„Trebuie să spun mai întâi că sunt complet surprins și frumos impresionat de întâmplarea aceasta. Mă așteptam să primesc cel mult o mențiune de participare, nu un premiu. În primul rând că participarea mea a fost așa, un fel de gând de încurajare în ce face Fredi. Îl știu de multă vreme și știu că e pasionat și tot ce a făcut a făcut bine. În al doilea rând a fost o motivație de a scoate o idee sub formă de scenariu. Eram cu ideea asta în minte și mi-am zis că o să scriu scenariul până în 16 mai când era termenul limită. Așa s-au legat lucrurile”, a spus Uiuiu pentru Timp Online.
În firul epic, un tip fură litere din oraș din reclame. Dispar literele și toată lumea e alertată că Orange nu mai are „a” sau Lidl nu mai are „i”. Se discută mult că sunt firmele vandalizate. Primarul ia legătura cu Poliția Comunitară, începe o anchetă, în timpul acesta un tânăr stă liniștit acasă și, într-o cameră mare cu pereți verzi își face floricele și citește o carte. Ancheta continuă, dispar și alte litere, până la urmă, după un anunț publicitar în care deja devenise un fenomen schimbul acesta de litere, mascații intră în respectiva locație și descoperă înăuntru un tip care citea, deși erau suspecte bande teroriste. Pe pereți, cu toate literele vandalizate, furate din oraș, scria „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”
„E un efort pe care l-a făcut un om ca să schimbe vioolența comerțului într-o propoziție mai prielnică, dacă vreți un fel de scurt metraj cu poantă. Nu e o poantă în realitate, ci e un lucru destul de serios spus. Cred că am vrut să spun că nu în concurență stă marea taină a vieții noastre, nu în a câștiga ceva, ci în a face lucrurile așezat și temeinic. Cam asta este ideea”, a spus Alexandru Uiuiu, care a declarat că a participat la acest concurs fiindcă a vrut să-i încurajeze și pe alții să o facă.
„Nu e greu să faci un scenariu, greu e să ai o idee că după aceea lucrurile se organizează și se pot desena frumos în film”, a spus el.
La concursul de scenarii organizat de JuliusPaul Film în parteneriat cu Fotoclub “Asenzie” Bistrița și Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud au putut participa persoane de toate vârstele. În total au fost opt participanți dintre care cinci au fost premiați. Nu toți au putut fi de față la festivitatea de premiere, în afară de Alexandru Uiuiu fiind prezent și premiantul de pe locul al treilea, Alexandru Toma, care a scris scenariul „Ielele”, inspirat după mitul românesc cu același nume.
Toți premianții au primit diplome, o colecție de lux George Coșbuc editată de Biblioteca Județeană, o agendă cu tot programul din acest an al Bibliotecii Județene, dar și un stick.
Directorul Bibliotecii Județene, Oliv Mircea, l-a felicitat pe organizator și i-a promis că, anul viitor, se va ocupa să organizeze un festival de film.
„Întâmplarea face că sunt tatăl unui regizor de film și știu cât de greu se face un scenariu. Odată i-am promis că-l ajut să facă scenarii și când m-a rugat să o fac mi-am dat seama că nu știu cum se fac aceste lucruri și că e o meserie foarte grea, că trebuie să începi să vezi anumite lucruri și apoi să le știi spune. Prin urmare, nu știu dacă am făcut cea mai bună alegere când am dat premiile, dar știu că fapta în ansamblul ei e una excepțională. Vă promit că, de anul viitor ne vom ocupa încă de la începutul anului de concursul de scenarii de film și că o să încercăm să facem și un mic festival de film care, în timp, să se așeze și să putem arăta orașului și României că așa ceva e posibil într-un orășel în care aproape că nici cinematografele nu mai merg”, a spus Oliv Mircea.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu