Actualitate

Ambulanța, suprasolicitată. Sunt peste o sută de apeluri zilnice pentru noii infectați, chiar și din străinătate

Peste o sută de persoane apelează zilnic numărul de urgență 112, iar ponderea cea mai mare o au noi infectați. Serviciul de ambulanță Județean face și câte 80 de testări în fiecare zi, echipajele medicale fiind suprasolicitate în această perioadă când volumul de muncă a crescut cu 40%, a declarat dr. Annabella Muzsi, managerul SAJ.

”Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud este suprasolicitat pentru că volumul de muncă este mare. Dacă într-o lună normală anterior perioadei septembrie – octombrie 2021 deserveam în jur de 3300 – 3500 de apeluri lunar, în prezent avem peste 5000 de apeluri pe lună, ceea ce înseamnă că tot personalul SAJ trebuie să lucreze la foc continuu și să facă față unui volum de muncă crescut și să nu uităm că, mai ales personalul operativ face această muncă de un an și jumătate. Și noi suntem oameni, și noi obosim și, cu toate acestea, încercăm să dăm tot ce putem pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de serviciile noastre. În medie pe zi, avem peste 100 de solicitări, iar pacienții Covid au ponderea cea mai mare. Avem și 80 de solicitări de testare pe zi”.”, a spus dr. Annabella Muzsi.

În unele cazuri, echipajele medicale sunt chemate când situația devine foarte gravă: ”Deseori pacienții (infectați -n.r.) îi găsim cu insuficiență respiratorie vizibilă, cu tulburări de respirație și, din discuțiile cu aparținătorii sau chiar cu pacienții, aflăm că pacienții stau acasă chiar dacă văd că simptomele au debutat. De frica de a merge în spital stau acasă și sunt situații în care leziunile care se instalează sunt ireversibile. Recomandarea noastră este ca imediat după debutarea simptomelor să ia legătura cu medicul de familie și, dacă medicul de familie consideră, să accepte măcar consultul unui medic specialist infecționst sau pneumoftiziolog care să inițieze un tratament specific pentru că, atunci când leziunile de afectare pulmonară sunt instalate, este greu reversibil procesul”.

Întrebată dacă echipajele medicale au găsit bunici singuri care au apelat mult prea târziu la ajutorul medicilor. managerul SAJ a răspuns: ”Există cazuri în care ne-a sunat familia care este rezisdentă în altă țară să ne spună că membri ai familiei care sunt în vârstă sunt în stare mai puțin bună și chiar au solicitat să trimitem echipaj ca să îi vedem și să luăm decizia care considerăm noi că este cea mai bună în situația dată”.

Din păcate, au existat și situații în care nu s-a mai putut face nimic. ”Au fost situații în care am găsit pacient chiar în stop cardiorespirator și am fost nevoiți să declarăm decesul”.

După ce și Spitalul Orășenesc Beclean a devenit unitate suport Covid-19, sunt transportați și acolo pacienți.

”Am început să ducem pacienți Covid-19 și la Spitalul Beclean, dar la recomandarea medicului specialist. După ce pacienții sunt consultați de medicii din Infecto-contagioase, se decide fie transportul la Spitalul Orășenesc Beclean, fie la Spitalul Năsăud, în funcție de locuri și de alte considerente. Din fericire, colaborarea foarte bună la nivel județean face ca, la noi, să nu fie frecventă imaginea cu ambulanțe care așteaptă la rând să predea spitalelor pacienți. Nu pot să zic nici că nu este deloc, dar nici că este zilnică, precum vedem în alte părți. Sunt momente când volumul de pacienți este mare și locurile sunt toate ocupate și atunci apar niște situații pe care trebuie să le rezolvăm punctual, dar colaborarea foarte bună și strânsă între toate verigile sistemului, respectiv echipaje în prespital, personal din spital, ISU, toți lucrăm ca să putem externa pacienții în timp util ca să facem loc celor care nevoie să se interneze”, a mai spus dr. Annabella Muzsi, managerul SAJ Bistrița-Năsăud.

7 comentarii

  • vedeti ca Misu a facut o gluma!!!!! care ati dat minus, nu intelegeti nimic! este o caterinca pentru antivacinistii care umplu spitalele si rag ca nu au ambulante, oxigen si medicamente. Dar tot ei sunt aia de pupa moaste si cred ca pisica neagra le poarta ghinion!!! problema este nu ca nu vrei sa te vaccinezi ca tu esti destept, problema este ca ii sperii si pe altii si ii indemni sa nu se vaccineze!

  • Prostia nu doare, dar poate ucide! Presedintele Klaus Iohannis declara pe un ton triumfalist prin luna iunie, înainte de valul 4 al pandemiei de COVID-19 că dupa al treilea val destul de puternic, „campania de vaccinare a fost un succes” ceea ce a dus la reducerea numărului de cazuri si la diminuarea dorinței de vaccinare în rândul populatiei. „Noi practic am oprit pandemia”, declara atunci preşedintele. (Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=Z8I4GJ_-mug).
    De aici au urmat o serie întreagă de măsuri de relaxare pentru ca valul 4 al pandemiei să ne găsească total descoperiti. Astăzi România este a doua țară din Europa la mortalitatea COVID-19. În ultima raportare, de marți, 20 octombrie, a Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor, România are o rată a deceselor, în ultimele 14 zile, de 4,5 la 100.000 de locuitori. Doar situația din Cehia este mai gravă. Acolo, rata este de 7,1.
    Pe locul trei se află Spania, cu o rată a deceselor la 14 zile de 3,8, urmată de Ungaria și Belgia.
    La polul opus, sunt țări europene cu un număr foarte mic de decese. În Finlanda și Estonia, rata este de doar 0,1 decese la suta de mii de locuitori în ultimele două săptămâni.
    De asemenea, Germania, cea mai populată țară europeană, înregistrează o rată de 0,3, iar Italia, una dintre cele mai afectate țări de pandemie în primul val, are o rată de doar 1.
    Concluzia: Prostia e cel mai periculos virus!

    • cred ca suntem pe locul1,raportul dat de tine este din octombrie 2020.Din pacate situatia este mult mai grava si mai neagra decat atunci, pentru ca atunci nu era inca vaccin.

    • de ce ma?nu s ei inconstienti ca nu se vaccineaza?daca nu cred in stiinta si medicina?sa stea acasa sa moara n sula.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.