Frigul și seceta din ultima perioadă au afectat în mod serios culturile agricole, unele dintre recolte fiind total compromise. Cei mai afectaţi de frig şi îngheţ sunt pomii fructiferi aflaţi în perioada de înmugurire.
Aurel Onigaș, managerul firmei Pombis care deține livezi la Dipșa și Ciceu Mihăiești, spune că anul pomicol 2019 se anunță a fi unul foarte dificil.
”La Dipșa am avut minus 4 grade, iar 7-8 hectare din livezile tinere au înghețat, cam 70%, deși am făcut foc, am făcut fum, am umplut satul de fum și tot nu s-a rezolvat. Nu cred că are vreun efect. Lângă balotul aprins care a făcut fum, mărul e înghețat”, a spus Aurel Onigaș.
Potrivit acestuia, înghețul a afectat cireșii și prunii.
”Sper când se deschide mărul să fie vreme bună fiindcă altfel e o mare problemă pe care nimeni nu o prea discută. Dacă e frig și nu sunt albine e o mare problemă. Am văzut că, în Franța, își protejează via cu sobițe care folosesc combustibil lichid. Ele se amplasează și fiecare protejează circa 50 de mp. Erau vreo 200 de sobițe absolut greu de făcut. Poate pe o suprafață mică merge. În schimb sunt substanțe chimice pe care le-am aplicat și noi. E ca un energizant pentru om, adică sunt foarte multe elemente care îngroașă sucul celular și atunci îi conferă o rezistență”, a adăugat el.
O altă mare problemă este seceta din zona noastră.
”Există programul acesta antigrindină și de creștere a precipitațiilor. Chiar am fost într-o audiență la domnul ministru și mi-a spus că anul acesta se instalează la Batoș și aceea ne va proteja ferma din Dipșa. Colegii din Moldova spun că sunt extraordinar de eficiente aceste rachete antigrindină: combat grindina și cresc volumul precipitațiilor. Deși primăvara aceasta se dovedește a fi una extrem de sectoasă în zona noastră, nimeni nu pare să observe acest lucru. Seceta este o problemă. Noi pornim sistemul de irigații pentru plantațiile noi pe portaltoi”,a spus Aurel Onigaș.
Și la Staţiunea de Cercetare- Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița frigul și-a lăsat amprenta.
”În ultima perioadă au alternat zile cu temperaturi foarte ridicate, mai ales în prima parte a lunii aprilie când au început semințoasele să intre în perioada de pregătire pentru înflorit, dar, cu toate acestea soiurile timpurii, cireșul și vișinul, au avut condiții favorabile. După aceea, a nins la munte, temperaturile au mai coborât atât maximele, cât și minimele și pe văi s-au înregistrat temperaturi de minus 2 grade Celsius.
În Stațiune, care e la o altitudine de peste 300 de metri față de stația meteorologică, afecțiune am avea la soiurile timpurii de păr la floare. Mărul e la început, la buton roz, iar atâta timp cât florile nu sunt deschise, rezistența în această fază este mai mare. Sperăm să trecem peste acest interval cu temperaturi coborâte care au fost anunțate în intervalul din săptămâna aceasta. Față de anul trecut și gradul de înflorire este mai mic, probabil și livezile sunt epuizate. Nu avem atâta floare ca anul trecut, dar sperăm ca, printr-o tehnologie adecvată, să obținem producțiile pe care le-am preconizat”, a spus directorul Ioan Platon.
Pragurile de temperatură la care pomii fructiferi încep să aibă probleme depind mult și de starea de vegetație din livadă. În cazul înghețului târziu, mugurii și florile pomilor pot fi compromise total de îngheț.
Sensibilitatea pomilor la temperaturile scăzute creşte odată cu dezmuguritul, atingând punctul maxim la legarea fructelor. Mugurii florali la cais, piersic, nectarin în stadiul buton alb/roz rezistă la temperaturi de până la -6 grade Celsius pentru o perioadă de 12 ore, de obicei o noapte. Dacă temperatura scăzută revine și în a doua noapte sau se extinde și pe durata zilei, daunele vor fi considerabile.
