Actualitate

Vezi ce amendă primesc proprietarii caselor din centru dacă nu le repară faţadele!

Consiliul Local Bistriţa a stabilit o serie de obligaţii ce revin proprietarilor de imobile din centrul istoric al Bistriţei, iar unele dintre acestea trebuie îndeplinite până la 31 decembrie 2011, altele până la 31 decembrie 2012.

Astfel, până la 31 decembrie 2011, proprietarii imobilelor monument istoric din zona construită protejată – Centrul istoric al municipiului Bistriţa – trebuie să aibă în atenţie  efectuarea lucrărilor de reparaţii curente şi de întreţinere a monumentelor istorice, în condiţiile legii;  efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a construcţiei şi rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcţiilor; finisarea întregii faţade principale, indiferent de numărul de proprietari. Se va executa pentru întreaga faţadă în vederea păstrării unităţii expresiei arhitecturale a imobilului;  efectuarea, după caz, de lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi de lucrări de reparaţii ale construcţiilor numai pe bază de proiecte întocmite de către persoane fizice sau persoane juridice autorizate şi verificate potrivit legii.

Potrivit aceleiaşi hotărâri a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, până la 31 decembrie 2012, proprietarii imobilelor monument istoric din zona construită protejată – Centrul istoric al municipiului Bistriţa – trebuie să aibă în atenţie: efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare a monumentelor istorice, în condiţiile legii; asigurarea realizării lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor, impuse prin reglementările legale.

Neîndeplinirea la termen a acestor obligaţii se sancţionează conform legii.

Reamintim că zona construită protejată a municipiului Bistriţa – Centrul istoric – este delimitată de: B-dul Republicii, Piaţa Petru Rareş, strada Bistricioarei, strada Liviu Rebreanu, strada Ecaterina Teodoroiu, Aleea Alexandru Misiuga, strada Alexandru Odobescu, strada Gării, precum şi de fronturile construite de pe B-dul Independenţei de la nr. 1 – 35 şi 2 – 30.

Intervenţiile la imobilele amplasate în zona construită protejată se fac sub supravegherea Direcţiei Arhitectură şi Dezvoltare Urbană – Serviciul Monumente Istorice şi Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Bistriţa-Năsăud, pe baza avizului conform al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a prevederilor legale.

Se exceptează de la aplicarea sancţiunilor proprietarii imobilelor care până la data de 31.12.2012 au obţinut autorizaţia de construire pentru lucrări, este în termen de valabilitate, dar din motive obiective nu s-au putut demara lucrările de reabilitare.

Proprietarii care vor executa lucrări de reabilitare a imobilelor din zona construită protejată vor beneficia din partea administraţiei publice locale de consultanţă şi asistenţă tehnică gratuită, prin Direcţia de Arhitectură şi Dezvoltare Urbană – Serviciul Monumente Istorice, anterior şi pe perioada executării lucrărilor de construcţii.

Direcţia de Arhitectură şi Dezvoltare Urbană, prin Serviciul Monumente Istorice, va elabora documentaţii tehnice pentru lucrările de reparaţii la faţadă, zugrăveli, reparaţii la învelitoare şi înlocuiri de jgheaburi şi burlane, pentru lucrări de reabilitare a porţilor istorice sau realizarea de porţi noi după model istoric, excepţie făcând imobilele monumente istorice de categoria A.

Serviciul public municipal „Direcţia de Servicii Publice Bistriţa”, prin personalul specializat, realizează şi montează porţile istorice, conform prevederilor legale, în baza şi cu respectarea autorizaţiilor de construire emise la solicitarea proprietarilor şi a documentaţiilor tehnice elaborate.

S-a aprobat reducerea preţului de realizare a porţilor istorice cu 20% faţă de valoarea din devizul aferent documentaţiei elaborată de către Serviciul Monumente Istorice, pentru porţile realizate de către Serviciul public municipal „Direcţia de Servicii Publice Bistriţa”.

Proprietarii imobilelor – persoane fizice sau juridice – care execută lucrări de reabilitare, conservare, consolidare şi reparaţii la clădirile din zona construită protejată, indiferent de destinaţie, vor fi scutiţi de plata taxei pentru emiterea certificatului de urbanism şi a taxei de autorizare.

Proprietarii imobilelor – persoane fizice – care execută lucrări de reabilitare, conservare, consolidare şi reparaţii la clădirile din zona construită protejată, indiferent de destinaţie, cu respectarea autorizaţiilor de construire emise, vor fi scutiţi de plata impozitului anual pe clădiri, integral pentru anii în care se execută lucrările de intervenţie, dar nu mai târziu de 31.12.2012. Scutirile se fac după întocmirea şi pe baza procesului – verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, încheiat conform prevederilor legale.

Proprietarii imobilelor – persoane fizice sau juridice – care amenajează curţile interioare în vederea desfăşurării unor activităţi cultural-educative, comerciale, alimentaţie publică cu terase, vor fi scutiţi de taxa de autorizare de construire şi taxa/viza anuală pentru obţinerea certificatului de funcţionare.

Neefectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere a imobilelor din zona construită protejată a municipiului Bistriţa se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 8.000 de lei, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: ziarul Primăriei Bistriţa

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS