Actualitate Recomandări

Apare încă un hotel în zona centrală a oraşului Bistriţa

Pe harta turistică a Bistriţei va apărea încă un hotel cu restaurant şi centru SPA. Acesta va avea o capacitate de 40 de locuri, respectiv 20 de camere în regim duplex. La Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud a fost depusă o cerere de emitere a acordului de mediu, însă specialiştii instituţiei au spus că nu este nevoie de ea, aşa că au dat undă verde construcţiei.

SC Geodensis Transcom SRL Bistriţa, care deţine Casa Ema, a anunţat instituţiile statului că vrea să realizeze o unitate hotelieră cu restaurant și centru SPA în municipiul Bistrița pe str. Parcului, nr. 2 bis prin extinderea clădirii Casa Ema cu o construcție în regim de înălțime D+P+E+ parțial M, cu suprafața construită de 149 m2, precum și recompartimentări interioare pentru schimbarea destinației în vederea realizării unei unități hoteliere cu restaurant și centru SPA.

Conform proiectului depus la Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, după extindere va rezulta un corp de clădire în regim de înălțime D+P+E+parțial M, cu 3 zone distincte – zona SPA, zona cazare și zona servicii, cu suprafața totală construită de 1234 m2, având următoarele funcțiuni: la demisol: vestiar mixt dotat cu grupuri sanitare și 12 cabine, spatiu tehnic pentru bazinul cu apă sărată și pentru aer conditionat; la parter: 1 bazin pentru copii și hidromasaj (20 locuri) – 25 m2, 1 bazin cu apă sărată (10 locuri) – 15 m2, 1 saună – 9,60 m2 și o zonă de așteptare pentru părinți (30 locuri). Bazinul este de tipul “cu luciu de apă”, cu jgheab perimetral de recuperare a apei. Sala va avea 2 dușuri pe peretele interior. Se păstrează funcțiunile existente: sala bazine (568,6 m2) cu saună, vestiare, grupuri sanitare, recepție și sălile de aerobic și fitness (79,60 m2 și 137,80 m2), la etaj funcțiunile principale sunt de alimentație publică și cazare: 1 bufet pentru 24 persoane (48,80 m2) și 1 restaurant cu 40 locuri (112 m2), bucătărie cu vestiar și spațiu depozitare, precum și grupuri sanitare pentru public. Tot aici este prevăzută o scară de acces la terasă de plajă destinată numai celor de la piscină.

La nivelul etajului vor fi amenajate și 10 unități de cazare în regim duplex, fiecare unitate având 2 camere (cu 2 locuri/cameră) legate pe verticală cu scară proprie. Capacitatea de cazare va fi de 40 de locuri. Toate duplexurile vor avea hol și baie proprie cu duș, precum și ieșire pe terasă. Tot la etaj vor fi amenajate un cabinet psihologic – 24,20 m2, un salon proceduri – 24,20 m2, un salon cosmetică – 10,40 m2 și sală așteptare – 16,90 m2; la mansardă: o terasă de plajă pentru 40 de locuri și o terasă-restaurant pentru 27 de locuri. Tot aici se vor amenaja 2 dușuri și un spațiu de vânzare băuturi răcoritoare.

Conform APM, proiectul a parcurs etapa de evaluare iniţială. Din analiza listei de control pentru etapa de încadrare, finalizată în şedinţa Comisiei de Analiză Tehnică, nu rezultă un impact semnificativ asupra mediului al proiectului propus.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS