Actualitate Sănătate

Sancţiuni dacă nu trecem pe la medicul de familie pentru evaluarea stării de sănătate

Persoanele sub 40 de ani ar putea fi obligate să treacă pe la medicul de familie cel puţin o dată la trei ani pentru evaluarea stării de sănătate, iar cele peste 40 de ani o dată pe an. Ministerul Sănătăţii ia în calcul chiar sancţionarea celor care nu fac acest lucru, poziţie cu care sunt de acord şi reprezentanţii medicilor de familie din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Reprezentanţii Ministerul Sănătăţii (MS) au început o serie de şase videoconferinţe în care le explică profesioniştilor din sistem şi opiniei publice noile reglementări ale pachetelor de servicii medicale care ar trebui adoptate în primul trimestru din 2014. Joi a avut loc o videoconferinţă în care au fost prezenţi, la Bucureşti, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, secretarii de stat Adrian Pană şi Raed Arafat, iar în teritoriu reprezentanţii medicilor de familie.

La Bistriţa, la videoconferinţă au participat dr. Anca Andriţoiu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, directorul adjunct dr. Doina Petri, preşedintele Asociaţiei medicilor de familie – dr. Dumitru Neculai, preşedintele Asociaţiei patronatului medicilor de familie – dr. Gabriel Munteanu, respectiv dr. Simona Niculina Rus – vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud.

Joi a fost prezentat noul pachet de bază pentru cetăţenii asiguraţi, care prevede o singură consultaţie preventivă la trei ani, făcută de medicul de familie, pentru persoanele asimptomatice între 18 şi 39 de ani, şi una pe an pentru pacienţii peste 40 de ani. Pentru cetăţenii neasiguraţi, noul pachet minimal include asistenţă medicală de urgenţă, planning familial, monitorizare gravide şi lehuze, precum şi consultaţii pentru cazuri acute.

Cu acest prilej, ministrul Eugen Nicolăescu a spus că este posibil să fim obligaţi să trecem pe la medicul de familie măcar în luna naşterii pentru a afla din timp de ce boli suferim ca să nu ajungem în spitale când boala s-a agravat şi tratamentul devine costisitor. Deşi nu s-a luat încă o decizie clară privind sancţionarea celor care refuză să treacă pe la medic, responsabilii din medicina bistriţeană consideră că o astfel de măsură coercitivă se impune.

Dr. Simona Niculina Rus: „Pacienţii care au educaţie sanitară sunt interesaţi de componenta preventivă. Când au fost anunţaţi că se fac analizele gratuit, unii au venit, iar de atunci au rămas o parte dintre pacienţi care au această dorinţă să-şi facă un bilanţ în luna naşterii, dar o parte a renunţat. Dacă ar fi să avansez un procent, aş spune că 40% dintre pacienţii mei vin la medic să-şi facă verificări. Cel puţin la mine. Cei mai mulţi sunt între 30 şi 40 de ani a celor care doresc ei să vină. Sugarii şi copiii îi chemăm noi, iar cei peste 50 de ani care vin singuri. Dacă nu se prezintă la examenul de bilanţ şi apare o boală care putea fi depistată, eu cred c[ ar fi bine să nu beneficieze o perioadă de timp de tratament pentru acea boală sau să fie o responsabilizare de tipul: dacă nu se prezintă la examenul de bilanţ, se reduce un număr de servicii din pachetul de bază”.

Dr. Dumitru Neculai: „Pacienţii mei nu vin din proprie iniţiativă să facă aceste controale preventive. Trebuie să recunosc că Dr. Neculai Dumitrula precedenta evaluare unii şi-au descoperit forme de prediabet, unii colesterolul crescut şi alţii tensiunea, într-adevăr, o perioadă, au venit. Apoi, tot mai rar. Acum vin numai bolnavii şi foarte puţini – 5% – vin şi îşi repetă analizele făcute atunci. S-ar impune o măsură coercitivă. Sigur, sancţiunile să nu fie drastice, cel puţin pentru moment, dar, în toată Europa occidentală sunt presiuni asupra pacienţilor. Dacă nu te-ai prezentat, în anul respectiv nu mai beneficiezi de nicio gratuitate şi acolo ştiţi că toate sunt scumpe. Eram în cabinete din străinătate şi sunau pacienţii ca nu cumva să piardă perioada în care a fost programat. Eu aş propune ca în luna în care e născut să-şi facă o programare la medicul de familie pentru că are acest drept şi e păcat să-l piardă.Teoretic, insistarea pe componenta preventivă e foarte bună, dar trebuie susţinută material. Numai cu poveşti, nu. Deficitul este la laborator. Mi-e greu să cred că banii alocaţi pentru laboratoare vor putea susţine prevenţia. Până acum nu s-a putut. Precedenta evaluare a fost foarte bună. După mine, nu ar fi rău ca, o dată la patru-cinci ani, să se repete evaluarea stării de sănătate a populaţiei. Sunt convins că prezenţa va fi mult mai mare decât la prima testare”.

Dr. Gabriel Munteanu: „În rural, unde activez eu, lumea nu prea vine. Când s-a făcut evaluarea stării de sănătate, între 2007 dr. Gabriel Munteanuşi 2008, cam 60% s-au prezentat, deşi era adresat şi neasiguraţilor. După această perioadă mai rar au mai venit. Pe cei care suferă de boli cronice am reuşit să-i determinăm să-şi monitorizeze afecţiunea, dar pe cei care nu sunt diagnosticaţi cu o boală nu reuşim să-i determinăm să vină la controale preventive. Dacă nu se va introduce o responsabilizare a asiguratului, această acţiune nu va avea succesul scontat de decidenţi. Eu nu cred că undeva, în lume, s-a introdus ceva fără vreo măsură coercitivă. Dacă-l atingi la bani, omul e foarte atent. De exemplu, să se mărească de la 5,5% contribuţia, la 6%. Dau un exemplu banal. Sau, de exemplu, să fie obligat să plătească toate consultaţiile şi medicamente timp de un an până la următorul control. Dacă are noroc şi nu e bolnav, nu plăteşte nimic. Se găsesc soluţii”.

dr. Anca AndritoiuDr. Anca Andriţoiu: „Precedenta evaluare a stării de sănătate a populaţiei a fost foarte bună, însă, din păcate, nu a fost continuată în sensul să se analizeze aceste riscuri şi să se ia măsuri concrete pentru fiecare boală în parte. Din câte am înţeles eu, se doreşte continuarea într-o anumită formă a acelui program cu un traning la medicii de familie în aşa fel încât să poată monitoriza în teritoriu bolile identificate cu risc mare şi să reducă trimiterile nejustificate către spitale. Pe urmă, se urmăreşte formarea unei echipe multidisciplinare în teritoriu, cu medic de familie, mediator sanitar, asistent comunitar care să lucreze pe partea de prevenţie. Prevenţia e bună fiindcă ne costă mult mai puţin să prevenim decât să tratăm”.

Dr. Doina Petri: „La precedenta evaluare a stării de sănătate s-au depistat multe boli cardiovasculare, depresii foarte multe. Amdr. Doina Petri avut de asemenea diabet, boli digestive, dar au predominat bolile cardiovasculare şi neurologice. Eu cred că riscograma e foarte bună, cu condiţia să existe un serviciu public care să adune şi să monitorizeze şi sănătatea comunităţii. Aici e vorba de sănătatea individului, dar fenomenele la nivel comunitar funcţionează puţin altfel. Poate exista un risc comunitar pe care medicul de familie să nu-l poată evalua şi atunci cred că trebuie menţinut şi un serviciu de sănătate public”.

Totodată, noul pachet de bază, cuprinde: servicii medicale de urgenţă; servicii de prevenţie – numărul şi tipul consultanţiilor/ analizelor de evaluare a riscului, urmărirea periodică a persoanelor cu risc de îmbolnăvire; medicina de familie – număr de consultaţii, creşterea numărului de servicii care pot fi acordate de medicii de familie; servicii în ambulatoriul de specialitate – consultaţii (numărul şi frecvenţa pe specialităţi), servicii paraclinice (laborator – tipuri de analize), imagistică (numărul şi frecvenţa); servicii de spitalizare (translatare din internarea continuă spre ambulatoriul de specialitate şi internarea de zi); îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu; medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, precum şi materiale sanitare specifice pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ. La acestea se adaugă pachetul complementar de servicii.

3 comentarii

  • Evaluarea starii de sanatate a avut rezultat benefic prin depistarea unor boli.Insa rezultatele nu au fost pe masura costurilor. Chestionarul avea multe intrebari neconcludente. Nici o tara nu dispune de infractura medicala pentru a evalua starea de sanatate a intregii populatii. Se merge pe factori de risc si grupuri populationale expuse. In multe cabinete s-a procedat doar la completarea chestionarului de catre asistente. Orarul medicului de familie trebuia prelungit, consultatiile in cadrul evaluarii fiind in afara contractului cu CAS si platite separat.
    Problema consultului anual (prevazut in serviciile prin asigurari ) este atat de veche.A fost o perioada cand medicul de familie era penalizat daca nu realiza aceste consultatii in proportie de 80% din pacientii inscrisi pe liste. Sigur ca responsabilizarea cetateanului este o cale mai plauzibila de realizare , dar sa nu uitam ca 60% din populatia judetului e la tara ……

  • Banc si adevar.
    Intrebare: Stiti care este diferenta intre Ministerul Muncii si Ministerul Sanatatii?
    Raspuns: Ministerul Muncii pensioneaza saptaminal 70 persoane iar Ministerul Sanatatii omoara saptaminal 100.

  • Foarte Bine!”Persoanele sub 40 de ani ar putea fi obligate să treacă pe la medicul de familie cel puţin o dată la trei ani pentru evaluarea stării de sănătate, iar cele peste 40 de ani o dată pe an”.FOARTE RAU!ne simtim amenintati de companiile farmaceutice pentru ca nu suntem clientii lor si ai medicilor supusi lor………”..Ministerul Sănătăţii ia în calcul chiar sancţionarea celor care nu fac acest lucru, poziţie cu care sunt de acord şi reprezentanţii medicilor de familie din judeţul Bistriţa-Năsăud.””Nici industria românească de profil nu e străină de acest gen de practici, cu diferenţa că totul se face ceva mai discret. Companiile care stimulează medicii şi farmaciştii sunt, în general, producători şi distribuitori care au în portofoliu produse inovatoare sau generice scumpe. Piaţa este plină de medicamente, iar ca să-ţi faci volumul de vânzări, trebuie să oferi stimulente, au declarat pentru EVZ surse din industrie. Reprezentanţii medicali ai producătorilor sau distribuitorii merg prin farmacii, vizitează medicii la cabinete sau în spitale şi le oferă flori şi mese în oraş, în timpul cărora le propun să vândă produsul X.”

    Citiţi mai mult: CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Cum sunt cumpărați medicii de companiile farmaceutice. La cât ajunge NOTA DE PLATA pentru flori, consumaţie la restaurant, vacanţe si maşini de lux. DOCUMENTE GRĂITOARE > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/campania-medicul-de-garda-medici-cumparati-de-companiile-de-medicamente-de-la-flori-si-1049355-1.html#ixzz2qltwtfjQ
    EVZ.ro

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.