Cultură

Animaţii stradale, concursuri, tur al monumentelor istorice, concerte, teatru pentru copii şi carnaval la Târgul Turistic Medieval

Bistriţa Medievală va prinde viaţă în cadrul unui eveniment special, programat pe 28 - 30 octombrie: Târgul Turistic Medieval, un eveniment special, în cadrul căruia farmecul trecutului şi unicitatea oraşului vechi se vor îmbina perfect într-o serie de reprezentaţii artistice, seminarii şi demonstraţii, la care vor avea acces toţi iubitorii de artă, cultură şi istorie, dar nu numai.

Organizatorii propun un program bogat ce include diferite manifestări menite să promoveze tradiţiile locale şi să amintească oamenilor de obiceiurile de altă dată, în cadrul cărora iubitorii spiritului medieval vor putea să savureze farmecul oraşului vechi, luând parte la acţiuni culturale, informative şi de divertisment, informează ziarul online al primăriei.

Deschiderea oficială a Târgului Turistic Medieval, ce va avea loc vineri, 28 octombrie, va fi marcată de o conferinţă de presă la care sunt aşteptaţi reprezentanţi ai instituţiilor media locale, regionale şi naţionale. Ziua continuă cu un tur organizat în centrul istoric vechi al oraşului, adresat atât turiştilor, cât şi bistriţenilor.

„Considerăm acest demers oportun atât pentru cei veniţi din afara oraşului cât şi pentru noi, cei ce trăim aici. Astfel, persoanele interesate să afle poveştile scrise şi nescrise ale burgului nostru, vor avea parte de o plimbare plăcută, în compania unui ghid care le va prezenta monumentele oraşului şi informaţii despre istoria Bistriţei”, a precizat municipalitatea. Tururile cu ghid vor fi programate de mai multe ori pe parcursul celor 3 zile, astfel încât un număr cât mai mare de persoane să poată participa.

Tot în prima zi, bistriţenii şi oaspeţii lor vor avea parte de momente artistice oferite de cetăţile medievale Siebenburgen, precum şi de o reprezentaţie de teatru pentru copii, un concurs de sculptat dovleci pentru elevi şi tur organizat al monumentelor istorice.

Ziua a doua debutează cu deschiderea oficială a Congresului Siebenburgen, la care sunt aşteptaţi reprezentanţi ai cetăţilor Siebenburgen din Transilvania. În cadrul Congresului va avea loc lansarea Ghidului turistic Siebenburgen. Pentru aceeaşi zi, organizatorii au pregătit un concurs culinar şi multe animaţii stradale interesante, menite să promoveze Cetatea Medievală Bistriţa. Seara, publicul va putea participa la un Carnaval costumat, la care vor avea parte de concerte live, concursuri cu premii şi multe surprize.

Ultima zi de târg aduce Conferinţa de închidere a Târgului Turistic Medieval, dar şi un eveniment inedit, realizat cu implicarea liceelor bistriţene, care vor face deliciul publicului larg, şi anume o serie de competiţii sportive medievale în urma cărora o echipă va obţine titlul „Sportivii Cetăţii Medievale Bistriţa”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS