Actualitate Social

Anchetă la Rodna în familia copilului de 11 ani!

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud a început, miercuri, o anchetă socială la Rodna, în familia copilului de 11 ani care a murit în noaptea de Revelion. Instituţia vrea să vadă dacă fraţii lui sunt crescuţi în condiţii normale.

Directorul adjunct al DGASPC Bistriţa-Năsăud, Olimpia Ababi (foto), a declarat, miercuri, că o echipă de inspectori din partea instituţiei s-a deplasat miercuri la Rodna ca să afle care este situaţia acestei familii.

„Colegii mei au mers la Rodna, dar astăzi (miercuri –n.r) e şi înmormântarea copilului şi nu se prea poate discuta cu familia. Au vorbit, în schimb, la Primăria Rodna şi au aflat că mama copilului are posibilitatea materială să-i crească pe cei patru fraţi ai acestuia. Vrem să vedem dacă nu cumva îi neglijează, dacă nu sunt alt gen de probleme. În cazul în care vom afla că nu se descurcă, vom încerca să găsim rude cărora să le încredinţăm copiii sau, în cel mai rău caz, să-i mutăm în centrele noastre de asistenţă”, a declarat Olimpia Ababi.

Potrivit sursei citate, DGASPC Bistriţa-Năsăud nu a avut, până acum, semnale legate de situaţia acestei familii din Rodna.

„Nu am ştiut nimic până acum. Nimeni nu ne-a semnalat faptul că ar fi probleme în această familie, că cei patru copii ar fi neglijaţi sau abuzaţi”, a declarat Olimpia Ababi.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS