Actualitate

APIA: Mai multe echipe de control în Bistrița-Năsăud

APIA desfăşoară în această perioadă o amplă activitate de control pe teren la fermierii care au depus cererea unică de plată – Campania 2016. Controlul în teren se realizează pentru toţi fermierii care au fost selectaţi în eşantionul de control, selecţie realizată în sistemul informatic al Agenţiei, pe baza unor factori de risc, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene în vigoare.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a analizat împreună cu reprezentanţii agenţiei de la nivel judeţean stadiul actual în care se află controlul pe teren, fiindu-i prezentată punctual situaţia privind numărul parcelelor controlate, numărul parcelelor rămase de controlat, precum şi dificultăţile întâmpinate de către echipele APIA aflate pe teren.

Ministrul Petre Daea a solicitat conducerii APIA o analiză atentă a încărcării la nivelul fiecărui centru judeţean, pentru o distribuire echitabilă a numărului de funcţionari cu atribuţii de control pe teren în raport cu suprafaţa şi condiţiile de control la faţa locului.

De asemenea, pentru buna desfăşurare a controalelor şi pentru finalizarea acestora la termenele stabilite, ministrul Petre Daea, împreună cu conducerea APIA, a dispus detaşarea mai multor echipe de control în judeţele cu un număr foarte mare de dosare eşantionate pentru verificare.

Pentru a veni în sprijinul centrelor judeţene APIA cu o încărcătură mare a eşantioanelor de control şi a rezolva la timp întârzierile privind plăţile s-au detaşat de la alte centre judeţene specialişti cu atribuţii de control pe teren, ce au fost repartizaţi în 131 echipe, formate din câte doi oameni.

Astfel, printre centrele judeţene APIA care au primit un sprijin consistent se numără și cel din Bistrița-Năsăud, unde a fost detaşat un număr de 26 de specialişti.

Scopul controalelor pe teren este de a verifica condiţiile de acordare a sprijinului financiar. Pentru realizarea obiectivelor de control, inspectorii de teren verifică fiecare parcelă solicitată pentru sprijin direct, ce presupune verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, verificarea clauzei de ‘fermier activ’, conformitatea cu suprafaţa minimă a parcelei agricole, condiţiile stabilite pentru a asigura faptul că parcelele declarate sunt într-adevăr parcelele pentru care fermierul este îndreptăţit să solicite sprijin, cât şi declararea tuturor parcelelor.

1 comentariu

  • Mergeti si in copaceni la controale in judetul cluj ca eu am cerut 6 ari de pamant si au zis ca nu au am vrut sa vin din anglia sami deschid o mica ferma si primarul a zis ca nu are pamant au mult trecute la apia mai multe animale decat au

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.