Actualitate

AJOFM Bistrița-Năsăud: Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, în 19 octombrie

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bistriţa-Năsăud organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți vineri 19 octombrie, ora 10.00, la sediul AJOFM din Bistrița, str. Gării nr. 2-4.

Absolvenții unei forme de învățământ, promoția 2018, care încă nu și-au găsit un loc de muncă, au șansa de a intra pe piața muncii la Bursa locurilor de muncă destinată lor.


”Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți reprezintă o oportunitate pentru toți solicitanții de locuri de muncă interesați în a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă, conform pregătirii lor profesionale, sau să se (re)orienteze profesional spre ocupații cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu și lung. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de ocupare pentru absolvenți, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale, transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea”, informează AJOFM.

Angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ se pot adresa institutiei deoarece, potrivit prevederilor Legii 76/2002, beneficiază de subvenţii la încadrarea în muncă pe durată nedeterminată a acestor persoane.

Absolvenţii care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistraţi la AJOFM Bistriţa-Năsăud pot beneficia de prime de încadrare.

În vederea participării la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, angajatorii pot transmite până la data de 18.10.2018 oferta de locuri de muncă vacante, date de contact: tel. 0263 – 236 296, fax. 0263 – 236296, e-mail: ajofm@bn.anofm.ro.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS