Conform studiului de prefezabilitate ”Construire de locuinţe destinate închirierii pentru tineri specialişti din sănătate, str. Prundului 16D” comandat de Consiliul Județean, la Bistrița se va construi prin ANL un ansamblu de locuințe cu regim de înălţime P+2E+M format din două corpuri de clădire a câte 24 de apartamente cu 1 și 2 camere, pentru care se vor realiza parcări exterioare și se va amenaja un loc de joacă pentru copii.
Investiţia se doreşte a fi realizată în două etape: etapa 1 – primul corp de clădire şi amenajările exterioare, loc de joacă şi parcări şi etapa 2 – al doilea corp de clădire, amenajările exterioare şi parcări. Fiecare corp de clădire va avea minim 15 apartamente cu 2 camere și maxim 9 cu o cameră.
Valoarea estimativă pentru etapa I este de 4.985.836 lei, din care construcții-montaj – 4.108.939 lei, iar pentru etapa II – 4.981.198, din care construcții-montaj – 4.105.077 lei. Investiția totală este de 9.967.034 lei (circa 2,2 milioane euro), din care construcții-montaj – 8.214.017 lei.
”Sunt bucuros că am reușit să convingem ANL să modifice legea, pentru a se putea investi și în locuințe pentru tineri din învățământ, sănătate, specialiști din alte domenii. Avem deja aprobată construcția a 40 de unități locative pe un teren al CJ aflat în administrarea Spitalului. Medicul nu este plătit la adevărata sa valoare, dar oferindu-i condiții bune în spital plus o locuință cetățenii vor putea avea servicii de cât mai bună calitate”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a transmis în folosință Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), cu titlu gratuit, terenul de 3.300 mp de pe str. Prundului din Bistrița, pe durata realizării investiţiei ”Construire de locuinţe destinate închirierii pentru tineri specialişti din sănătate”. La finalizarea blocului, terenul și construcțiile vor fi predate Consiliului Județean.
În interiorul perimetrului destinat construcţiei de locuinţe, realizarea reţelelor de utilităţi şi a dotărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condiţiilor de locuit (drumuri, apă, canalizare, energie termică şi electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spaţii verzi) revine în sarcina CJ cu finanțare din bugetul propriu.
La sfârșitul anului trecut, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a comunicat Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) intenția de susține implementarea a două proiecte privind construcția de locuințe cu destinație exclusivă pentru tinerii specialiști din sănătate și învățământ, precum și locuințe de serviciu pentru angajații din instituțiile publice.
În ultimul an, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa s-au angajat peste 40 de medici noi. Până acum au fost create ”mici garsoniere” în spaţiile pe care spitalul le are la dispoziţie. Timp de şase luni, în ele pot locui medicii noi care vin să lucreze în spital până reuşesc să îşi găsească propria locuinţă.
”Un medic peste vârsta de 30 de ani care vine să ocupe un post la Bistriţa nu are locuinţă. Poate are soţie şi copil. Trebuie să stea în gazdă, iar salariile sunt destul de mici. Şi eu, când mi-am început cariera, am stat la părinţii mei într-o cameră ani de zile, deşi pe vremea aceea se ofereau apartamente. Autorităţile locale au decis să construim un bloc pentru medici, spitalul a oferit un teren, iar prin fonduri ANL, pentru că este cel mai facil, să putem să oferim şi locuinţe, măcar un minim de confort până când oamenii aceştia se pun pe picioare şi pot avea după aceea propriile lor locuinţe. Noi am avut o gospodărie anexă chiar pe malul drept al râului Bistriţa, în partea de jos a oraşului în zona magazinului Kaufland şi pe care o punem acum la dispoziţie pentru această construcţie. E o zonă foarte frumoasă. Vom rezolva însă o problemă foarte importantă”, a declarat nu de mult pentru Timp Online prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Bravo.foarte bine. Cu o mica mentiune…..sa fie doar de serviciu.adica sa nu li se dea de tot .ca altfel……..efectul scontat va fi 0.
eu am platit rate la banca 20 de ani de cand am terminat facultatea si tot de atunci pompez bani la buget
Salariile medicilor sunt decente .
Tinand cont ca au marea majoritate peste 8000 de lei . ( 5000-6000 cei mai tineri )
Hai sa nu mai vorbim de decenta, sau ar fi de vorbit pentru ale categorii profesionale .
Decenti ar trebui sa fie ei ,sa nu mai primeasca plicurile.
Lucrurile bune trebuiesc semnalate, indiferent cine le face.
Cat despre discriminare…e mai greu de vorbit. Presupun ca vorbim doar de inchiriere, nu de vanzare. Atata timp cat salariile medicilor nu se ridica la un nivel corespunzator, nu prea vad alte modalitati de a atrage oameni valorosi care sa puna cu adevarat in valoare investitiile ce au avut loc in ultima vreme.
adica ..numai medicii sunt valorosi?
cand spui „bloc pentru medici” consider ca e discriminare indiferent daca e chirie sau vanzare!
doar prin simplu fapt ca separi niste oameni e discriminare!
dar oamenii aia care fac 3 schimburi si formeaza bugetul din care se alimenteza jumate din bugetari?
(restul chiar muncesc sau chiar ..imita!)
Salariile medicilor sunt sau nu decente.
La privat cresterea salariilor se face daca exista productivitate.
La medici exista productivitate SIGUR daca urmarim statisticile!!!!!!!!!! si salariile lor cresc la alerile locale, la alegerile prezidentiale , guvernamentale si cand mai apare cate un caz…COLECTIV!
