Actualitate

Alexandru Toniuc despre cum au fost Zilele Bistriţei în urmă cu două decenii. La ce s-a renunţat

Zilele acestea se împlinesc 20 de ani de la organizarea în 1994 a primei ediţii a Zilelor Bistriţei. Preşedintele PER, Alexandru Toniuc, reaminteşte că de la prima ediţie s-a vrut ca ele să fie "un punct de reper distinct şi inconfundabil în tradiţia oraşului, în viaţa culturală şi spirituală a locuitorilor săi”.

Hotărârea privind aprobarea manifestărilor dedicate Zilelor Bistriţei a primit undă verde de la Consiliul Local în data de 31.03.1994, prima ediţie a manifestărilor fiind pregatită pe parcursul a 8 luni de zile. Programul manifestarilor s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile, între 5 şi 8 octombrie.

Multe din evenimentele primei ediţii s-au regăsit ulterior în programul curent al ediţiilor ulterioare: spectacole, expoziţii (de artă plastică şi filatelică), înmanarea în cadru festiv a primelor titluri de cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa, sesiuni de comunicări ştiinţifice, întâlnirea cu prietenii din străinătate ai oraşului Bistriţa. Altele au continuat într-un alt cadru de desfăşurare – concertele de fanfară sau colocviile George Coşbuc. Din păcate, au dispărut cu totul din preocupările edililor competiţiile sportive de masă (tenis de câmp, fotbal, handbal, tenis de masă, şah), radioamatorism şi expoziţiile florale.

Desigur în 1994 cele mai multe din formaţiile în vogă astăzi, nu existau încă, iar focurile de artificii erau prohibite. Spectacolele au angrenat formaţiile locale de dansuri moderne şi de societate, corurile, ansamblurile folclorice şi solisţii vocali bistriţeni.

Prima ediţie a zilelor Bistriţei a constituit un prilej de aducere aminte a reperelor principale ale istoriei oraşului, a personalităţilor bistriţene, a primarilor oraşului consemnaţi în arhive începând cu 1317. Sub egida Academiei Române, Comisia de Istorie a Oraşelor din România, Inspectoratul de Cultura şi Muzeul Judeţean au organizat o sesiune de comunicări ştiinţifice de prestigiu. A fost realizată cu această ocazie noua stemă a municipiului Bistriţa şi s-au bătut medalii pentru aniversarea celor 730 de ani de la data primei atestări documentare a numelui oraşului Bistriţa într-un document oficial care s-a păstrat până în zilele noastre.

Pentru cei care doresc să afle mai multe despre începuturile unui eveniment deja tradiţional, am creat o oglindă în înspre trecut cu speranţa că ne va ajuta să vedem mai bine viitorul. CLICK PENTRU FOTOGRAFII

Alexandru Marian Toniuc, consilier local, preşedinte PER Bistriţa-Năsăud

3 comentarii

  • Bai Toniuce , ai un 10 de la mine daca ne spui cum erau zilele Bistritei pe vremea lu Burebista. poti sa ne pui si poze sau video ??? multumim.

  • E NORMAL SA SE DEA IN STAMBA!! PE ACEA VREME PRIMAR ERA TATAL SAU!! ACEST „TONIUC JUNIOR” VREA SA AJUNGA LA CIOLAN,INDIFERENT PE CE CALE!!! NU A REUSIT SI NU VA REUSI PT CA NU ESTE CAPABIL!!

  • Am o parere foarte proasta ….dar de tine Lasule care nu te semnezi. IL cunosti tu pe omul asta ? Candideaza tu daca te crezi mai capabil ca un inginer cu facultatea facuta la zi . Halal sa-ti fie…hahalera ieftina.!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.