Social

Cum au ajuns în Bistriţa-Năsăud cerbi din Austria şi mufloni din Cehia şi Slovacia. Unde pot fi văzuţi

În Bistriţa-Năsăud au fost aduşi cerbi din Austria şi mufloni din Cehia şi Slovacia. Aceştia vor putea fi admiraţi pe un domeniu de vânătoare din apropierea oraşului unde va fi construită şi o pensiune agroturistică, toată din lemn şi fără niciun cui. Investiţia în animale şi clădire îi aparţine omului de afaceri Traian Larionesi, patronul „Frasinul”. Omul de afaceri spune că vrea să facă turism cinegetic, dar pe site-ul firmei scrie negru pe alb că „principalul obiectiv este de a crea un habitat pentru animalele sălbatice, care pot fi vânate pe întreg parcursul anului”.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a dat undă verde pentru construirea unei pensiuni agroturistice cu două clădiri în extravilanul satului Sărăţel din comuna Şieu Măgheruş, investiţie a SC „Casa de Vânătoare Ursul Brun” Anieş, firma omului de afaceri Traian Larionesi, patronul „Frasinul”.

Timp Online l-a întrebat pe omul de afaceri ce intenţii are: „Vreau să fac ceva deosebit acolo, o fermă de animale sălbatice pentru turism cinegetic, să aibă posibilitatea copii să meargă să vadă animale sălbatice fiindcă sunt mulţi care nu au văzut în viaţa lor un mistreţ, un căprior, un muflon. Muflon este foarte puţin în România. A încercat Ceauşescu să aducă exemplare prin Dobrogea, dar, din câte ştiu eu, e foarte puţin. Noi am adus muflon din Cehia şi Slovacia. Chiar acum mai aducem un transport de 50 de exemplare. Mai este muflon pe un domeniu de vânătoare de la Bucureşti, al unui medic, dar, în rest, nu ştiu să fie în altă parte. Am adus cerb din Austria să combinăm cu cerbul carpatin. Pe doi cerbi am dat 11.000 de euro fiindcă am auzit că, pe timpul imperiului austro-ungar, cerbii carpatini au fost împerecheaţi cu cerbi austrieci şi de-asta avem o genă foarte bună. Totuşi, în timp, gena se degenerează şi trebuie să o schimbi. Am investit foarte mult”, a răspuns Traian Larionesi.

Omul de afaceri spune că i-a venit ideea să facă această fermă de animale sălbatice după ce a vizitat una similară din Ţinutul Secuiesc: „Eu am prieten la Odorheiu Secuiesc şi am fost la el şi am văzut că are cerb lopătar, diverse alte animale, mai puţin mistreţi. La ei merg copii în tabere, şi români, şi maghiari care fac inclusiv turism cinegetic. Aceste tabere sunt plătite de guvernul maghiar. Copiii sunt foarte încântaţi să vadă animalele sălbatice. Bineînţeles că şi prietenul meu vânează, dar în prima fază eu vreau să fac această fermă de creştere a animalelor, iar apoi o să văd ce voi mai dezvolta acolo”.

Întrebat dacă se va axa şi pe vânătoare, aşa cum se întâmplă la Balc, el a răspuns: „Eu sunt în dezvoltare. Eu acum nu fac vânătoare. În ce priveşte domeniul de la Balc, omul în curte poate face ce vrea. Dacă nu se făcea nimic, nu zicea nimeni nimic. Acolo şi-a făcut un domeniu de vânătoare … Lumea nu înţelege ce înseamnă să braconezi, să împuşti, să vânezi. Sunt lucruri pe care mulţi nu le înţeleg, dar îşi dau cu părerea. Acolo nu îi poţi spune omului ce să facă pentru că e al lui. De exemplu, un mistreţ de 5-6 ani nu ai posibilitatea să îl scoţi afară decât prin împuşcare. Părerea mea este că, prin împuşcare, se chinuie mai puţin decât atunci când îl înjunghii acasă, în coteţ. Eu m-am retras din Asociaţia Ursul Brun. Sunt un simplu membru, sunt alţii care se ocupă. Momentan nu vom organiza partide de vânătoare la Sărăţel. Poate în viitor. Vreau să văd dacă vom avea posibilitatea să facem un mic abator, dar controlat bine, ca să facem produse din carne de vânat de calitate fiindcă e cerinţă foarte mare”.

Întrebat cum va arăta pensiunea pentru care a cerut avizul APM BN, Traian Larionesi a spus că aceasta va fi din buşteni rotunzi: „Cabana e în lucru. Din luna aprilie se lucrează la ea în zona Broşeni. Se face din buşteni, nu are niciun cui, va fi montată după ce obţinem toate avizele din partea instituţiilor statului. Eu am acolo 32 de hectare în proprietatea mea, dar, de doi ani, lucrez pentru ca să scot din fondul forestier 2500 de mp. Până acum m-a costat 80.000 de lei numai să scot această suprafaţă din fondul forestier. E o nebunie în ţara asta, când vrei să faci ceva, ţi se pun multe piedici, dar asta e”.

Iată ce informaţii apar pe site-ul firmei „Casa de Vânătoare Ursul Brun”: „Ţarcul Casei de Vânătoare Ursul Brun a luat naștere în anul 2014, din pură pasiune pentru vânat și vânătoare. Acesta se situează în zona denumită Poienile Lechinţei, la doar 10 km de orașul Bistrița. Principalele specii de animale sălbatice care conviețuiesc în țarc sunt: mistrețul, cerbul, căpriorul, cerbul lopătar și muflonul. Principalul obiectiv al acestei construcții este de a crea un habitat pentru animalele sălbatice, care pot fi vânate pe întreg parcursul anului. Țarcul dispune de o suprafața de 600 de hectare.

Suprafaţa complexului de vânătoare Casa Ursul Brun este situată pe dealurile comunei Lechinţa și localității Sărățel, în zona denumită Poienile Lechinţei, întinzându-se pe o suprafața de aproximativ 600 de hectare. Zona Sărățel este renumită pentru rezervațiile naturale de sare, fiind bogată în minerale care influențează pozitiv starea de sănătate a animalelor sălbatice din zonă și, totodată, în dezvoltarea unor trofee de calitate pentru pasionații de vânătoare.

În cadrul complexului de vânătoare Casa Ursul Brun se pot organiza excursii tematice pentru observarea, filmarea și fotografierea animalelor sălbatice. Accesul se face prin localitatea Sărățel sau prin zona Poienile Lechinţei. Popularea cu animale sălbatice s-a făcut cu exemplare de foarte bună calitate atât genetic, cât și fenotipic. Se urmărește constant să se păstreze populația de animale din complex, cât mai aproape de arealul și comportamentul sălbatic”.

2 comentarii

  • Auzi la el ca s-a chinuit sa scoata din fondul forestier 2500 mp si a cheltuit 80.000 lei . Oare dupa ce baga drujbele in padure si valorifica lemnul nu face profit sa merite toata osteneala?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.