Economie

Aproape 1500 de noi contracte de muncă noi înregistrate într-o săptămână

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud a dat, într-o săptămână, două amenzi în valoare de 30.000 de lei pentru muncă la negru și nerespectarea prevederilor legale în domeniul securității în muncă și a înregistrat 1454 de noi contracte de muncă.

Potrivit unui comunicat al instituției semnat de inspectorul șef Otilia Berbecar, amenzile au fost acordate în cadrul Planului Comun de Acțiune privind reducerea incidenței muncii nedeclarate în care au avut loc controale comune ale ITM, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Gărzii Financiare Bistrița-Năsăud.

Conform sursei citate, echipele mixte de control ale instituțiilor menționate au verificat 25 de angajatori de pe raza județului Bistrița-Năsăud.

„Urmare a controalelor efectuate a fost aplicată o amendă de 20.000 lei unui angajator la care au fost depistate muncind două persoane fară forme legale, iar pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă a fost amendat un angajator cu 10.000 lei”, se arată în comunicatul ITM Bistrița-Năsăud.

Totodată, potrivit comunicatului, în prima săptămână din luna mai, au fost înregistrate în baza de date REVISAL a ITM Bistrița-Năsăud un număr de 1.454 contracte individuale de muncă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS