor uşoare care au adus zeci de turişti din Franţa

România este o ţară splendidă, cu multe forme de relief şi cu oameni extrem de primitori, au spus, aproape în cor, 50 de turişti francezi care survolează ţara noastră cu aparate de zbor uşoare. Bistriţa a intrat pe harta lor de aterizări graţie aerodromului din Unirea. Iată încă un prilej să înţelegem la ce a fost bună investiţia. (FOTO)

1 unirea a 2 unirea a 3 unirea a 4 unirea a

Turiştii francezi, trecuţi bine de prima tinereţe, au aterizat pe Aerodromul Unirea aproape de prânz. Omul de afaceri Tănase Dumitru, cel care administrează zona, le-a dat toate indicaţiile prin staţia radio, aşa încât piloţii nu au avut nicio problemă la aterizare.

„România este o ţară magnifică. E prima oară când facem acest tur deasupra ţării dumneavoastră şi sper din toată inima că nu va fi ultima oară. Este cu adevărat minunat. Am mai făcut călătorii în Anglia, Germania, Italia. În ţara dumneavoastră am fost primiţi cu multă dragoste. Zburăm dimineaţa şi după-amiaza, seara ne oprim fie la hotel, fie campăm undeva. Noi, eu şi soţul meu, dormim la hotel. Programul nostru este şi în funcţie de vreme. În total sunt 28 de aparate de zbor şi ca persoane suntem peste 40. Unii zboară singuri, alţii în cuplu cum suntem noi. În plus, mai avem cu noi şi asistenţa tehnică. Ca urmare cred că suntem peste 50 în total. Am început turul în România de o săptămână. Am început miercurea trecută şi îl terminăm mâine”, a declarat una dintre turiste, doamna Carmella care locuieşte în Lourdes.

„E o ţară foarte frumoasă România. Am trecut pe la Tulcea, Bacău, am venit la dumneavoastră, la Bistriţa şi vom merge mai departe spre Şiria din judeţul Arad, apoi acasă. Mi-a plăcut enorm Delta Dunării. Acolo am mers puţin cu barca. A fost splendid. Peisajele sunt variate. Fiind mult munte, am întâlnit nori cumulus pe care a trebuit să-i evităm. Noi avem un motoplanor care poate urca la peste 500 de metri altitudine”, a spus o altă turistă.

„Eu sunt pilot de motoplanor. Venim din Franţa şi facem turul României. Este o ţară foarte diversificată ca relief. Am văzut munţi, câmpii, dealuri superbe. A fost foarte bine totul până acum. Ne vom încheia turul la Şiria şi apoi traversăm Ungaria, Austria şi Germania şi apoi ajungem acasă. Suntem într-o călătorie cu un grup de amici. Avem obiceiul să facem raiduri cum le numim noi şi ne ducem într-un an într-o ţară, în alt an în altă ţară. Regret că nu am putut întâlni mai mulţi oameni din România. Nu am avut contact cu foarte mulţi, fiind mai mult în zbor, dar mi-au plăcut enorm. Românii sunt într-adevăr ospitalieri şi amabili”, a declarat un alt turist.

Turiştii au zburat cu aparate uşoare, dar şi cu girocoptere, nişte aparate de zbor foarte frumoase şi viu colorate pe care le-au şters cu grijă la aterizare, exerciţiu absolut obligatoriu pentru siguranţa zborului, dar şi pentru confortul personal.

Omul de afaceri Tănase Dumitru ne-a spus că, înainte să aterizeze la Bistriţa, doi dintre francezi au venit în recunoaştere cu ceva timp înainte ca să afle ce pot face la noi şi abia după ce au aflat despre oportunităţi au anunţat că vor trece şi prin Bistriţa.

5 unirea a 6 unirea a 7 unirea a 8 unirea a

„Iată că oportunităţile de turism încep să apară şi că aerodromul îşi dovedeşte tot mai mult utilitatea. Eu mă bucur enorm pentru că Bistriţa e vizitată de 50 de persoane care au venit din Franţa să se bucure de priveliştea judeţului nostru, să-şi cheltuiască banii aici. Sper să înţeleagă tot mai multă lume cât de important este să extindem aerodromul şi să devenim un punct pe harta europeană. Aerodromul are doi ani de la inagurare, iar acesta este cel mai mare grup de turişti care a venit deodată la noi. Sper să fie doar începutul”, a spus Tănase Dumitru.

Turiştii francezi vor rămâne la noi cel mult o zi, după care se vor îndrepta spre judeţul Arad, iar de acolo către casă.

Cristiana Sabău

Mai multe imagini, pe pagina noastră de Facebook!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS