Actualitate Sănătate

Andreea Marin i-a învăţat pe bistriţeni să preţuiască viaţa şi să o trăiască frumos (FOTO)

"Preţuiţi viaţa, de la sănătate, la spiritualitate, la modul în care ne hrănim, la alegerile pe care le facem!", i-a îndemnat Andreea Marin vineri seara pe numeroşii bistriţeni veniţi să o asculte. Împreună cu echipa ei de specialişti, vedeta i-a învăţat pe cei prezenţi cum să trăiască frumos. Evenimentul a fost organizat în parteriat cu Fundaţia Doris Moldovan.

„Fac turul ţării. Caravana Preţuieşte viaţa trece prin 14 oraşe. Bistriţa e al nouălea oraş în care ne oprim. A devenit o tradiţie. E al patrulea an în care fac acest lucru, anul trecut am fost la Bistriţa cu Şcoala mamelor. A fost minunat. Şi acum sala e plină, ceea ce mă bucură foarte mult.  Vorbim despre lucruri care ne duc la dezechilibru şi despre posibilitatea ca lucrurile să revină la matca lor. de fapt, ne-am îndepărtat de valorile pe care părinţii noştri s-au chinuit să ni le sădească în minte şi cu suflet. Ne-am îndepărtat de natură şi atunci nu stăm bine cu sănătatea. Astăzi, copiii noştri sunt mult mai vulnerabili în faţa unor mici răceli ca să nu mai vorbim despre alte lucruri mult mai importante. Vorbim despre tot ce înseamnă viaţa unui om, de la sănătate, la spiritualitate, la modul în care ne hrănim, la alegerile pe care le facem în viaţă, la pericolele care ne pândesc şi la felul în care ar trebui să stăm drepţi în faţa lor şi aşa mai departe. Preţuieşte viaţa sunt două cuvinte care explicitează foarte clar de ce ne adunăm împreună. Am realizat că uneori e nevoie să fii faţă în faţă cu omul ca să reuşeşti să produci nevoia de schimbare în el. Acesta e motivul pentru care o dată pe an, facem un tur de forţă de două luni în jurul ţării şi cred că va trebui să facem asta de două ori pe an pentru că deja avem cereri din zone în care nu am reuşit să ajungem. E o bucurie ce se întâmplă peste tot. Dacă intraţi pe Facebook-ul meu, veţi vedea fotografii care vorbesc de la sine”, a spus Andreea Marin într-o conferinţă de presă.

Ea a explicat că întâlnirile durează trei ore, perioade în care ea vorbeşte liber având ca sprijin cărţile de pe noptieră.

„Din când în când îmi găsesc sprijin în ele. Sunt cărţi inspiraţionale care mie mi-au schimbat viaţa. Mă întorc la ele, deşi uneoiri le ştiu pe de rost, dar aşa e firea omului, uită ce e bun şi valoros şi uită să aplice în viaţa lui ceea ce ştie teoretic. Avem specialişti cu noi. Avem nutriţionist care găteşte şi servim toată sala cu ceea ce vrem să le deschidă pofta pentru o viaţă sănătoasă, curiozitatea. Aşa începe totul, cu o curiozitate. La mine a început altfel! Acum un an şi jumătate am avut mari probleme de sănătate şi totul a dus către concluzia că m-am îndepărtat de natură şi de binefacerile ei. Medicii s-au arătat neputincioşi în a folosi pastile şi mi-au spus să-mi curăţ corpul de toxine şi să o iau de la capăt, dar pe baze sănătoase şi asta am şi făcut. Sigur că oamenii văd cele câteva kilograme în minus, altă formă a siluetei. Pentru mine nu asta e important. Ceea ce văd eu este o altă energie, altă poftă de viaţă, echilibru interior şi vreau dacă pot să molipsesc pe fiecare cu dorinţa şi ştiinţa de a trăi frumos până la capăt. Vreau să reîntorc oamenii puţin la valoare şi la ceea ce au bun şi trainic undeva în ei. Uneori e greu să scoţi la lumină lucrurile astea. E nevoie de puţină inspiraţie, de cineva care să te ajute să faci pasul în faţă”, a spus Andreea Marin.

Vedeta a spus că a fost impresionată de întâlnirea cu un copil în scaun cu rotile sau cu un om bolnav, care merge în cârje, dar pe care „cu greu îl ajungi din urmă fiindcă mintea lui este mult mai puţin viciată, pentru că reuşeşte să se descurce în viaţă fiindcă are două locuri de muncă, în timpă ce alţii, sănătoşi fiind, se plâng că nu au ocupaţie”. „Sunt oameni care trec prin momente foarte grele, dar care găsesc în ei surse incredibile de inspiraţie, de creativitate şi atunci te întrebi unde e problema. Problema noastră nu e în scuzele pe care le acceptăm ca să nu facem ceva, ci în blazarea pe care am acceptat-o cu braţele deschise”, a adăugat Andreea Marin.

Echipa pe care o cooordonează va demara un nou proiect finanţat cu fonduri europene care vizează persoanele cu dizabilităţi şi cele care au trecut sau trec prin „experienţa dificilă a violenţei în familie”. „Oamenii aceştia, de multe ori, nu pot face un pas înainte fiindcă au o sumă de frici de multe ori motivate şi atunci ne-am hotărât să-i ajutăm pe aceşti oameni să ştie că nu sunt singuri şi că pot fi pregătiţi pentru o nouă viaţă pe baze solide aşa că vom face o grămadă de lucruri pentru ei, toate gratuite. Poate cel mai important lucru pentru ei este să-şi găsească locul în societate şi să aibă pregătirea necesară pentru a face faţă noii lor vieţi. Oricine vrea să ştie mai multe poate suna gratuit din romtelecom sau Cosmote la 116 111. Este numărul dedicat acestor persoane. Pot suna de dimineaţă până la miezul nopţii. Pot afla ce le pregătim. Noi suntem în organizare, iar peste o lună va fi activ şi pentru ei”, a spus Andreea Marin.

Andreea Marin 2 Andreea Marin 3 Andreea marin 10 Andreea Marin 11 Andreea Marin 12 Andreea Marin 13 Andreea Marin 9 Andreea Marin 8 Andreea Marin 7 Andreea Marin 6 Andreea Marin 5 Andreea marin 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS