Actualitate

Amenzi dublate pentru medici și spitale. Ce riscă cei care lasă pacienții să aștepte prea mult

Medicii care îi lasă pe bolnavi să aştepte prea mult la Urgenţă, deşi nu ar avea motive, riscă să fie amendaţi cu trei mii de lei. Şi spitalele riscă sancţiuni usturătoare. Mulţi pacienți se plâng că stau cu orele la UPU. Medicii spun însă că personalul este suprasolicitat și insuficient.

Potrivit legislaţiei, timpul de triaj al unui pacient ajuns la unitatea de primiri urgenţe nu trebuie să depășească două minute. Fiecare bolnav primeşte un cod de urgență. Cei în starea cea mai gravă, cu cod roşu, trebuie preluaţi imediat. Pacienţii cu cod verde – în cel mult 60 de minute. Cazurile care nu sunt urgente trebuie preluate în cel mult două ore. Timpul de aşteptare nu trebuie să depăşească patru ore, pentru un consult.

Unii pacienţi se  plâng însă că au stat şi o zi întreagă ca să-i vadă cineva. De acum, medicii care îi lasă să aştepte prea mult, nejustificat, riscă amenzi între 1.000 şi 3.000 de lei, iar spitalele – între 20 si 30.000 de lei, potrivit unei hotărâri de guvern. Oficialii spun că vor să-i responsabilizeze pe cei care lucrează în domeniu.

Inspectorii vor putea să analizeze dacă un pacient aşteaptă patru ore pentru că înaintea lui au fost pacienţi cu cod roşu sau cod galben atunci măsura amenzii nu se justifică, dar dacă pacientul stă patru, cinci, şase până la opt ore şi pacienşi cu cod roşu sau cod galben nu au existat decât foarte puţini, atunci se justifică aplicarea amenzii.

Medicii spun că nimeni nu stă degeaba în cea mai mare parte a serviciilor de urgenţă. Camerele de gardă sunt însă asaltate de mulţi pacienţi care ar trebui să meargă la medicul de familie sau în policlinici.

Au fost dublate amenzile şi pentru cei care nu respectă normele de prevenire a infecţiilor. Pot ajunge la trei mii de lei pentru persoanele fizice şi 30 de mii de lei, pentru cele juridice. Vor fi sancţionaţi şi cei care încalcă protocoalele şi procedurile de tratament.

Anul trecut, inspectorii sanitari au făcut peste 13 mii de controale şi au aplicat amenzi de peste un milion şi jumătate de lei.

Art. 22 – Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:

a. preluarea pacientului de către personalul UPU sau CPU într-un interval de timp mai lung decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare;

b. reținerea echipajelor de urgență din cadrul serviciilor de ambulanță sau SMURD de către medicii din UPU ori CPU sau medicii de gardă din spital, încălcându-se astfel reglementările legale în vigoare.

Guvernul a aprobat, marţi, o hotărâre care prevede dublarea sancţiunilor date de inspectorii sanitari în spitale pentru nerespectarea regulilor, standardelor şi criteriilor cu caracter obligatoriu în domeniul sănătăţii publice.

„Sunt necesare aceste măsuri pentru responsabilizarea personalului medical atât din unităţile sanitare, cât şi din cabinetele individuale pentru respectarea normelor de sănătate”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Guvernul a aprobat astăzi HG pentru modificarea şi completarea HG 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice. Documentul prevede dublarea sancţiunilor aplicate de inspectorii sanitari în unităţile sanitare cu paturi pentru nerespectarea regulilor, standardelor şi criteriilor care au caracter obligatoriu în domeniul sănătăţii publice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătăţii (MS).

Astfel, a fost dublat cuantumul sancţiunilor contravenţionale pentru nerespectarea circuitelor funcţionale si a compartimentelor şi serviciilor, neefectuarea verificării aparaturii de sterilizare, neasigurarea depozitării şi păstrării în condiţii optime a articolelor sterilizate şi de unică folosinţă, nerespectarea utilizării produselor biocide, dispozitivelor medicale, necunoaşterea şi neaplicarea tehnicilor şi procedurilor de pregătire pentru sterilizare, neasigurarea apei sterile la blocurile operatorii în sălile de naştere, nerespectarea măsurilor pentru igiena pentru programului de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale, neraportarea infecţiilor, neasigurarea măsurilor antiepidemice, neasigurarea şi neîntreţinera în condiţii de igiena a oficiilor alimentare, sălilor de mese, saloanelor cu paturi etc.

