Noul antrenor al echipei de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, Florentin Pera, care va conduce în paralel și naționala României, a oferit primele declarații după numirea în funcție.
Într-o conferință de presă care a avut loc la TeraPlast Arena, mai întâi directorul clubului Gloria, Eugen Cosma, i-a mulțumit fostului antrenor Horațiu Pașca pentru munca depusă și i-a urat bun venit și succes noului tehnician, Florentin Pera. ”Îi mulțumesc fostului antrenor, Horațiu Pașca, pentru toată contribuția pe care și-a adus-o la dezvoltarea handbalului bistrițean, a performanțelor pe care clubul le-a realizat într-o perioadă destul de scurtă, fiind un club tânăr dar care își dorește performanța. Încetarea contractului a fost de comun acord, am ajuns la concluzia că avem nevoie de plusvaloare. Îi urez bun venit noului antrenor, Florentin Pera, în care ne-am pus toată încrederea. Rezultatele și experiența l-au recomandat pentru a crea un proiect românesc autentic. Sperăm în creșterea performanțelor, clubul își dorește să dezvolte un proiect și o strategie pe care le-am controlat de când ne-am înființat. De aceea, ne-am dat seama că este timpul schimbării, ne dorim mai mult, mai bine, vrem să fim un club bine poziționat pe harta handbalului, atât național cât și internațional. Dezvoltăm și centrul de copii și juniori, vrem ca în câțiva ani să avem propriile noastre jucătoare și să ajungem în situația de a nu mai căuta foarte departe jucătoare, să avem la îndemână”, a spus Eugen Cosma.
Antrenorul Florentin Pera a mulțumit conducerii clubului și finanțatorului principal pentru încrederea acordată. ”Este o nouă provocare pentru mine, o nouă etapă a carierei mele. Sunt onorat, motivat ca alături de conducere, staff, fete și minunații suporteri să performăm la nivelul așteptărilor, să ne realizăm toate obiectivele. Gloria este un club cu ambiții mari, care își propune performanțe la cel mai înalt nivel. Mă simt bine la Bistrița, având în vedere că am debutat ca antrenor al echipei naționale, la Trofeul Carpați, chiar la Bistrița și sper din tot sufletul ca prezența mea aici să fie un plus pentru echipă. Îmi doresc ca echipa să se ridice la cel mai bun nivel, să aibă atitudine, să lupte până la ultima picătură de energie, să joace cu angajament și cu suflet. Sunt un antrenor care se dedică sută la sută la fiecare meci, la fiecare antrenament și același lucru îl aștept și din partea fetelor. Am fost primit foarte bine încă de la primul antrenament, timpul este foarte scurt până la primul meci, cel de vineri cu Baia Mare, însă atmosfera este una pozitivă și acest lucru ne dă speranțe. Voi face tot ce ține de mine să ajut echipa să se ridice la nivelul suporterilor. Fetele sunt motivate, am un nucleu important de jucătoare la echipa națională, practic în acest moment Bistrița dă cele mai multe jucătoare la națională. A fost un motiv în plus și pentru mine, dar și pentru Federație, de a accepta ca eu să antrenez în paralel echipa națională și echipa de club”, a menționat noul antrenor al Gloriei.
Florentin Pera a dezvăluit că a semnat un contract pe doi ani și 8 luni, iar obiectivele sunt ”îndrăznețe”: ”Ne dorim cupele europene an de an, ne dorim să formăm o echipă competitivă, să realizăm transferuri de marcă pentru a face o echipă care să ne dea speranțe că putem lupta și mai sus, chiar la titlu, dar pentru asta este nevoie de întăriri. Cred că este realizabil, dar lucrurile trebuie luate pas cu pas. În acest an trebuie să fim în cupele europene, să avem o campanie bună de transferuri și apoi să ne propunem mai mult. Cupele europene reprezintă obiectivul pentru acest sezon, în următorul sezon locurile 1-3 iar în următorul an să putem aspira la titlu și, bineînțeles, Liga Campionilor, îmi doresc acest lucru. Vrem să creștem treptat, sănătos, să ne formăm o echipă competitivă pentru acel nivel. Am antrenat în Liga Campionilor și la Vâlcea și la Moscova, se poate realiza acest lucru și la Bistrița, aspirațiile clubului sunt mari, dar cred că toată lumea conștientizează că avem nevoie de un lot competitiv pentru a ne lupta cu echipe precum CSM București sau Rapid. Un obiectiv pentru cupele europene de anul acesta nu a fost trasat, dar sigur că ne dorim să ajungem cât mai sus posibil. Vom juca fiecare meci la victorie, am încredere în potențialul fetelor”.
Tehnicianul Gloriei l-a felicitat pe Horațiu Pașca pentru tot ce a făcut la Gloria. ”Asta este viața antrenorului, îi urez mult succes, cu siguranță în curând voi și avea o discuție personală cu el în ceea ce privește echipa. Avem o relație corectă. Nici pentru mine n-a fost o decizie ușoară, în trecut au fost foarte multe oferte, Federația nu a acceptat ca eu să antrenez în paralel și o echipă de club, într-un final au agreat această variantă, fiind și un proiect românesc”.
Florentin Pera va avea la dispoziție, deocamdată, același staff tehnic. ”Sunt mulțumit de cum am rezonat în prima zi, sunt oameni profesioniști, important este ca lucrurile să funcționeze, rezultatele să fie pozitive și lumea să fie mulțumită. Ca orice antrenor, își dorești să preiei echipa la început de drum, să poți să-ți faci tu strategia, pregătirea și transferurile, eu vin cumva într-un moment destul de delicat și cât de repede trebuie să pun lucrurile într-o direcție bună, dart lucrurile nu se pot face peste noapte dacă vrei performanță. Am timp să evaluez lucrurile, am toată susținerea și mână liberă în a-mi alege stafful în viitor, dar și jucătoarele, în funcție de fiecare cum muncește și cum pune suflet”, a spus Pera.
El a detaliat ce vrea de la jucătoarele sale. ”Indiferent de adversar, de joc, de cât de greu este un meci, trebuie să jucăm cu sufletul. Sunt un antrenor care pune accent pe faza de apărare, am nevoie de puțin timp pentru a pune lucrurile la timp, dar vreau să văd atitudine, ambiție, determinare și cred că și suporterii asta vor să vadă, că toate jucătoarele luptă fără menajamente. Eu sunt un antrenor tânăr, ambițios și îmi doresc să performez și aici și la echipa națională, este o responsabilitate în plus pentru mine. Nicio jucătoare nu are selecția asigurată, ele trebuie să muncească și să demonstreze. Am o experiență în spate care mă ajută, am parcurs toate etapele de antrenor, începând de la copii și juniori până în Liga Campionilor. Pe primul loc sunt munca, seriozitatea, disciplina, coeziunea, unitatea de grup, lucruri pe care le-am și transmis fetelor. Eu pun suflet și transmit acea energie pe care vreau să o văd și la echipă. Suporterii așteaptă să vadă că lupți până în ultima secundă. Fiecare înțelege că în sport există un învins și un învingător, dar important este să lupți cu demnitate și să nu cedezi lupta nicio secundă. Vreau să le imprim fetelor o mentalitate de învingătoare indiferent de adversar. Că vor fi și echipe mai valoroase și că va fi greu să trecem de niște jucătoare de mare calibru, asta nu ne scuză că nu trebuie să luptăm. Numai așa putem progresa. Noi jucăm pentru suporteri, pentru oamenii din acest oraș, vrem să îi mulțumim prin atitudinea noastră din teren”.
Antrenorul Gloriei crede că inconstanța este un aspect care a creat probleme echipei în acest început de sezon: ”Au avut un joc foarte bun acasă cu Cisnădie, de exemplu, care a dat speranțe, și a venit imediat opusul. Aici cred că trebuie să fim atenți, la constanță, este un lucru care trebuie îmbunătățit. Ce mai trebuie schimbat? Dorința de victorie, combativitatea, atitudinea trebuie să fie cu totul altele. Jucătoarele trebuie să înțeleagă acest lucru, este până la urmă și un criteriu de selecție în perspectivă. Lucrurile sunt clare, asta vreau, asta cred că vor și suporterii. Am încredere în acest lot, dar sigur că ar fi binevenită încă o jucătoare pe linia de 9 metri, având în vedere indisponibilitățile. Eu îmi doresc jucătoare care pot performa, care au experiență la un anumit nivel, pentru că atunci când vrei să te bați pentru obiective mari trebuie să ai și jucătoare care au trecut prin acest lucru, să nu aibă trac și nevoie de acomodare, ci să vină și să dea randament. Echipa are un nivel, încercăm să depășim acest nivel cât putem de mult. E puțin greu când iei lucrurile din mers, dar muncim cu dorința de a ne ridica la cel mai bun nivel. Sunt condiții bune la Bistrița și trebuie să transmitem altă energie, trebuie să recompensăm oamenii prin evoluții solide. Bistrița merită să fie printre cele mai bune echipe din România“.
