Crescătorii de porci care au transportat animale neidentificate și neînregistrate în condiții necorespunzătoare, fără documente sanitare veterinare, care nu au declarat că au cumpărat/vândut un animal sau și-au mărit efectivele în urma fătării, au utilizat furaje care nu sunt produse în unităţi autorizate și nu erau însoţite de documente care să ateste calitatea acestora sau nu au respectat condițiile de biosecuritate au fost amendați de Direcția Sanitar-Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud cu suma totală de 183.700 lei.
Au mai fost date și 29 de avertismente de la începutul lunii și până în data de 19 iulie, așa cum se arată într-un comunicat al DSVSA BN.
”În contextul actual al evoluției virusului pestei porcine africane (PPA) în România și al amenințării pe care acesta îl reprezintă asupra județului Bistrița-Năsăud, prefectul Ovidiu Victor Frenț a convocat reprezentanții instituțiilor, în baza Ordinului Prefectului nr. 60 din 01.02.2018, în vederea constituirii și funcționării echipelor mixte de control al mișcării animalelor și al produselor de origine animală ce acționează pe întregul teritoriu al județului nostru.
Astfel, s-a realizat o strategie comună pentru continuarea acțiunilor de prevenire și control, asupra categoriilor de suine care pot constitui un risc mare de răspândire a bolii: porcii ținuți în semi-libertate, porcii din stâne și cantoane, porcii din exploatații izolate, aflate la marginea localităților, exploatațiile neînregistrate în baza națională de date, exploatațiile non-profesionale care desfășoară activități comerciale, dar nu respectă condițiile de biosecuritate, exploatațiile de tip A, care nu respectă măsurile de biosecuritate, inclusiv măsurile dispuse.
În conformitate cu ordinul menţionat şi strategia stabilită, în perioada 01.07-19.07, la nivelul judeţului au fost efectuate controale oficiale de către echipe de control constituite din reprezentanți ai DSVSA Bistrița-Năsăud, IJJ Bistrița-Năsăud și IPJ Bistrița-Năsăud.
Cu ocazia efectuării controalelor s-a verificat modul în care sunt implementate şi respectate, de către crescătorii de animale, prevederile legale referitoare la asigurarea biosecurităţii în exploataţiile de suine, respectarea prevederilor legale privind identificarea şi înregistrarea animalelor, a normelor sanitare privind produsele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman.
În timpul controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformităţi:
- deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare;
- eliberarea de documente sanitare veterinare, de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi, fără respectarea normelor, instrucţiunilor şi dispoziţiilor în vigoare;
- vânzarea sau înstrăinarea fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
- deţinătorul nu a notificat, în termenul prevăzut de legislaţie, medicului veterinar evenimentele intervenite în explotaţie;
- nedeclararea de către deţinătorii de animale a obţinerii prin fătare, cumpărare a animalelor sau înstrăinarea acestora fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
- utilizarea în hrana animalelor din exploataţiile de animale a furajelor care nu sunt produse în unităţi autorizate/înregistrate, neînsoţite de documente care să ateste calitatea acestora;
- neanunţarea medicului veterinar despre îmbarcarea/debarcarea animalelor;
- nerespectarea condiţiilor de biosecuritate;
- transportul suinelor cu mijloace necorespunzătoare
Pentru neconformităţile constatate, au fost aplicate de către DSVSA Bistrița-Năsăud un număr de 74 sancțiuni în valoare de 183.700 lei, în conformitate cu prevederile HG 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi un număr de 29 avertismente. Menţionăm că în cadrul acestor acţiuni au fost aplicate sancţiuni şi de către IPJ.
Reamintim crescătorilor de animale din județ că au obligaţia să anunțe imediat medicul veterinar de liberă practică din localitate şi/sau DSVSA şi Primăria atunci când constată modificări în starea de sănătate a animalelor pe care le dețin, să cumpere/vândă animale numai dacă sunt identificate şi însoţite de certificat sanitar veterinar şi documente de mişcare eliberate de medicul veterinar de liberă practică şi să respecte restricţiile stabilite de autorităţile competente”, se menționează în comunicatul semnat de directorul Ioan Bogolin.
Adaugă comentariu