Cireșul, vișinul și prunul au sensibilități similare cu cele ale caisului sau piersicului, în timp ce la măr, păr și gutui, rezistența la îngheț diferă în stadiul floral deschis complet, când este între -1 și -2 grade Celsius.
Conform datelor MADR, majoritatea zonelor pomicole din ţară au avut de suferit din cauza vremii extrem de rece pentru aceasta perioadă si cele mai multe exploataţii au înregistrat pierderi.
La -4 grade in condiții de vânt puternic ( cum a fost cazul la noi) , efectul fumului este 0 .
Ieri s-a încălzit putin, albinele au început sa zboare insa din păcate s-a “ trezit “ din amorțeala si gandacul păros , aceasta noua pacoste pe capul pomicultorilor ( a apărut acum patru- cinci ani in zona noastra) .
mda, ati fost în audienta la domnul ministru pe care-l doare în fund, singura lui problema fiind cormoranii care-i manânca lui pestele.
gasiti-va alte pasiuni, ca pe astia de la putere îi doare undeva de voi si de agricultura pe care va încapatânati s-o faceti.
sau cautati-va alta tara care sa va aprecieze la adevarata valoare, mâine-poimâine va prinde pensia si va treziti ca ati muncit ca fraierii o viata întreaga pentru 800 de lei.
platon poate!
onigas?
te inseli…
stiati ca pombisul a fost cea mai productiva/rentabila firma de stat pana cand a murit fiera mircea …moment mult asteptat de un angajat al directiei agricole care astazi se mandreste cu proprietatea a peste 300 ha de livada?
…astept …ganditorul de la hanmangia care asztazi are pastele sa ne spuna mai multe despre asta…de care stie foarte multe!!!!
@ dl. cu pensia mică
Dumneata compari mere cu pere , adica Pombis – ul de pe vremea dlui Fiera cu Pombis-ul din 2019 !
Atunci (adica acum 25 de ani ) firma beneficia de rețeaua de magazine “ Gostat” plus lipsa totala de concurenta externa .
Intre timp am intrat in UE, fructele subvenționate poloneze si ungurești , coboară prețurile si calitatea produselor la un nivel minim , inexistent pana acum !
Altfel zis : cate hectare de livada lucrezi dumneata ca sa știi ce inseamna eficientă in pomicultura de azi ?
Nu-l cunosc personal pe dl Onigas dar cunosc foarte bine greutățile si problemele cu care se confrunta sectorul pomicol bistrițean .
Si mai stiu ca fara Pombis , fara Stațiunea dluiPlaton,fara dl Drăgan , fara Miro ( chiar asa in situația in care se afla) , puteti uita de pomicultura in BN !
…si pe mine cu ce ma ajuta daca avem sau nu pomicultura in bistrita?
Sucul alma are acelasi pret si in bistrita si in craiova!
La inceput facea sucuri si pentru populatie…mergeai cu merele tale ecologice sa-ti faca suc…iti lua merele la pret de industrialzare,,,0,5 lei si iti vindea sucul la pret de kaufland!
Merele de la kaufland sunt la fel….daca nu faci cel putin 12 tratamente nu ai mere curate, frumoase pe placul patronilor de la kaufland!
Impozit pe profit vad ca nu prea plateste!
In zf se lauda ca vinde de 1,5mil euro si cifra de afacere e doar 1,3
Ideea e alta: firma pombis era rentabila si pe vremea lui fierea mircea care era doar angajat, iar patron era statul roman 100% si asta doar cu 12-15 ani in urma cand inca nu erau fondurile europene pe tava!
Acum pombisul nu mai e de stat si nu am auzit ca statul roman sa vanda pombisul la o licitatie publica!
Asa zisa privatizare s-a facut in perioada CONVENTIEI DEMOCRATICE…cand liberalii isi faceau mila de cotizanti si le mai dadeau cate un cadou!
Vedeti..de asta se maresc salariile la bugetari in fiecare an…ca nu mai au ce fura!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Om papa pome din Portugalia ce naiba. Doara suntem in UE si la cei care nu is asa aproape de rusi si nici nu ingeata au si ne mana pe import asa cum place romanilor absolut de tate. De mana a- doua desigur .