Actualitate Recomandări

Alertă meteo: Vreme deosebit de rece, brumă, ninsori la munte

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vreme deosebit de rece, brumă și ninsori îndeosebi la munte, valabilă în perioada luni 18 aprilie, ora 10.00 – miercuri 20 aprilie, ora 10.00.

În intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece, iar pe parcursul nopților local în nordul și centrul țării, precum și în zonele submontane, temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă.

Temporar la munte va ninge și, mai ales în zona înaltă a Carpaților Meridionali, se va depune strat nou de zăpadă.

Izolat și trecător precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare vor fi și în restul țării.

Meteo.BN informează că în Bistrița-Năsăud masa de aer rece transportată către arealul țării noastre de la latitudini nordice, aspect coroborat cu extinderea zonei de presiune ridicată centrată în zona Peninsulei Scandinavice, vor creiona o vreme deosebit de rece pentru această perioadă din an. Diminețile următoare vor aduce valori minime sub pragul de îngheț pe toată suprafața județului, cuprinse între -5/-6°C în depresiunile intramontane şi nu mai mult de -2/-3°C în zonele de podiş, cu mențiunea că miercuri aceste valori vor fi prezente mai ales în zonele de deal şi montane, în timp ce la podiş vom avea în jur de 0°C. Se va forma, astfel, brumă pe arii extinse şi, local, îngheț la sol.

Luni dimineață s-au înregistrat următoarele temperaturi: Lunca Ilvei: -5,6°C, Bichigiu: -5,6°C, Ciceu Mihăieşti: -5°C, Budeşti: -5°C, Teaca: -5°C, Şieuţ: -4,8°C, Năsăud: -3,9°C, Beclean: -3,8°C, Bistrița: -3,3°C.

Conform prognozei ANM pentru perioada 18 aprilie – 1 mai, în Transilvania în primele zile ale intervalului vremea va fi deosebit de rece, media maximelor fiind de 8…9 grade. Din 20 aprilie, media maximelor va crește treptat și va ajunge până la 18 grade în zilele de 24 și 25 aprilie, apoi vremea se va răci, astfel încât până la sfârșitul intervalului temperatura aerului va scădea până spre 14 grade, în medie. Media minimelor în primele două nopți se va situa în jurul valorii de -4 grade, apoi va crește până spre 4…5 grade în 26 aprilie. Ulterior datei de 26 aprilie media minimelor va scădea până la sfârșitul intervalului spre valori în
jurul a 2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 19 și 20 aprilie și în intervalul 24 aprilie – 1 mai.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS