Află cum motivează Tribunalul Bucureşti cercetarea în libertate a lui Rusu şi Andreica

Tribunalul Bucureşti (TB) în motivarea deciziei privind cercetarea în stare de libertate a fostului secretar de stat Ioan Andreica, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Mihai Rusu, Lazăr Popescu, administrator al mai multor societăţi comerciale, Ioan Claudiu Sabău, Mihai Stănescu, administrator al SC Duo Mat SRL, şi a lui Adrian Palade, fost subordonat al lui Andreica, instanţa notează scăpări ale procurorilor anticorupţie, punând pe seama volumului de muncă, dar şi insuficiente probe ale acestora în acuzare.

Analizând propunerea de arestare preventivă formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie, TB spune că arestarea unui inculpat poate fi luată dacă sunt probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

„Înainte de a intra în analiza condiţiilor necesare pentru arestarea preventivă a inculpatului Liviu Mihai Rusu, Tribunalul apreciază ca necesară lămurirea câtorva aspecte. Mai întâi, se poate observa că, deşi în cuprinsul propunerii de arestare preventivă este precizată încadrarea juridică a faptelor pentru care acesta este cercetat, descrierea faptică a acestora este precizată foarte sumar”, notează judecătorul Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei sale de respingere a cererii procurorilor de arestare a fostului secretar de stat Ioan Andreica, preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, şi a altor patru inculpaţi reţinuţi în 24 martie 2012, în dosarul privind deturnarea de fonduri şi corupţie.

Astfel, în cazul inculpatului Liviu Mihai Rusu se arată că infracţiunile reţinute în sarcina sa (luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 şi 2 C pen rap la art. art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal) constau în aceea că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, ar fi pretins suma de 100.000 euro în scopul aprobării unor plăţi în condiţii nelegale şi pentru prestaţii fictive în cadrul contractului „Reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane, precum şi a celor rurale neconforme din judeţul Bistriţa Năsăud”, însă ulterior, în cuprinsul propunerii de arestare, aceste fapte nu sunt detaliate şi nici nu se precizează care sunt probele pe care se întemeiază aceste acuzaţii.

Tribunalul constată că practica judiciară şi doctrina nu au stabilit până în momentul de faţă care este soluţia ce trebuie dată în situaţia în care, deşi se solicită arestarea preventivă a unei persoane pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, acestea nu sunt descrise decât sumar în cuprinsul referatului conţinând propunerea de arestare, fără a se preciza nici mijloacele de probă care au determinat organele de urmărire penală să reţină această situaţie de fapt.

În lipsa unei jurisprudenţe anterioare, instanţa consideră că, într-o astfel de situaţie, menţiunile din cuprinsul propunerii de arestare trebuie completate cu cele conţinute în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale. Drept urmare, analizând ordonanţa din data de 24 martie 2012, ora 1.55 prin care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului, Tribunalul constată că aceasta conţine iniţial aceeaşi expunere sumară a faptelor existentă şi în cuprinsul propunerii de arestare, iar apoi, după folosirea expresiei „În acest sens s-au reţinut următoarele”, la momentul când ar trebui să urmeze detalierea acuzaţiilor aduse lui Liviu Mihai Rusu, situaţia de fapt expusă nu are nici o legătură cu împrejurările prezentate în prima parte a acestui act (plăţile nelegale efectuate pentru lucrări inexistente).

Se menţionează însă la ultima filă a ordonanţei că lui Liviu Mihai Rusu ar fi exercitat presiuni asupra reprezentanţilor firmei B. (una din societăţile comerciale compunând asocierea care şi-a adjudecat licitaţia pentru contractul „Reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane, precum şi a celor rurale neconforme din judeţul Bistriţa), prin ameninţări cu anularea contractului şi reducerea valorii acestuia cu 45%, astfel că, în data de 30 iunie 2010, inculpatul Ioan Andreica i-ar fi dat acestuia prin intermediul numitei C. C. (al unei societăţi comerciale din) suma de 75.000 de euro.

Tribunalul constată că această împrejurare de fapt expusă în cuprinsul ordonanţei ar putea constitui o infracţiune de luare de mită săvârşită de inculpatul Liviu Mihai Rusu, însă, în acelaşi timp, această faptă este diferită (din punctul de vedere al sumei de bani primite şi al scopului în care ar fi fost dată) faţă de aspectele menţionate de Parchet în preambulul propunerii de arestare şi faţă de cele arătate în partea introductivă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale.

Practic, apare o neclaritate cu privire la fapta de luare de mită de care este acuzat inculpatul, nefiind clar dacă acesta este acuzat că ar fi primit 100.000 de euro pentru a aproba plăţi nelegale către o societate comercială sau dacă acesta este acuzat că ar fi primit 75.000 de euro pentru a nu anula un contract sau a reduce valoarea acestuia.