E foarte greu să fii antrenor și la echipa naționala si la club.
Ai antrenamente zi de zi cu echipa, meciuri in Ligă, Cupă, European League, si mai trebuie să vezi TOATE celelalte meciuri din Liga Florilor, să vezi cum a jucat Pintea, Neagu, Ostase, Bucheschi, fetele de la Brăila, Vâlcea, etc.
Jesper Jensen nu iși prelungește contractul cu Team Esbjerg la încheierea sezonului, pentru că e prea greu să fie antrenor si la Esbjerg și la Naționala Danemarcei .
Omul nu-su vede familia, se trezește că cei trei copii si lui se înscriu la facultate si se mută de-acasă. Nu e acasă de ziua copiilor, nu are timp să își ducă copiii la antrenament, la echipele de juniori, nu poate socializa cu ceilalți parinti in timp ce copiii se antrenează, etc.
Mă întreb dacă selecția la Gloria se va face pe bune; adică se joace cine e in formă. O sa le țină domnul Pera pe bancă pe Dincă 💜, Seraficeanu ❤️, Bazaliu 🖤, Laslo 💚 si Dumanska 💛 , știind că peste șase săptămâni începe Campionatul Mondial , și că nu este o idee bună să convoci jucătoare, care nu joacă la echipa de club?
In vremurile astea in care statul e dator vandut si vrea sa ne paseze noua nota de plata, am putea renunta la acest moft care ne costa 2 milioane de euro pe an.
Daca unii lideri politici locali vor echipe sportive mediocre si alte aroganțe similare, sa si le finanteze din banii lor.
Din banii economisiti sa duca utilitatile unde este nevoie, ca noi in 2023 inca ne incalzim cu lemne si mergem la buda in curte in majoritatea satelor.
Probabil ca parandărătul nu iese la fel de bine din retele de gaz, apa si canalizare cum iese din asfaltari.
Nu avem de ce sa nu credem ce spune d-l Pera. Vorbele sunt frumoase dar sa vedem rezultatele…Am vazut si noi aceasta echipa cu mai putine „vedete” decat sunt acum si care sub conducerea unui antrenor modest , constiincios si dedicat a reusit sa bata pe Odense , Perla Lublin si sa obtina doua egaluri cu Erdi precum si clasarea pe podium la sfarsitul campionatului trecut. Ce s-a intamplat apoi in meciurile din cupa , cand echipa a pierdut lamentabil cu Targu Jiu si cu Braila precum si in meciul pierdut cu echipa craioveana a fost de neinteles pentru spectatorii onesti , creduli si in acelasi timp consecventi. (Gura targului nu poate fi oprita!) Despre meciul din deplasare cu Rapid cand echipa bistriteana a dormit la propriu pe teren , la ora cand echipa bucuresteana era super obosita si avea indisponibile trei dintre cele mai bune jucatoare (Kanor , Buceschi si Grozav) , nu vreau sa spun ce cred. Totusi cele patru meciuri au legatura mare cu schimbarea antrenorului. Cred ca in actuala echipa sunt multe jucatoare talentate dar sunt putine caractere. Aici trebuie sa umble d-l nou antrenor. Poate , ce spun eu , stie si d-l Pasca si cred ca-si reproseaza unele lucruri pe care trebuia , putea sa le faca cand a avut ocazia , dar nu le-a facut. Va avea ocazia in viitorul mai apropiat sau mai indepartat. Atunci va trebui sa negocieze un contract , care (daca va fi cazul) o data cu multumirile sa-i aduca si niste multe mii de euro. Acord credit noului antrenor si promit sa merg din nou la meciuri dupa ce echipa Gloria va bate pe Braila , pe Valcea si mai ales pe Rapid , la Bucuresti. Pana atunci , la buna vedere!
Radu Moldovan are prostul obicei de a da rateuri exact cand nu trebuie. Omul e indecis mereu si panicat tot timpul. El are multe bube-n cap care stau sa bubuie si care vor bubui curand. Nu va scapa de ce se teme. Schimbarea antrenorului Horatiu Pasca cu un antrenor care face naveta de la Bistrita la Bucuresti pentru Nationala( pierde si Gloria si Nationala) e cea mai proasta solutie – marca Radu Moldovan, nicidecum plusvaloare cum spun ei. Felicitari Horatiu Pasca pentru tot ce ati facut la Bistrita, sper sa ne revedem curand, nu peste 2 ani si 8 luni cum vor unii.