Cultură

”Anul Cardinal Iuliu Hossu”: Simpozion ”Credința noastră este viața noastră”

În cadrul ”Anului Cardinal Iuliu Hossu”, Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud în colaborare cu Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla și Protopopiatul Greco-Catolic Bistrița organizează simpozionul ”Credința noastră este viața noastră”, joi 27 martie, ora 17.00, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița.

Vor conferenţia: PS Claudiu Pop – Episcop Greco-Catolic al Eparhiei de Cluj-Gherla, prof. univ. dr. Ruxandra Cesereanu – scriitoare, Adrian Popescu – scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, prof. univ. dr. Ovidiu Ghitta – decan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Universitatea ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Gelu Hossu – scriitor şi preşedinte al Asociaţiei ”Cardinal Iuliu Hossu” şi pr. Silviu Hodiş – director al Editurii Galaxia Gutenberg.

Amfitrionii evenimentului vor fi: pr. Cristian Goia – Protopop Greco-Catolic de Beclean, Bistriţa şi Rodna şi Ioan Pintea – director al Bibliotecii Judeţene ”George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud.

Cu această ocazie va fi prezentat volumul ”Iuliu Hossu – Patru portrete”, Editura Galaxia Gutenberg, 2025, precum şi alte cărţi ale editurii pe această temă.

Publicul va avea prilejul să audieze un Intermezzo muzical susţinut de Cornelia Cuteanu – pian, Beatrice Suciu şi Alexandru Suciu – voce şi să vizioneze expoziţia documentară ”Iuliu Hossu”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.