În acelaşi timp, este evident că DNA nu a pus în mişcare acţiunea penală şi nu a solicitat arestarea preventivă a inculpatului decât pentru o singură infracţiune de luare de mită (fără a se reţine forma continuată a acesteia) şi nu pentru două, după cum rezultă cu claritate din încadrarea juridică a faptelor acestuia.

Încercând totuşi a determina cu exactitate care sunt învinuirile aduse acestui inculpat, Tribunalul reţine că în cuprinsul rezoluţiei din data de 31 mai 2011, prin care s-a început urmărirea penală împotriva lui Liviu Mihai Rusu pentru aceleaşi acuzaţii (luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 şi 2 C pen rap la art. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C pen.), se arată că, în cadrul contractului „Reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane, precum şi a celor rurale neconforme din judeţul Bistriţa Năsăud”, Comisia de recepţie calitativă şi de predare a amplasamentelor depozitelor de deşeuri rurale neconforme, numită prin decizia inculpatului, a recepţionat în cazul a 15 locaţii, lucrări fictive (adică nerealizate în fapt de către societatea S.C. B. B.B.MBH W. – Sucursala B. SA), iar apoi inculpatul a dispus efectuarea plăţilor pentru aceste lucrări fictive, în schimbul unei mite în sumă de 100.000 euro. Potrivit aspectelor reţinute în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, rezultă că faţă de Liviu Mihai Rusu s-a început urmărirea penală la data de 31 mai 2011 (pentru faptele prezentate în rezoluţia respectivă), iar ulterior nu au mai intervenit modificări privind încadrarea juridică a acestora.

Nu rezultă că faţă de inculpat s-ar fi început urmărirea penală şi pentru primirea sumei de 75.000 de euro în condiţiile menţionate.

De fapt, instanţa apreciază că la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Liviu Mihai Rusu, s-a produs o eroare materială, în sensul că ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale pentru acesta are acelaşi conţinut (cu excepţia primului aliniat şi al dispozitivului) cu ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale pentru Ioan Andreica, începând cu punctul 2 al acestei ordonanţe. Un argument foarte clar în acest sens, dincolo de conţinutul identic al actelor, este faptul că la fila 6 a ordonanţei unul din paragrafe este numerotat cu cifra 3 în condiţiile în care paragrafele anterioare nu sunt numerotate (în timp ce în ordonanţa privind pe Ioan Andreica paragrafele sunt numerotate).

După cum s-a arătat, spune TB, ordonanţa a fost dată la 24 martie 2012, ora 1.55, după audieri care au avut loc pe toată perioada zilei de 23 martie 2012, astfel că eroarea este mai mult decât scuzabilă, durata de 24 de ore a reţinerii punând o presiune extrem de mare pe organele judiciare în cazul procedurii de luare a măsurii arestării preventive.

Cu toate acestea, având în vedere că ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale este un act esenţial în procesul penal (practic, acesta este actul prin care o persoană capătă calitatea de inculpat) şi în acelaşi timp, aducerea la cunoştinţă a învinuirii s-a realizat pe baza aceluiaşi act, iar erorile materiale nu au fost îndreptate, instanţa va trebui să soluţioneze propunerea pe baza acestor acte, astfel cum sunt ele redactate în prezent.

În aceste condiţii, apreciind că nu se putea pune în mişcare acţiunea penală şi, implicit, nici cere arestarea preventivă a inculpatului decât pentru infracţiuni cu privire la care s-a început anterior urmărirea penală, Tribunalul afirmă că în cauza de faţă infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina lui Liviu Mihai Rusu este cea expusă în cuprinsul rezoluţiei din data de 31 mai 2011, prin care s-a început urmărirea penală, precizată prin procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 7 iunie 2011 şi prezentată doar sumar în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 24 martie 2012 şi în propunerea de arestare preventivă.

În pofida acestui fapt, Tribunalul constată că, în continuare, niciunul din actele procedurale menţionate nu precizează probele pe baza cărora Parchetul a reţinut această infracţiune în sarcina inculpatului, deşi ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale ar fi trebuit să conţină, conform art. 235 alin. 2 Cpp raportat la art. 203 alin. 2 Cpp, motivele pentru care s-a luat această măsură.

Având în vedere această situaţie, instanţa va trebui, pe baza materialului probator conţinut de volumele de urmărire penală şi 14 CD-uri cu interceptări audio-video, să stabilească dacă acuzaţiile aduse inculpatului Liviu Mihai Rusu se susţin.

Tribunalul apreciază că, pentru dovedirea săvârşirii unei infracţiuni de tipul celei pentru care este acuzat inculpatul (autorizarea unor plăţi pentru lucrări neefectuate în schimbul unei sume de bani) este necesară existenţa a două elemente: dovedirea faptului că lucrările (în speţă, închiderea a 15 depozite de deşeuri) nu au avut loc; dovedirea faptului că acuzatul a pretins/primit suma de 100.000 euro pentru a efectua plata unor lucrări inexistente.

Instanţa reţine însă că la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că lucrările respective nu au fost efectuate. Astfel, în volumul VIII de urmărire penală există mai multe situaţii de lucrări, procese-verbale de verificare – constatare a calităţii lucrărilor şi procese-verbale de recepţie calitativă a lucrărilor, dar nici unul din acestea nu se referă la cele 15 locaţii menţionate în rezoluţia de începere a urmăririi penale.

De asemenea, în dosarele de urmărire penală nu se poate identifica vreun act de constatare încheiat fie de autorităţile cu atribuţii în materia protecţiei mediului (Garda de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului etc.), fie de specialişti din cadrul organelor de urmărire penală prin care să se ateste că lucrările de închidere a depozitelor de deşeuri nu au avut loc în realitate. Se mai poate observa că, de la data de 31 mai 2011, când s-a început urmărirea penală în cauză şi până la 24 martie 2012, când s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat, au trecut nu mai puţin de nouă luni, timp suficient chiar şi pentru realizarea unor expertize prin care să se verifice dacă lucrările au fost efectuate sau nu.

La aceste aspecte se adaugă faptul că din lucrările dosarului nu rezultă faptul că inculpatul Liviu Mihai Rusu ar fi pretins/primit, direct sau indirect, personal sau prin intermediari, suma de 100.000 euro, care să fi provenit de la SC B. B.B.MBH W. – Sucursala B. SA sau de la SC I. SRL, societăţile care realizau lucrările respective. Evident, atâta timp cât Parchetul nu a precizat mecanismul prin care aceşti bani ar fi ajuns la inculpat şi nici măcar data la care acesta ar fi primit suma respectivă, instanţa avea posibilităţi extrem de reduse de a face acest lucru, având în vedere volumul imens al materialului de urmărire penală şi timpul scurt în care trebuia soluţionată propunerea de arestare preventivă.

Instanţa reţine totuşi că între comunicările şi convorbirile interceptate în cursul urmăririi penale se află şi un SMS transmis la data de 23 noiembrie 2010 de S. C. lui Ioan Claudiu Sabău, având următorul conţinut: „Situaţia se prezintă aşa cum ştii e gravă. La B. se aşteaptă numirea comisiei de recepţie. Există tendinţa de a face o comisie cu ag de med şi garda de me ceea ce este exagerat şi va provoca întârzierea recepţiei până la zăpadă. Obligatoriu trebuie sa insistăm pt o comisie cu BB, E., CJ şi neobligatoriu primaria. Motivul: recepţia actuală este parţială, cea finală va fi în primăvară sau vară, când pot verifica şi semna toţi. Acum e imposibil să porţi atâţia reprezentanţi prin 100 de localităţi in 2 săptămâni. Nu vom reuşi să recepţionăm tot şi nici să facturăm. Sunt nişte tâmpiţi. Nu mai ştiu ce sa facem acum sunt disperat. Să te văd eu pe tine de unde mai scoţi 200 mii euro să ne târâm până în ianuarie. În ritmul acesta de la cj nu încasăm nici în 2 ani. Începe să mi se facă o greaţă acută de judeţul acesta. Promisiuni promisiuni şi nimic??..”.

Analizând conţinutul comunicării, Tribunalul apreciază că aceasta se referă indiscutabil la recepţia lucrărilor de închidere a depozitelor de deşeuri şi, de asemenea, cuprinde o încercare de a determina o anumită componenţă a comisiei de recepţie a lucrărilor. Cu toate acestea însă, la data de 29 noiembrie 2010, la şase zile de la momentul transmiterii SMS-ului menţionat, inculpatul Liviu Mihai Rusu a dat dispoziţia de numire a comisiei de recepţie, care cuprindea însă, alături de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean B. N., ai E.R., primarii comunelor unde se aflau amplasamentele, şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, contrar celor solicitate de S. C. în cuprinsul mesajului text reprodus mai sus.

În aceste condiţii, SMS-ul respectiv nu susţine acuzaţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La fel, nu rezultă din probele administrate că reprezentanţii I. ar fi achitat suma de 100.000 de euro lui Liviu Mihai Rusu. Oricum, nici Parchetul nu a precizat modul în care consideră că inculpatul a pretins/primit aceşti bani.

Raportat la cele arătate, Tribunalul constată că în privinţa inculpatului Liviu Mihai Rusu nu există indicii temeinice din care să reiasă faptul că acesta ar fi săvârşit vreuna din infracţiunile pentru care este cercetat, astfel că propunerea de arestare preventivă este nefondată în ceea ce îl priveşte.

Cu privire la inculpatul Ioan Andreica, după cum s-a arătat deja, acesta este acuzat în primul rând de comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, conţinând 4 acte materiale: pretinderea, alături de numiţii P.L., S.I.C. şi I.I., a sumei de 345.002 euro de la asocierea B. – S.C. I. S.R.L., pentru a-şi trafica influenţa asupra reprezentanţilor C.J. B., astfel încât aceştia să încheie cu societatea menţionată contractul pentru reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri neconforme de pe raza judeţului; pretinderea şi primirea, de la S.C. I. S.R.L. a sumei de 100.000 euro pentru a-şi trafica influenţa asupra reprezentanţilor C.J. B. tot pentru încheierea cu această societate a contractului sus-menţionat; pretinderea de la S.C. I. S.R.L. a sumei de 200.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra reprezentanţilor C.J. B. pentru ca această instituţie să deblocheze plăţile către societatea comercială; pretinderea de la firma C. C. P. (societate spaniolă) a sumei de 1.200.000 euro (din care 100.000 de euro în nume propriu) pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante pentru ca societatea menţionată să obţină contractul privind realizarea variantei de ocolire (centurii) oraşului C.; pretinderea de la aceeaşi societate a sumei de 20.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, astfel încât aceasta să fie scutită de plata unor penalităţi de 270.000 de euro.

Toate aceste acuzaţii sunt menţionate la filele 4-5 din referatul conţinând propunerea de arestare preventivă. Se poate observa din nou că nici în cazul acestui inculpat în cuprinsul referatului nu se precizează datele la care s-ar fi comis aceste fapte (nici măcar cu aproximaţie) sau persoanele faţă de care a afirmat că-şi va exercita influenţa (expresia „factorii de decizie din cadrul autorităţii contractante”, respectiv „reprezentanţii CJ B” având un caracter destul de vag). Dacă în cazul contractului privind reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri neconforme de pe raza judeţului B. – N., aceste elemente pot fi deduse ulterior din cuprinsul propunerii de arestare, în cazul contractului privind centura ocolitoare a oraşului C., datele respective nu sunt menţionate niciodată în actul de sesizare a instanţei.

În continuare, instanţa va analiza aspectele referitoare la infracţiunile de care este acuzat inculpatul în legătură cu contractul privind centura oraşului C..
Pentru a stabili data la care inculpatul este acuzat că ar fi comis infracţiunile menţionate şi persoanele faţă de care ar fi pretins că are influenţă, instanţa se va referi şi în cazul acestui său la ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 24 martie 2012, ora 1.30, pentru a constata care sunt cu exactitate învinuirile ce i se aduc.

Astfel, la pct. 2 al actului menţionat se arată, cu privire la centura ocolitoare a oraşului C. că, în urma unei înţelegeri prealabile cu Ioan Andreica, Ioan Claudiu Sabău şi I.I., inculpatul P.L. a solicitat S.C. C. C. P. suma de 1.500.000 euro (nu 1.200.000 euro, cum se arată la filele 4-5 ale propunerii DNA), în vederea traficării influenţei asupra unor funcţionari din cadrul CNADNR cu atribuţii în realizarea procedurii de licitaţie. Nici în acest act nu se precizează cu claritate cine sunt funcţionarii din cadrul CNADNR asupra cărora inculpatul ar fi pretins că are influenţă şi nici datele la care a comis faptele menţionate.

Mai mult, în cuprinsul acestei ordonanţe nu se precizează absolut nimic cu privire la traficul de influenţă realizat de inculpat pentru scutirea S.C. C. C. P. de la plata sumei de 270.000 euro penalităţi aplicate de CNADNR, putându-se ridica chiar problema dacă a fost pusă sau nu în mişcare acţiunea penală pentru acest act material, în condiţiile în care art. 235 alin. 3 Cpp prevede că ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale trebuie să cuprindă date cu privire la persoana inculpatului, fapta de care este învinuit şi încadrarea juridică a acesteia.

Drept urmare, şi în acest caz, instanţa va apela la rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 31 mai 2011. În cuprinsul acesteia se menţionează la pct. 1 că în anul 2009, inculpaţii Ioan Andreica, Ioan Claudiu Sabău şi I.I. au înlesnit prin influenţa pe care o aveau asupra persoanelor decidente atribuirea lucrării de construcţie a centurii oraşului C. către SC C. C. P. B. – B. şi că adjudecarea lucrării s-a efectuat cu implicarea lui P.L., persoană ce avea, şi el, influenţă asupra funcţionarilor CNADNR S.A.

