(FOTO) La Palatul Culturii din Bistriţa a avut loc evenimentul ”Virginia Brănescu la 90 de ani, o viață în slujba artei”: vernisajul expoziţiei de pictură ”Plaiuri natale – Bistriţa-Năsăud” şi lansarea volumelor ”Adieri crepusculare” şi ”Albumul”, semnate de Virginia Brănescu.
”Aș dori ca această manifestare să fie un omagiu adus orașului meu natal, Bistrița, și bistrițenilor. N-am intenționat și nici n-am visat să devin scriitor sau pictor, dar ceva din interior m-a împins mereu să fac asta, și când ”m-a ars” prea puternic focul eu l-am turnat cu dăruire în vers”, a spus Virginia Brănescu.
”Felicitări pentru cele două volume, felicitări pentru tot ce ați realizat în acest an în care arta a mers mână în mână cu viața dumneavoastră. Florile și cadrul pe care noi am încercat să îl oferim sunt expresia noastră de mulțumire și de felicitare pentru un om al artei”, a menționat directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma.
La Palatul Culturii a fost prezent și prefectul Ovidiu Frenț, care i-a mulțumit Virginiei Brănescu pentru onoarea de a fi plănuit împreună evenimentul: ”Acest an important pentru România trebuie să fie un an al bucuriei, al tuturor românilor. Dacă citiți amintirile doamnei Virginia, despre copilăria dânsei, constatăm că și-a desfășurat viața în paralel cu evoluția noastră ca și stat modern și mă gândeam că atunci când v-ați născut România modernă avea 10 ani. Ați crescut și v-ați dezvoltat odată cu România, într-o familie frumoasă. Tatăl dumneavoastră era în Cercul Meseriașilor din România, mama dumneavoastră era în Reuniunea Femeilor și iată că nu întâmplător suntem în clădirea Asociației Meseriașilor din Bistrița. M-a uimit de asemenea că ati mers pe atâtea paliere, de la activitate didactică, la pictură, la poezie, la proză. Nu știu de unde ați găsit atâta energie și putere, dar vă mărturisesc public că sunteți o inspirație. Felicitări încă o dată, multă sănătate și La mulți ani, Virginia Brănescu!”.
Virginia Brănescu (14.03.1928) a pus pasiunea pentru pictură pe pânză și în culori, de drag pentru frumos și locurile natale. Pensionată în urma unei cariere de profesor de limba română şi de pedagogie, dar şi de psiholog şcolar, este în prezent membră a Societăţii Literare ”Conexiuni” şi membră a ”Ligii Scriitorilor din România”. Lucrările sale au fost expuse în 14 expoziţii de pictură în ulei (12 personale) la Bistriţa, Năsăud şi Cluj-Napoca, având un album de pictură tipărit.
În ceea ce priveşte activitatea literară, Virginia Brănescu a publicat 21 volume, dintre care zece de versuri, două de proză autobiografică, un portret de pictor în proză, patru volume de eseuri publicistice, o antologie şi are în palmares şi două volume traduse în limba germană.
Virginia Brănescu are o carte de vizită impresionantă, obţinând multe premii atât pentru creaţiile sale artistice vizuale, cât şi pentru cele literare:
Pictură
• Premiul III la Festivalul Naţional „Mihai Eminescu”, Ipoteşti (pentru promovarea tradiţiilor săteşti), 2011, cu pictura PRIMĂVARA LA SALVA
• Premiul I la Festivalul Naţional „Mihai Eminescu”, Ipoteşti, 2012, ci pictura COPIL ÎN RUGĂCIUNE
• Premiul I la Festivalul „Dropia de Aur”, 2014, din localitatea Dor Mărunt – Călăraşi, cu pictura ŢESĂTOAREA
Literatură
• Premiul II obţinut de la „Societatea Scriitorilor de Limba Română fin Vancouver” – Canada, pentru volumul de poezii SPRE ZĂRI ALBASTRE (2013)
• Premiul II la „Festivalul Internaţional de Literatură” – Pamplona (Spania,2013) cu volumul SUFLETUL ÎN PALMĂ, în traducere germană MIT DER SEELE IN DER HAND
• Premiul de excelenţă la „International Festival of Literature”, Malmö, Suedia, cu volumul LA PORŢILE IUBIRII, ianuare 2014
• Premiul I la concursul OM BUN, OM RĂU, Răsunetul, 2002 – obţinut pentru proză scurtă (NECAZURILE LELII RAVECA)
• Diplomă primită cu ocazia „Galei Premiilor Culturii Bistriţene”, 2013, prin „Societatea Conexiuni”
• Diplomă Literară „In honorem”, primită din partea „Ligii Scriitorilor din România”, cu ocazia zilei de naştere a autoarei (14.03.1928).
Adaugă comentariu