„Concret, dacă până acum se aplicau amenzi între 500 şi 1.500 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 10.000 şi 15.000 de lei in cazul celor juridice pentru nerespectarea protocoalelor de transfer al pacientului sau pentru internarea cazurilor care nu reprezentau urgenţe, de acum sancţiunile s-au dublat: pot ajunge pana la 3.000 de lei pentru persoanele fizice şi 30.000 de lei pentru persoanele juridice”, se arată în comunicat.

Alt exemplu îl constituie amenzile pentru persoanele fizice care nu aplică măsurile de prevenire şi răspândire a bolilor transmisibile. Acestea s-au dublat şi au ajuns între 2.000 si 6.000 lei, iar pentru unităţile sanitare între 7.000 lei şi 10.000 lei.

Conform MS, au fost introduse contravenţii noi şi sancţiuni contravenţionale pentru acordarea asistenţei medicale de către personalul neautorizat sau care nu deţine cunoştinţe şi abilităţi personale atestate prin documente emise de statul român, pentru nerespectare protocoalelor clinice şi a ghidurilor de practică medicală, pentru nerespectarea de către personalul unităţii sanitare a protocoalelor şi procedurilor în privinţa actului medical pentru neasigurarea la nivelul unităţii sanitare a medicamentelor materialelor sanitare şi reactivilor necesari asigurarii unui act medical de calitate, pentru nerespectarea condiţiilor impuse de autorizaţia de functionare si pentru nerespectarea codului de etică şi deontolgie profesională de către personalul medico-sanitar.

În premieră, au fost stabilite şi introduse sancţiuni contravenţionale cu amendă pentru fapte săvârşite de persoane fizice din cabinete medicale, laboratoare de analiză medicale şi a fost mărit cuantumul amenzilor contraventionale pentru persoanele fizie pentru nerespectarea normelor de urgenţă şi prim ajutor calificat, nerespectarea normelor privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi a nomelor de igienă, nerespectarea circuitelor funcţionale din laboratoarele de analiză medicale, neîndeplinirea măsurilor şi recomandărilor impuse de inspectorii sanitari, neanunţarea direcţiilor de sănătate publică despre modificările intervenite faţă de autorizaţia de funcţionare, nerespectarea dispoziţiilor privind avizarea publicităţii produselor, campaniilor de informare şi educare pe teme legate de sănătatea publică.

„Sunt necesare aceste măsuri pentru responsabilizarea personalului medical atât din unităţile sanitare, cât şi din cabinetele individuale pentru respectarea normelor de sănătate. S-a dovedit faptul că este nevoie şi de măsuri coercitive pentru ca sistemul să funcţioneze”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

În anul 2018, inspectorii sanitari au făcut 13.400 de controale şi au aplicat amenzi în valoare de 1.660.900 de lei.

Etichete

2 comentarii

  • trebuie amenzi si pentru cei care se prezinta la UPU intoxicati cu alcool in mod voluntar, pentru dureri de masea sau chestii minore dar care necesita scandal!!!!! sa plateasca toti betivii si batausii si soferii care produc victime, cheltuieli si ocupa timpul medicilor. !!!!!!!!!!sa plateasca servicii extra de asigurare daca au asigurari CAS!!!!! ca sa se invete minte si sa stie ca sistemul de sanatate nu trateaza inconstienti si nesimtiti pe gratis.

  • Ha, ha! Sa mergi la medicul de familie! Buna gluma! Pai mai boieri ca medicii de familie nu gasesti. Nu respecta programul de lucru si daca totusi ii prinzi la cabinet te redirectioneaza la specialist. Mori cu zile daca parcurgi toata birocratia acestui sistem incompetent. In afara de a pune asistenta sa iti scrie retete, daca esti cu vreo boala cronica, …. in rest, tot o dolce vita, platita bine de contribuabili….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.