La pct. 2 al rezoluţiei se arată că în luna mai 2010, Ioan Andreica ar fi pretins reprezentanţilor SC C. C. suma de 20.000 euro pentru a nu fi penalizaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Tursimului (MDTR) pentru nerespectarea termenelor de execuţie a unei lucrări aflate în derulare, legătura între Ioan Andreica şi reprezentanţii societăţii spaniole fiind asigurată de S.I.C. şi I.I..

În continuare, niciunul din actele menţionate nu precizează decât într-un mod vag persoanele faţă de care inculpatul Ioan Andreica şi-ar fi exercitat influenţa în cazul contractului privind centura oraşului C.

Drept urmare, instanţa va trebui să stabilească aceste elemente analizând materialul probator administrat până la momentul de faţă de către organele de urmărire penală.

Astfel, în privinţa modului de atribuire a contractului pentru realizarea centurii ocolitoare a oraşului C., Tribunalul reţine că, pentru atribuirea acestei lucrări au avut loc două proceduri de licitaţie – prima, la care a participat, alături de alte societăţi române şi străine, şi S.C. C. C., procedura de atribuire fiind însă anulată conform raportului din data de 29 ianuarie 2009 al comisiei de evaluare, deoarece propunerile tehnice şi financiare ale participanţilor erau fie neconforme, fie inacceptabile, respectiv cea de-a doua, câştigată de S.C. C. C. cu o ofertă de 30.229.926,21 euro fără TVA, conform raportului din data de 17.08.2009 al comisiei de evaluare.

Rezultă aşadar că inculpatul A.I. şi-ar fi putut trafica influenţa fie asupra membrilor Comisiei de evaluare, fie asupra unor persoane din conducerea CNADNR în perioada 29 ianuarie – 17 august 2009. Evident, această influenţă nu putea fi traficată anterior datei de 29 ianuarie 2009, deoarece în acest caz SC C. C. ar fi fost declarată câştigătoare în urma primei proceduri şi nici ulterior datei de 17 august 2009, deoarece la această dată societăţii spaniole i s-a atribuit contractul de achiziţie publică.

Tribunalul apreciază că, pentru a se reţine săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă în sarcina inculpatului cu privire la ultima procedură de achiziţie, este necesar a fi probate următoarele elemente: faptul că decizia Comisiei nu a fost corectă, iar licitaţia ar fi trebuit să aibă un alt câştigător (în acest sens, Tribunalul reţine că Parchetul a formulat expres acuzaţia că datorită influenţei inculpatului şi a altor persoane, SC C. C. a câştigat licitaţia); faptul că decizia incorectă a Comisiei s-a datorat influenţei exercitate de inculpat, fie asupra membrilor Comisiei, fie asupra unor persoane din conducerea CNADNR; faptul că inculpatul a solicitat sume de bani în schimbul influenţei exercitate asupra acestor persoane.

Cu privire la primul element, instanţa constată că la dosarul cauzei nu există nici un act din partea vreunui organism cu atribuţii de verificare a procedurii de desfăşurare a achiziţiilor publice prin care să se constate nelegalitatea procedurii finalizate la data de 17 august 2009. De asemenea, nu poate fi identificat nici vreun act de urmărire penală în cuprinsul căruia Parchetul să menţioneze care ar fi erorile săvârşite în procedura de atribuire a contractului.

Nici Tribunalul nu poate constata din modul general de desfăşurare a celor două proceduri de licitaţie motive de nelegalitate a celei câştigate de SC C. C.. Astfel, în cadrul primei proceduri, s-a constatat că oferta societăţii spaniole este neconformă din punctul de vedere al propunerii tehnice şi financiare, în esenţă deoarece în oferta depusă inclusese un procent de zece la sută care se afla la dispoziţia autorităţii contractante pentru acoperirea unor cheltuieli apărute pe parcursul derulării contractului, neputând fi aşadar inclusă în ofertă. Trebuie menţionat că la acel moment preţul ofertei depuse de SC C. era de 35.477.110,92 euro fără TVA.

În cadrul celei de-a doua proceduri, câştigată de societatea spaniolă, preţul ofertei acesteia a fost de 30.229.926,21 euro fără TVA. Trebuie menţionat că unul dinte cei 7 membri ai Comisiei, numitul S.T., a exprimat rezerve cu privire la oferta S.C. C., arătând că în esenţă că aceasta nu a justificat costul neobişnuit de scăzut al ofertei.

Instanţa constată că licitaţia a fost câştigată de societatea care a oferit preţul cel mai mic, în condiţiile în care participantul clasat pe poziţia a doua avea o ofertă cu doar 350.000 euro mai mare. Totodată, având în vedere că la prima licitaţie organizată, oferta SC C. fusese anulată în esenţă datorită preţului prea mare al ofertei (în contextul în care acest preţ era cel mai mic dintre cele oferite), este evident că, pentru a avea şanse de câştig la în cadrul celei de-a doua proceduri, aceasta era obligată să diminueze preţul solicitat prima dată, ceea ce a şi făcut.

În aceste condiţii, instanţa nu poate observa vreun element de suspiciune cu privire la desfăşurarea celor două proceduri de licitaţie. Evident, poate exista, strict teoretic, posibilitatea ca o procedură de licitaţie să nu poată fi câştigată, indiferent de oferta făcută, decât în urma săvârşirii unor infracţiuni de corupţie (cumpărare de influenţă sau dare de mită), însă pentru dovedirea acestei situaţii de fapt ar trebui probat faptul că decizia primei comisii de evaluare (care a anulat procedura) a fost dată cu rea-credinţă, ceea ce complică şi mai mult probatoriul necesar.

Oricum, având în vedere că în afară de SC C., la a doua procedură au participat încă 4 societăţi care participaseră şi la prima procedură (toate diminuându-şi semnificativ oferta de preţ iniţială), se poate concluziona că participanţii la prima licitaţie nu au considerat că membrii primei comisii de evaluare ar fi luat o decizie incorectă.

Tribunalul constată că organele de urmărire penală au audiat două persoane care în anul 2009 ocupau funcţii de răspundere în cadrul CNADNR, numita I.M. şi numitul S.S., acestea cunoscându-l pe P.L. şi având legături personale cu acest inculpat. Totodată, aceste persoane au făcut parte din comisia de evaluare care a decis anularea primei proceduri de licitaţie pentru centura de ocolire a oraşului C..

Numita I.M. a arătat că a împrumutat de la inculpat suma de 2.000 de euro în anul 2009, iar apoi i-a restituit-o (dovedind restituirea sumei cu declaraţia martorei de la fila 73 vol.II dosar urmărire penală), iar S.S.a declarat că, în luna martie 2010, după ce încetase raporturile de muncă cu CNADNR în octombrie 2009, a acordat asistenţă la cererea lui P.L. celor de la C. C. în cadrul derulării contractului pentru realizarea centurii oraşului C..

Se poate însă constata că nici una dintre cele două persoane menţionate nu a avut vreo atribuţie în derularea celei de-a doua licitaţii pentru această lucrare (cea câştigată de SC C.), fapt subliniat chiar de numitul S.S., care a învederat că licitaţia a fost organizată de altă direcţie a CNADNR decât cea pe care o conducea el. Acest aspect este confirmat de altfel şi de deciziile prin care a fost numită comisia de evaluare a ofertelor, acestea nefiind semnate de S.S.sau I.M. şi aceştia nefiind nici membrii ai comisiei.

Drept urmare, faptul că cele două persoane menţionate au făcut parte din comisia de evaluare care a decis anularea primei proceduri de atribuire a lucrării de la C., nu poate reprezenta o probă în favoarea acuzaţiilor parchetului.

În acest context, instanţa menţionează că pentru soluţionarea cauzei apare ca absolut necesară audierea membrilor ultimei comisii de evaluare, aceştia fiind persoanele cele mai în măsură să ofere informaţii privind modul de desfăşurare a procedurii. La fel, se impune cu necesitate audierea reprezentanţilor S.C. C. C., deoarece, potrivit celor arătate de Ministerul Public, această societate ar fi cumpărat influenţa inculpatului Ioan Andreica. De altfel, este destul de neclar motivul pentru care cei menţionaţi nu au fost audiaţi până la momentul de faţă, în condiţiile în care, potrivit celor arătate de DNA în cuprinsul referatului de arestare, rezultă implicit că toate aceste persoane sunt suspectate de comiterea unor infracţiuni grave.

Instanţa reţine că, pentru a participa la cea de-a doua procedură de atribuire a contractului pentru centura ocolitoare a oraşului C., S.C. C. a încheiat cu A. S. L., una din societăţile controlate de inculpatul P.L., contractul de consultanţă din 1 iulie 2009 şi actul adiţional din aceeaşi dată, prin care A. se obliga să ofere consultanţă societăţii spaniole pentru lucrarea „Construcţia variantei de ocolire C.” în schimbul unei sume de 5% plus TVA din valoarea lucrării, dacă aceasta urma să fie obţinută de către SC C.

După ce oferta SC C. a fost declarată câştigătoare în cadrul celei de-a doua proceduri, suma de 1.500.000 de euro a fost achitată în mai multe tranşe, în perioada decembrie 2009 – martie 2010. Audiat de instanţă cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul P.L. a arătat că această sumă a fost plătită în urma faptului că societatea sa a realizat toate lucrările necesare pentru participarea la licitaţie a SC C. C., inclusiv elaborarea ofertei de participare.

Deşi Ministerul Public a sugerat faptul că acest contract ar avea caracter fictiv, ascunzând de fapt suma achitată de societatea spaniolă ca preţ al traficului de influenţă exercitat de inculpaţii S., I., Ioan Andreica şi P., Tribunalul constată că acest lucru nu este dovedit.

Astfel, în cauză nu a fost audiat nici un reprezentant al societăţii spaniole, iar dintre persoanele angajate la societăţile comerciale din R. (SC PP. C. SRL, SC P.G. SRL) ale inculpatului Lazăr Popescu, prin care se realizau activităţile de consultanţă nu a fost audiată decât o singură persoană, numita I.I care nu a fost întrebată nimic despre executarea contractelor încheiate de firmele controlate de inculpatul Popescu cu C. C., însă a arătat că, pe lângă această societate, fuseseră încheiate contracte de consultanţă şi cu alte firme de construcţii spaniole, nominalizându-le.

În aceste condiţii, atâta timp cât în cauză nu există probe privind vicierea procedurii de atribuire a contractului sau a vreunei acţiuni a inculpatului A. prin care acesta să fi pretins că are influenţă asupra unei persoane cu atribuţii în organizarea licitaţiei respective, nu se poate reţine că la acest moment ar exista indicii temeinice privind săvârşirea vreunei infracţiuni de trafic de influenţă din partea inculpatului cu privire la încheierea contractului referitor la centura ocolitoare a oraşului C..

În fine, potrivit celor arătate de Ministerul Public, la percheziţia efectuată la una din societăţile inc. P. au fost identificate înscrisuri din care ar rezulta că în legătură cu centura oraşului C. s-ar fi achitat sume de bani inculpatului A.. Instanţa a identificat trei astfel de înscrisuri (depuse la dosar de Parchet chiar în şedinţa de judecată). Astfel, toate aceste înscrisuri conţin un titlu „Varianta de ocolire C.”, lângă care este menţionată o sumă de bani, o dată ?1.500.000? iar altă dată ?1.000.000 euro?. De asemenea, pe aceste înscrisuri apare menţiunea „De plată? sau ?De dat? iar apoi o serie de nume iar lângă fiecare dintre ele o sumă de bani, astfel: ?M. C. 250.000?, ?A. 22.000? iar lângă numele său şi menţiunea olografă ?72.000 euro ok s-au plătit?, apoi ?200.000 D? (pe un alt înscris ?D.G? şi aceeaşi sumă), ?50.000 M.?, ?50.000 L.?, 200.000 M.? şi ?30.000 f.?. În fine, pe înscrisul pe care apare menţiunea ?1.000.0000 euro? se menţionează în afară de ?A. 26.500 euro? şi ?A. 72.000 euro?, ?250.000 euro M. C?, ?100.000 euro M. C?, ?100.000 euro A. I?, ?200.000 D. G?, ?50.000 L.?, 25.000 s. c..?, ?10.000 f. m.?, ?100.000 M. I?.

Analizând înscrisurile respective, instanţa reţine că în afară de numele A., nici o altă persoană al cărei nume apare în înscrisurile respective nu poate fi identificată cu certitudine. Teoretic, „M. I” poate fi M. I., însă, după cum s-a arătata deja, aceasta a fost membru al Comisiei de evaluare în cadrul procedurii în care C. nu a obţinut lucrarea, deci nu putea primi mită din partea acestei societăţi, iar „L.” ar putea fi L.P., membru în cea de-a doua comisie. De asemenea, expresia „f. m.” ar putea fi interpretată ca semnificând „_”, cu alte cuvinte reprezentantele Ministerului Transporturilor în comisie, dar această interpretare nu rezistă, deoarece ministerul a avut în comisie ca reprezentanţi două persoane de sex masculin (inclusiv consilierul ministrului transporturilor de la acea dată) şi una de sex feminin, L.P.. Celelalte persoane ale căror nume apar pe înscrisuri, M. C., A. I, D. G nu pot fi identificate printre membrii celei de-a doua comisii de evaluare.

De asemenea, în cuprinsul propunerii de arestare a fost invocat un bileţel identificat pe unul din contractele ridicate de la societatea inculpatului P. (contract care privea sume de bani primite de la C. C.), pe care era menţionat „RG – contract reziliat, PLĂŢI 250.000 E pt. C., A..

