Politică

Andrei Rusu explică de ce nu se vând (încă) ANL-urile

Viceprimarul Andrei Rusu a declarat că, în lipsa unui răspuns concret la o întrebare adresată Ministerului Dezvoltării Regionale, nu poate fi dat liber la vânzarea apartamentelor ANL. Vezi şi câte solicitări de cumpărare sunt până acum!

”Sunt probleme legate de preţul de vânzare al apartamentelor. Cei de la minister nu vor să ne răspundă la întrebarea: cât se ia în considerare perioada de amortizare? Legea prevede că între 40 şi 60 de ani, dar să ne spună exact cât şi care e soluţia cea mai avantajoasă. Până atunci nu putem da drumul la vânzarea apartamentelor. Oricum, am primit până acum doar 3 solicitări de cumpărare”, a spus viceprimarul Bistriţei.

Andrei Rusu a adăugat că săptămâna viitoare va fi făcută recepţia a încă 40 de locuinţe sociale din Viişoara, dar şi recepţia unui corp de clădire al Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, destinat ciclului gimnazial.

El a precizat că şansele de a obţine fonduri pentru aducţiune apă la Slătiniţa sunt minime, iar sumele care vor fi obţinute pentru ANL-uri şi locuinţe sociale vor fi micşorate cu minimum 20 la sută: ”Sper să terminăm măcar blocurile ANL aflate în faza de construcţie”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS