Actualitate

Anchetele procurorilor bistriţeni se bazează tot mai mult pe interceptări telefonice

Patru cereri de interceptare a unor convorbiri telefonice au fost aprobate de instanţă la cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud care îşi bazează tot mai mult anchetele pe acest tip de probe. Numai luna trecută, anchetatorii au finalizat cercetările în peste 420 de cauze penale şi au trimis în judecată 62 de inculpaţi, majoritatea pentru evaziune fiscală.

În unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost soluţionate, în luna septembrie 2013, un numar de 426 cauze penale. Dintre acestea, într-un număr de 51 cauze s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii a 62 de inculpaţi. Cei mai mulţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi pentru infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.

Liviu Iosif B. a fost trimis în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de contrabandă cu arme, deţinere fără drept de armă neletală şi furt calificat.  “În cursul anului 2010, bărbatul s-a întors din Italia în România, trecând frontiera de stat şi având asupra sa o arma neletală (pistol cu gaze), după care, în cursul anului 2013, s-a deplasat la pescuit, cu autoturismul proprietate personală, având pistolul cu gaze asupra sa. Apoi, la câteva zile s-a deplasat cu acelaşi autoturism spre un atelier şi, întrucât a realizat că pistolul cu gaze se afla mai departe în autoturism, l-a ascuns, după care a luat hotărârea de a sustrage piese de la un autoturism abandonat de aceeaşi marcă în valoare de 2.000 lei cu care s-a deplasat spre atelierul service, unde a fost depistat de organele de poliţie, sesizate de proprietarul autovehiculului abandonat”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. 

Tot în judecată a fost trimis şi Samoilă F.T. pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală prin stopaj la sursă şi folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii. “În calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 2008-2009, a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli fictive cu consecinţa cauzării unui prejudiciu de peste 48.000 lei şi a reţinut, dar nu a virat la bugetul de stat, impozitele şi contribuţiile datorate în sumă de peste 12.000 lei, totodată, scoţând din patrimoniul societaţii, suma de 289.187 lei, pe care a utilizat-o cu rea-credinţă”, arată sursa citată.

Parchetul i-a mai trimis în judecată şi pe Vasile C. şi Doina Florica V. pentru comiterea unor infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnatură privată, uz de fals şi tentativă la înşelăciune. “În cursul lunii septembrie 2011, cei doi s-au folosit de acte false, încercând să inducă în eroare pe reprezentanţii unei unităţi bancare de la care urmăreau să obţină un credit de 42.200 lei”, spun procurorii.

De asemenea, s-au încheiat cercetările şiîn cazul  Aurel S. şi Vasile S. pentru comiterea unor infracţiuni de contrabandă cu ţigări. În data de 21.12.2011, la locuinţele proprietate personală s-au găsit 407 pachete de ţigări nemarcate şi netimbrate (Plugaru, Doina şi Viceroy), respectiv 512 pachete de ţigări nemarcate şi netimbrate (Plugaru), cauzând un prejudiciu total de peste 12.000 lei, prin neplata la autoritatea vamală a sumelor aferente(taxe vamale, tva şi accize).

De asemenea, s-a aplicat amenda administrativă-urmare neînceperii urmăririi penale sau scoaterii de sub urmărire penală pentru fapte care nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni în 80 cauze faţă de 87  învinuiţi/făptuitori. În celelalte cauze s-au dispus soluţii de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale sau de neîncepere a urmăririi penale.

Luna trecută, procurorii au formulat cereri de autorizare a efectuării unor percheziţii domiciliare în trei cauze cererile fiind  admise şi patru cereri de autorizarea unor interceptări ori înregistrări a unor convorbiri telefonice sau comunicări, care au fost admise.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.