” Parchetul nu a menţionat interpretarea dată acestui bileţel, dar instanţa nu poate reţine că acesta ar atesta plata unei sume de 250.000 euro către inculpatul A. în legătură cu lucrarea de la C., pe de o parte deoarece nu rezultă că Andreica ar fi primit vreodată suma de 250.000 euro (nu s-a făcut niciodată legătura între societatea HRG cu sediul în C. şi inculpatul Andreica), iar pe de altă parte, deoarece nu este foarte clar dacă Parchetul apreciază că această sumă de bani a ajuns sau nu la inculpat (în preambulul propunerii de arestare, la momentul când Ministerul Public îşi precizează acuzaţiile, se arată că doar 100.000 de euro din cei 1.200.000 de euro pretinşi de inculpat de la S.C. C. ar fi fost pretinşi în nume propriu.

Trebuie menţionat în acest context că numita I.I., angajată a lui Lazăr Popescu şi persoana care afirmă că a scris toate aceste liste şi bileţele, a arătat că multe din acestea aveau caracter fictiv, fiind prezentate partenerilor pentru a justifica diverse cheltuieli efectuate din banii primiţi de la aceştia. A mai arătat martora că aceste sume, care erau „trecute ca fiind cheltuite”, fie rămâneau în seiful societăţii, fie erau ridicate de Popescu. Fără a acorda o foarte mare credibilitate acestei declaraţii, Tribunalul reţine totuşi că aceasta aruncă o umbră de îndoială asupra înscrisurilor menţionate. Totodată, declaraţia martorei ar putea explica motivul pentru care cu privire la lucrarea de la C. există două liste diferite (una cu menţiunea 1.000.000 şi alta cu menţiunea 1.500.000) şi de ce în aceste liste apar unele persoane inexistente (M. Crif) sau persoane care nu au avut atribuţii la cea de-a doua licitaţie (I.M.).

În aceste condiţii, având în vedere caracterul ambiguu al acestor înscrisuri, în cuprinsul cărora nu poate fi identificat cu certitudine decât numele lui Ioan Andreica, faptul că nu se pot constata, cel puţin la acest moment, nereguli privind modul în care s-a desfăşurat procedura de licitaţie, precum şi că în cauză nu există probe nici cu privire la faptul că inculpatul Ioan Andreica ar fi pretins societăţii spaniole să încheie contractul de consultanţă cu SC A. şi nici cu privire la faptul că în perioada premergătoare celei de-a doua proceduri de licitaţie acesta ar fi avut măcar vreo întâlnire cu reprezentanţi ai SC C. (nici direct şi nici indirect), instanţa nu poate reţine că acesta ar fi comis o infracţiune de trafic de influenţă.

„Dovedirea scopului special în care se primesc sume de bani sau alte avantaje este de însăşi esenţa sa şi acesta nu poate fi niciodată prezumat. Practic, banii sau foloasele trebuie primite în scopul exercitării influenţei asupra unui funcţionar şi trebuie să fie daţi în mod neîndoielnic în acest scop”, subliniază TB.

Implicit, susţine instanţa, în cazul arestării preventive, unde se cere doar existenţa unor indicii temeinice cu privire la comiterea unei fapte penale, aceste indicii trebuie să privească toate elementele infracţiunii, adică atât primirea de bani, cât şi scopul primirii. De asemenea, având în vedere că în cauza de faţă se susţine şi că influenţa a fost efectiv exercitată şi a dus la obţinerea de avantaje palpabile pentru cumpărătorul de influenţă, şi acest aspect (exercitarea influenţei) trebuie să reiasă din probe.

După cum s-a arătat însă, deşi instanţa are suspiciuni cu privire la onestitatea inculpatului Andreica, nu există suficiente probe că acesta a comis cele două acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă descrise mai sus. Instanţa apreciază că, deşi există presupunerea rezonabilă cu privire la faptul că Andreica ar fi primit fără vreo justificare legală bani de la inculpatul Popescu, nu există suficiente probe în sensul că aceste plăţi reprezintă un trafic de influenţă.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Ioan Andreica ar fi cerut peste 1,8 milioane euro pentru a ajuta firme clientelare să obţină contracte de lucrări, printre care şi cel privind închiderea depozitelor de deşeuri neconforme din Bistriţa-Năsăud, iar lui Liviu Rusu i-ar fi dat 75.000 de euro pentru a aproba plăţi pe baza unor documente false.

DNA a făcut recurs la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând arestarea celor şase acuzaţi din dosar.

Sursa: Mediafax