Actualitate

ISU: Concluziile exercițiului de alarmare în BN. Sistem alternativ de avertizare pe mobil

Rezultatele exerciţiului de alarmare şi prevenire a populaţiei au fost prezentate, autorităţile anunţând că, după ce jumătate din populaţie nu a auzit sirenele, se ia în calcul dezvoltarea unui sistem complementar de avertizare, prin intermediul telefoanelor mobile.

”Principalele concluzii care au reieșit în urma acestui exercițiu vizează nevoia implementării unui sistem integrat de avertizare și alarmare a populației, care să permită în timp scurt acționarea unui număr mare de sirene și transmiterea prin intermediul acestora a mesajelor de tip voce cu recomandările pentru populație. De asemenea, pentru creșterea semnificativă a gradului optim de acoperire s-a identificat necesitatea completării echipamentelor de avertizare și alarmare existente, respectiv centralizarea acestora pentru acționarea simultană, în caz de urgență. În același timp, eficientizarea modului de înștiințare a populației asupra situațiilor de urgență de amploare și intensitate deosebite, conduc la nevoia de implementare a unor sisteme alternative de anunțare, respectiv de utilizare a unor sisteme de tip „cell broadcast messages”, se arată într-un comunicat al ISU Bistrița.

90 de sirene din 106, acționate în Bistrița-Năsăud

În perioada 18-21 aprilie, IGSU a declanșat, la nivel național, mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și au fost acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației.

Joi 20 aprilie, în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților. La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud există 106 astfel de mijloace tehnice de alarmare, dintre care 90 de sirene au fost acționate în cadrul exercițiului. Din punctul de vedere al acționării centralizate, 15 dintre sirenele funcționale (12 în municipiul Bistriţa şi trei oraşe) pot fi acţionate centralizat, iar 75 mijloace necesită declanșare locală. Cele 75 de sirene acţionate manual funcţionale sunt dispuse astfel: 10 în municipului Bistriţa, opt în oraşe şi 57 la nivelul comunelor. Referitor la timpul de răspuns în cazul acționării centralizate a sirenelor, acesta a fost de 2 minute, iar pentru cele cu acționare locală a fost de 12 minute. ISU Bistrița: ”Reziliența comunității pentru a depăși urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităților responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populația civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătățire a capacității de reacție a unui stat în fața provocărilor”.

Sistem Push Notifications

”România are nevoie de un sistem integrat de avertizare şi alarmare a populaţiei, care să permită în timp scurt acţionarea unui număr mare de sirene. Este nevoie de creşterea numărului de echipamente de avertizare şi alarmare, astfel încât gradul de acoperire al teritoriului reieşit din studiile de audibilitate să crească semnificativ. Sirenele acţionate centralizat cu posibilitatea transmiterii prin voce a măsurilor de protecţie necesar a fi adoptate reprezintă un avantaj. Comunicaţia între echipamentele de avertizare şi de alarmare este de preferat să fie asigurată prin mai multe medii (radio, fir, GSM şi Internet)”, se arată concluziile exerciţiului de testare a sirenelor de avertizare.

Un proiect avut în vedere de autorităţi este realizarea unui sistem prin care populaţia să fie avertizată prin intermediul telefonului mobil. ”Avem concluzii care sunt foarte clare. În acest moment nu putem spune că dispunem de un sistem eficient de alertare a populaţiei, având în vedere datele despre audibilitate. În cazul unui exerciţiu despre care se cunoştea cp va fi a avut probleme în activarea unor sirene. Dacă vrem să declanşăm o alarmă normală nu ştiu cum o să găsim toţi administratorii blocurilor care să meargă să pornească sirenele. Aici vine necesitatea unui sistem de alertare performant, rapid, care să înştiinţeze populaţia de iminenţa unui dezastru şi, dacă se poate, chiar de modul în care să reacţioneze imediat pentru a evita consecinţa dezastrelor. Deja noi am început unele discuţii între Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Comunicaţiilor asupra sistemelor alternative de alertare. Ar fi mult mai util şi mai puţin costisitor decât să înlocuim sirenele cu sirene electronice. Diferenţa între sistemele centralizate şi cele care transmite mesajee că mesajul e transmis instant. Nu e vorba de SMS, ci Push Notifications”, a declarat Raed Arafat.

”Având în vedere gradul de acoperire, de audibilitate, precum şi timpii de reacţie şi de alertare a populaţiei, considerăm că se impune dezvoltarea unui sistem alternativ care să folosească telefoanele mobile ale cetăţenilor, ne gândim la un sistem prin care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să poată alerta direct populaţia în momnentul în care situaţia o impune. Vom avea discuţii cu operatorii de telefonie mobilă în prima jumătate a lunii mai pentru a implementa un astfel de sistem”,.a declarat Augustin Jianu, ministrul Comunicaţiilor.

Etichete

2 comentarii

  • de unde sa aiba romania bani daca totul merge pe salariile bugetarilor?

  • UN MARE FASSSSS ! In aceasta seara la PRO tv s-a spus clar cu subiect si predicat ca tot acest sistem de HARBURI , unele de pe vremea comunismului sunt total ineficiente. Numai in capitala din 300 doar 100 au functionat. In general cele actionat electric au fost auzite, si vezi DOAMNE cele electronice au fost pe chituci si cu o rezonanta f. slaba .Judetul Bistrita- Nasaud a fost dat de ex negativ si situat in coada plutonului. Eu am stat in OCOL si nu am auzit nimic din cauza sirenelor de la SALVARI si masinile de Politie si SMURD. Despre ce vorbim ? Cei de la ISU si Primarie trebuie sa gandeasca si sa pregateasca din timp, prin dezbateri publice si mijloace de afisaj si sa ne arate pe HARTILE orasului unde sunt si locurile de adapost pt. populatie. Avem montate o gramada de panouri de afisaj in tot orasul si stau goale . Ca de vine razbelu, nimeni nu stie incotro sa o apuce, si in afara de KAUFLAND si DEDEMAN bistritenii nu se stiu orienta. Asa ca lasati-o mai moale cu laudele ca iarasi institutiile au fost prinse pe picior gresit ca aproape in toate domeniile. VAI de C….U NOST !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.