Într-un comunicat transmis redacţiei noastre, medicul Gavrilaş Mureşan a explicat cum funcţionează în prezent sistemul asigurărilor de sănătate în România.
“Asiguratul şi angajatorul plătesc lunar o taxă pentru asigurarea de sănătate, bani care constituie un Fond National de Sănătate, fond care este administrat de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, prin urmare este un fond privat. Nu ştiu exact regulile, dar s-ar putea ca unii să îl poată transforma într-o sâmbătă în parte a bugetului de stat. Aici îmi recunosc limitele. Din acest fond, C.N.A.S. încearcă să acopere necesităţile de servicii medicale pentru populaţia României prin contracte cu furnizorii de servicii medicale eligibili de pe teritoriul acestei ţări care sunt fie privaţi, fie de stat, pe diferite niveluri de competenţe şi diferite categorii atunci când vorbim despre spitale. Trebuie însă ştiut că toate criteriile de eligibilitate şi de clasificare ale spitalelor sunt elaborate de C.A.N.S. şi respectiv de Ministerul Sănătăţii şi sunt comune fără nicio discriminare tuturor prestatorilor de servicii medicale indiferent de forma lor de proprietate”, susţine dr. Mureşan.
Potrivit acestuia, pacientul are dreptul să se adreseze cui vrea dacă are o urgenţă ştiind totodată că se poate interna la stat unde, teoretic, nu mai are de plătit nimic sau la un spital privat unde achită bani în plus în funcţie de afecţiune şi de spitalul la care se adresează, coplată pe care pacientul o cunoaşte încă de la internare.
“Este foarte important de reţinut faptul că atât spitalul de stat, cât şi spitalul privat primesc sume identice pentru pacienţi cu afecţiuni identice. E falsă şi dăunătoare informaţia conform căreia au fost plăţi diferite”, susţine dr. Mureşan.
Potrivit acestuia, în ultimii şapte ani, respectându-se aceste reguli, lucrurile au mers acceptabil, cu toate că au mai fost discriminări în favoarea spitalelor de stat, dar cele două sisteme s-au completat reciproc, s-au potenţat reciproc astfel încât ambele au căutat să-şi îmbunatăţească serviciile, situaţie care bineînţeles a avantajat pacietul care era aproape liber să-şi aleagă locul unde să se trateze.
“În momentul de faţă miniştrii sănătăţii constată următoarea situaţie în sănătate şi o declară cu orice ocazie în spitalele de stat din ţara noastră, confortul pacientului este sub limita decenţei, condiţiile din unele spitale fiind insalubre. În majoritatea spitalelor de stat din ţara noastră, pacienţii sunt nemulţumiţi de calitatea actului medical care nu este gratuit , spune asta toata presa cât şi mulţi oficiali. În aproape toate spitalele de stat, pacienţii sunt nevoiţi să apeleze la plăţi informale (şpagă) începând de la intrarea în spital şi până la externare sau la morga spitalului.
În toate spitalele de stat, mulţi pacienţi sunt trimişi să îşi cumpere medicamente şi materiale sanitare situaţie care este total în afara contractului cu C.N.A.S. şi care este recunoscută şi făcută publică chiar şi de domnul ministru. Nu am auzit însă de nicio măsură luată în acest sens.
În majoritatea spitalelor de stat din ţară, hrana pacienţilor este suplimentată de acasă, dacă nu adusă în totalitate, toată presa spune asta. Mulţi medici din spitalele de stat îşi racolează clientela la spital şi o îndrumă spre cabinetele private (care sunt astfel un fel de mici căpuşe ale spitalelor de stat) nu în spitalele private cum tendenţios s-a afirmat.
În spitalele de stat – spune toată presa inclusiv domnul ministru al Sănătăţii – s-au făcut achiziţii şi contracte oneroase cu furnizorii de servicii şi materiale. Medicii din unele spitale de stat au legături cu unele farmacii – a afirmat domnul ministru – la care trimit pacienţii să cumpere materiale de care nu au neapărată nevoie. Spitalele de stat consumă între 97-98% din fondurile alocate sistemului spitalicesc din România acordate prin C.A.N.S şi, în plus, spitalele de stat mai primesc fonduri şi de la consiliile judeţene, respectiv de la primării acolo unde este cazul. Toate aceste nereguli sesizate de domnii miniştri în sistemul de stat i-au dus ferm la concluzia că trebuie desfiinţat sistemul privat. Oare în ce ţară trăim?”, se întreabă medicul Gavrilaş Mureşan.
El spune că s-au vehiculat mai multe informaţii false cum ar fi acelea că spitalele private consumă o mare parte din banii asigurărilor de sănătate.
“S-au vehiculat sume departe de adevăr, unii oficiali ai Ministerului Sănătăţii au declarat 10% dar după se s-au mai interesat un pic au constatat că spitalelor private le-au fost alocate ceva mai mult de 2%.
Doctorii din spitalele de stat trimit pacienţi în spitalele private, o temă de asemenea falsă. Adevărul, de fapt, sună aşa: unii doctori din spitalele de stat trimit pacienţi în cabinetele lor private (nu la un alt spital) căpuşând astfel sistemul de stat.
S-a mai spus că spitalul privat ia mai mulţi bani de la C.N.A.S decât spitalele de stat pentru cazuri similare. Nimic mai fals. Toate cazurile externate în ţara asta sunt plătite după un coeficient ce exprimă gradul de complexitate a cazului, coeficient care atât în spitalele private, cât şi în cele de stat este validat de Şcoala Naţionala DRG şi apoi decontat de C.N.A.S. cu sume identice la coeficient identic. Ba mai mult, în unele spitale de stat preţul de referinţă este mult mai mare decât la spitalele private. La aceste decontări mai adaugăm banii pe care spitalele de stat îi primesc de la Ministerul Sănătăţii prin programe, de la consiliile judeţene sau de la primării, bani care sunt tot din buzunarul contribuabilului”, mai spune şeful Clinicii Sanovil.
Medicul adaugă faptul că, atunci când apare un caz grav, spitalele private îl trimit la un spital de stat, dar atunci când apare un caz grav la un spital de stat, acest spital trimite cazul la un alt spital de stat cu competente superioare.
“Este absolut normal. Transferul pacienţilor asigurati dintr-un spital privat sau de stat într-un spital cu competenţe superioare este una din atribuţiile de bază ale SAJ şi SMURD. Dar ce este foarte important să ştiţi şi au uitat să vă spuna (cei care spun şi care nu cred că nu ştiau) este faptul că, în cazul unui pacient transferat la un alt spital, C.N.A.S decontează toţi banii pentru acel pacient spitalului la care a fost transferat pacientul, deci spitalului de stat, spitalului care a trimis nu i se decontează nici un ban chiar dacă a efectuat acţiuni care i-au produs cheltuieli. Se mai spune că, în spitalele private, se tratează numai pacienţi bogati. Este o alta teză falsă pe care o aflăm prin toate mijloacele”, mai afirmă dr. Mureşan.
Tot fals este, spune el, că medicii ar lucra şi la stat şi la privat, existând spitale private care au medicii angajaţi ce lucrează numai pentru ele. “S-a uitat că spitalele private oferă locuri de muncă şi condiţii excelente pentru mulţi medici care atfel ar pleca din ţară”, adaugă el.
“De câţiva ani, căutăm toţi pacea şi liniştea. Cel puţin aşa am promis. Îmi pare rău să constat că se lansează cu pasiune şi înverşunare o temă care are ca efect adâncirea unor disensiuni între cele două sisteme de sănătate, de stat şi privat, care operează acum în acordarea îngrijirilor medicale spitaliceşti iîn ţara noastră. Complementaritatea lor ar aduce numai avantaje pacienţilor noştri. Îmi pare rău că traiesc într-o ţară în care deciziile fundamentale pentru oameni mi se pare că se iau la nivel de grupuri mici, fără o evaluare profundă a consecinţelor. Îmi pare rău că nu reuşim să respectăm eforturile semenilor noştri, îmi pare rău că nu reuşim să ne respectăm bolnavii şi bătrânii, îmi pare rău ca nu ne putem atrage tinerii care ne părăsesc, îmi pare foarte rău şi îmi asum acest apel şi toate consecinţele lui”, a conchis dr. Gavrilaş Mureşan.
Sunt de acord cu toate cele afirmate de domnul doctor Muresan.
Sper ca demersul ministrului liberal al sanatatii sa fie unul sortit esecului, pentru ca, absolut impotriva oricarui principiu liberal, acesta atenteaza la libertatea pacientului de a-si alege unde doreste sa fie tratat.
Mai trebuie afirmat fara teama ca domnul Arafat, in ceea ce priveste politicile publice in domeniul sanatatii, si-a depasit cu mult nivelul de competenta, ceea ce ar trebui sa dea de gandit, caci presedintele Basescu, in toata inconstienta domniei sale de a se lua de un asa mare om, a avut si nitica dreptate… numai ca lucrurile trebuiesc oleaca rumegate. Medicii din privat stiu foarte bine despre ce este vorba, dar tac, pentru ca-i mai bine asa.
la sanovil este doar un confort mai mare decat la spitalil jud.,asistente tinere angajate dupa anumite criterii(frumusete,etc) iar pacienta care naste trebuie sa plateasca o suma destul de mare, pe langa asigurarea de stat pe care o detine, pt 2 zile de internare este destul de mare, iar daca sunt complicatii ajung la spital de stat.Asa ca >>>>>>>>>
corect spus ce le cunoasteeti FELICITARI
Foarte multe inexactitudini in acest apel.
Ioane,la sanovil nu e „DOAR”un confort mai mare!
E DOAR un pic de omenie mai multa ca la Jud.
e DOAR un pic de respect,de profesionalism,de intelegere,de rabdare,de compasiune,de sustinere etc.E „doar” un pic mai mult din cea ce lipseste uneori cu desavarsire la Jud.Nu vb in necunostinta de cauza!Iar noi oamenii cu putina decenta preferam sa dam banii pe servicii de calitate nu sa ne furisam cu plicul in mana sa fim bagati in seama si depinde cat de gros e plicul si sevicile care pretind mari politicieni ca sunt gratuite!!!
la Sanovil este exact ce lipseste in majoritatea spitalelor de stat,
pe langa confort exista mult profesionalism si daruire.
Am stat cinci zile in clinica cu sotia cand a nascut dar nu am vazut in alta parte atata atentie din partea medicilor si al personalului.Cinste lor pt munca ce o depun.
Asistentele se supara daca ai o problema si nu le chemi ori la stat cred ca e alta situatia,
pe langa toate astea preturile pt interventiile medicale sunt jumatate fata de multe clinici similare.
Recomand clinica Sanovil cu incredere.
Doresc succes doctorului Muresa si echipei Sanovil
Ar trebui distribuit si unor conationali de-ai nostri