Nu se poate vorbi de discriminare. Vreti sa ajungem ultimul judet din tara la capitolul sanatate ??? Si asa sintem vai de capul nostru cu policlinica aia nou reabilitata si cu spitalul ala …..vai de el.de 8 mil de coco. Ca mergi astazi in ele ……si este la fel ca inainte.atita ca este marmura si gresie…..ca in rest…..!
Mai Raule esti cam tampit.
este nu este discriminare
daca eu spun acum ca cei cu numele raul si adrian sa se mute la spitalul 9 , e discriminare sau nu?
eu cred ca e discriminare pentru ca tu trebuie sa mergi indiferent cum te cheama!!!!!!
Dna sau d-soara Adriana……..aveti mare dreptate.aici este o cu totul alta discutie……fiindca aici va fi discriminare. In blocuri vor sta cei cu salarii de peste 1000 de coco…..pe cind ceilalti…..in chirie cu 200. Asta e.asa va fi.
Solutia cu bloc ptr medici e ok. Sper sa nu fie cu vanzare pentru ca vor fi tentati sa isi cumpere apartamentele iar plicurile vor trebui cam grase sa le achite din primul an!
Lasand gluma la o parte, e imbucurator sa vezi ca lucrurile se misca in sensul bun. Nu putem avea pretentia pentru servicii medicale de calitate deoarece suntem la inceput.O operatie grea in momentul de fata se face la noi ca si aici „http://www.timponline.ro/cum-a-ajuns-spitalul-judetean-de-urgenta-bistrita-sa-gazduiasca-o-operatie-de-top-pentru-romania”.
Asa va creste performanta intr-un oras asa mic ca si Bistrita.
Sincer, decat sa fie la politie sau economisti mai bine la doctori. In sensul asta macar s-au miscat lucrurile. In rest….aproape nimic.
1,ANL-urile sunt discriminare?
2.O sa ma exprim mai plastic : daca pentru a repara o masina ai nevoie de cheia de 17, poti sa vii cu aia de 18, cu aia de 19 sau chiar cu aia de 20 ca nu rezolvi problema.
Si daca problema nu e rezolvata, masina sta, nu merge.
si respectam niste liste si se face selectie dupa reguli egale NU E DISCRIMINARE
Daca as fi rau, as spune ca oricine poate sa intre la facultatea de medicina si dupa 6 ani plus 3-4 de rezidentiat poate sa vina la Bistrita sa inchirieze unul din aprtamentele de care vorbim.
Ganditi-va ca medicii care vin aici lasa probabil Clujul, Timisoara, Brasovul etc. De ce ar face-o?
Prezumptiv, medicul ala ar putea sa ne trateze pe toti bistritenii. Ar fi momentul ca incet-incet sa nu trebuiasca sa ne deplasam la Cluj sau Targu Mures decat pentru cazuri cu adevarat deosebite.
Păi uite că nu oricine poate intra la facultatea de medicină. Dacă un tânăr provine dintr-o familie săracă şi părinții lui nu au posibilităti financiare să plătească pt. cazare, taxe scolare, transport, mâncare şi bani de buzunar, copilul acela nu are nici o şansă. In tările guvernate de către socialdemocrați, tinerii săraci si cei de la sate, au sanse egale cu fiii intelectualulor.
Asta inseamnă să rupi moştenirea socială.
Danemarca e o tara destul deliberala, daca ii ascultam pe cei de la wikipedia
Danemarca are o economie mixtă modernă, prosperă și dezvoltată, fiind trecută de Banca Mondială în categoria țărilor cu venituri ridicate,[135] clasându-se pe locul 16 în lume după PIB pe cap de locuitor în termenii parității puterii de cumpărare și pe locul 5 după PIB nominal pe cap de locuitor. Liberalizarea taxelor asupra importurilor în 1797 a pus capăt mercantilismului și liberalizarea ulterioară din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au impus tradiția liberală daneză în comerțul internațional, tradiție întreruptă doar de anii 1930.[136][137] Drepturile de proprietate au fost mereu bine protejate. Economia Danemarcei se remarcă drept una dintre cele mai libere, după Indicele Libertății Economice[138] și după Economic Freedom of the World.[139] Economia atinge niveluri înalte de comerț internațional, iar Danemarca este cunoscută ca susținător al liberului schimb în cadrul Uniunii Europene. Danemarca este una dintre cele mai competitive economii din lume, conform raportului pe 2008 al Forumului Economic Mondial, IMD și The Economist.[140]
In momentul in care ai o economie atat de competitiva, iti permiti sa fii generos.
Ca fapt divers, din 2015 dupa cate stiu eu poporul danez a votat pentru liberali, nu pentru social democratie.
Toate bune şi frumoase , dar 2,2 milioane euro pentru 48 unităţi locative cu 1-2 camere e cam (foarte) mult, – în medie 48.000 euro/locuinţă – inclusiv cu 1 cameră.
De pe piata liberă s-ar fi putut cumpăra – locuinţe de serviciu – cu bani mai puţini, dar mai mari , cu 2-3 camere – cu banii aceştia. Şi în preţul celor noi nu intră valoarea terenului statului.
Tot au băncile date în plată fel de fel de locuinţe, s-ar putea cumpăra de la ele.
Cum face statul că mereu iese mai scump pe unitatea de produs decât particularul ?
Cu banii aştia se cumpăra un bloc de 60 de apartamente bunicele – inclusiv pentru asistente.