Timp de gândire

Virgil Rus: Argumente în favoarea Extensiei Bistriţa a Universităţii ”Babeş-Bolyai”

În ultima perioadă au apărut mai multe zvonuri potrivit cărora Extensia Bistriţa a Universităţii "Babeş-Bolyai" s-ar putea desfiinţa în cazul în care Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean nu ar susţine-o financiar, ceea ce a generat o adevărată dezbatere publică. A lipsit însă o părere din interior, a unui cadru didactic direct implicat. O publicăm integral în cele ce urmează.

S-a tot vehiculat prin media, pe diverse site-uri, desfiinţarea Extensiei Universitare Bistriţa, Extensie care aparţine de Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. E adevărat că de mai mulţi ani e povestea asta şi poate mulţi ani va mai fi.

Nu sunt reprezentantul oficial al Extensiei din Bistriţa, sunt cadru didactic al uneia dintre facultăţile care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei Extensii, şi doresc să fac o prezentare persoanală deoarece cred că pot aduce câteva argumente prin acest articol, privind necesitatea existenţei unei asemenea instituţii în Bistriţa cât şi importanţa acesteia pentru comunitatea noastră.

Înainte de toate însă îmi permit să-mi exprim respectul şi toată admiraţia faţă de oficialităţile locale care la aflarea veştii cum că s-ar putea desfiinţa unele facultăţi şi chiar Extensia Bistriţa au luat atitudine şi, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, dl. Radu Moldovan, au făcut front comun cu prefectul dl. Ioan Ţintean şi primarul dl. Creţu Ovidiu, prezentându-se toţi, alături de câteva dintre cadrele didactice locale, printre care şi subsemnatul, la rectoratul UBB din Cluj. Scopul acestei vizite la rectorat a fost pentru a-i argumenta rectorului actual, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, semnificaţia, importanţa şi necesitatea existenţei acestui „nucleu cultural universitar” care s-a format la Bistriţa, dar mai mult pentru a-i propune un plan managerial la care oficialităţile noastre locale participă alături de cadrele didactice ale Extensiei, plan care va fi predat de altfel în această săptămână.

Salutară a fost şi poziţia rectoratului care nu este împotriva existenţei acestei insituţii propunând chiar reprezentanţilor prezenţi la dezbatere – decanat, cadre didactice şi oficialităţile mai sus menţionate – optimizarea şi eficientizarea acestei instituţii.

Această optimizare este cel mai important aspect care, în aceste momente, şi în opinia mea, se realizează din păcate mai puţin perfomant, dată fiind situaţia actuală, rezultat sau efect al acţiunilor şi strategiilor celor împlicaţi în managementul unor facultăţi, persoane care nu întotdeauna sunt sinergice cu dezvoltarea şi sustenabilitatea unui asemenea centru cultural, coordonând şi gestionând de la distanţă, atât la propriu cât şi la figurat, aceste Extensii. În acest moment se pare că în defavoarea existenţei acesteia dacă ne luăm după zvonuri şi care sper de altfel să rămână la capitolul zvonuri.  Nu vom dezvolta acum aceste aspecte, poate cu altă ocazie.

Puţin întristat, însă nu de faptul că aş putea ajunge profesor la Cluj în cazul lichidării acestei insituţii, pentru că noi, o parte dintre cadrele didactice din Bistriţa suntem titulare la Cluj şi dacă trebuie vom merge acolo. Sunt trist, pentru faptul că văd păreri ale unor persoane locale importante care cred că judeţul noastru nu are nevoie de o instituţie de acest gen la Bistriţa.

Am căutat în jurul meu şi alte opinii, am căutat şi în sufletul meu, am frunzărit şi printre părerile celor care ori interpretează şi nu înţeleg rolul acestei instituţii în comunitatea noastră ori sunt mult prea „….de cartier” cu acces net la discreţie. Unii au „lovit” în oficialităţi acuzându-i că nu ar trebui să intervină, alţii au denigrat statutul cadrelor didactice universitare din Bistriţa în favoarea celor de  la Cluj, alţii din contră au opinii pozitive. M-am bucurat să constat că avem totuşi şi oameni care cunosc importanţa unei asemenea instituţii de învăţamânt cu un asemenea prestigiu, dar mai mult m-a bucurat faptul că aceştia din urmă îşi fac şi cunoscută opinia nu o ţin doar în culise. Acestora le mulţumesc că există, oficialităţilor de asemenea le mulţumesc pentru poziţia luată, iar celor care au „meseria” de denigratori, acei anonimi fără de caracter le voi face ce am făcut si până acum, nu le voi da importanţa nici de această dată.

Mă voi adresa în schimb oamenilor de bun simţ care eu cred că au o imagine greşită vis-a-vis de acest centru universitar şi care zic eu merită câteva argumente pentru un plus de înţelegere a situaţiei. Părerea unui părinte, om simplu pe care l-am întrebat ce crede despre faptul că această instituţie ar putea fi desfiinţată.

 „O Universitate de prestigiul celei clujene ridică prestigiul oraşului nostru. Un tânăr are puţine motive să mai ramână după liceu în propriul lui oraş şi chiar în propria lui ţară unde nu găseşte un loc de muncă. O facultate “acasă” este un motiv bun, dar şi o şansă în plus, în viaţă. Costurile şcolarizării în propriul oraş sunt mai puţin împovărătoare acum în criză şi foarte mulţi preferă această variantă. Să alegi să studiezi într-un centru universitar din orasele mari, nu de puţine ori este chiar riscant în aceste timpuri. Cunosc personal prieteni, părinţi, a căror copii s-au transformat din tineri excepţionali, educaţi şi responsabili, în tineri care s-au “pierdut”, care au ratat terminarea studiilor datorită “tentaţiilor” specifice oraşelor mari: cluburi, anturaje periculoase, şamd. Sacrificiile materiale şi morale pe care aceşti parinţi le-au facut pentru copiii lor pentru ca aceştia să cunoască “adevarata” viaţă studenţească, nu au avut expectanţele acestora dovedind că, trimiterea lor într-un centru departe de casă nu a fost pentru copiii lor cea mai bună alegere. Şi nu poţi să dai vina doar pe personalitatea tinerilor pentru că viaţa este un iureş în care e posibil să intri fără să îţi dai seama şi poate nu vei mai ieşi!”

Aceasta a fost părerea unui părinte de student care alături de fiul său munceşte să-şi poată întreţine familia şi să-si plătească taxele de şcolarizare pentru a-şi împlini visul şi pe care poate nu întâmplător l-am întâlnit.

Am continuat să citesc păreri şi articole şi am văzut printre titlurile unora cum că aceste cadre didactice universitare vor rămâne chiar pe drumuri, că şi aşa profesorii locali nu au pregătirea asemănătoare celor de la Cluj. E posibil dar puţin probabil să existe şi asemenea situaţii, de asemenea şi la Cluj e posibil să fie situaţii la fel însă vă pot spune fără a denigra sau lăuda pe nimeni că o parte dintre cadrele didactice din Bistriţa sunt titulare la Cluj şi, în condiţiile desfinţării Extensiei, locul nostru de muncă s-ar desfăşura la facultăţile din Cluj. În Bistriţa există personal didactic calificat cu pregătire uneori mai completă şi mai adecvată decât au unele cadre didactice care vin din Cluj şi fac aceasta afirmaţie cu toată responsabilitatea şi cu tot respectul pentru cei care vin din Cluj şi mai mult, cu toată admiraţia acelora din Cluj care ne-au sprijinit până acum în susţinerea unor cursuri şi care de altfel ne sunt alături şi acum.

Diferenţa vine însă de cele mai multe ori din statutul pe care îl are cadrul didactic şi care la bistriţeni se întâmplă să fie într-un ritm mai lent obţinut faţă de alţi colegi din Cluj şi nu pentru că „ai noştri” nu sunt la fel de pregătiţi sau mai bine chiar uneori, ci pentru că, aşa merg treburile. Dacă ar fi invers şi Bistriţa ar avea o Extensie la Cluj şi noi Universitatea din Bistriţa probabil i-am promova pe asistenţii şi lectorii lor la statut de conferenţiari sau profesori mai rar, ca să nu spun mai…„din când în când”.

Cu tot respectul aşadar faţă de prestigioşii colegi profesori din Cluj, ca să revin, eu consider că treptat dar sigur, bistriţenii ar trebui să acorde încrederea în personalul universitar local care s-a conturat destul de bine în peisajul academic prin diversele lucrări de cercetare susţinute şi prezenţe de referinţă în Simpozioane sau Conferinţe Internaţionale.

Toţi bistriţenii pot să fie convinşi că nu i-am dezamăgit şi nici nu o vom face, aspect care eu cred că s-ar întâmpla eventual în cazul în care vom accepta o posibilă desfiinţare în următorii ani. Susţinerea din partea comunităţii, chiar şi morală, a cadrelor universitare bistriţene şi sprijinul oficialităţilor locale, este mai mult decât un gest de fair-play, este un fapt atitudinal care ar trebui să reprezinte pe orice bistriţean şi de care ar trebui să ne mândrim şi nu să-l blamăm.

„Lichidarea” acestei instituţii ar face din Bistriţa un oraş mai sărac, “un oraş căzut în anonimatul muncii capitaliste, un oraş lipsit de aura intelectuală şi culturală pe care o Universitate de seamă o dă oricărui loc unde s-ar afla ea” este de părere şi M.C.

O altă părere a unui coleg, cadru didactic universitar şi „om al cuvântului” este că „un nucleu universitar de calitatea UBB -Universitate clasată în primele 500 din lume! – este un centru de iradiere culturală pentru comunitatea urbană. Cadrele didactice locale dezvoltă prin activitatea lor- în universitate şi înafara ei – o stare de spirit solidară cu cea studenţească şi ea se constituie într-un vector de dezvoltare a culturii urbane pe domeniile de specializare ale facultăţilor. Avem cadre didactice, aici la Bistriţa, competente şi cu har, oameni tineri care pun pasiune şi responsabilitate în ce fac. Cu ei va câştiga Clujul, fără ei va pierde Bistriţa. Bistriţenii au vocaţia excelenţei, că nu fac lucruri de mântuială şi ştie asta o ţară întreagă. O universitate trebuie întărită şi extinsă aici în folosul Bistriţei şi a ţării!”- Alexandru Uiuiu

Închei acest articol cu speranţa că putem înţelege şi accepta rolul, existenţa şi importanţa continuităţii acestei Extensii Universitare la Bistriţa dincolo de orgoliile personale,  şi am în continuare încrederea unei colaborări de perspectivă între oficialităţi , rectorat, decanate, profesorii locali şi nu în ultim rând între beneficiarii acestor instituţii locale de învăţământ, studenţii din judeţul nostru şi instituţia noastră universitară. Desfiinţarea unui centru universitar de referinţă în Bistriţa ar însemna distrugerea unui locaş de formare profesională, cultură şi artă, ar însemna cultivarea nesiguranţei şi întoarcerea în timp spre dimensiuni şi căi aşternute cu mult timp în urmă, cu sudoare şi sacrificii, cu dăruinţa unor oameni cu suflet care au crezut în noi, în bistriţeni, şi care nu s-au gândit vreodată că ferestrele se doresc a fi transformate în ziduri de unii, alţii.

Virgil R. Rus

Doctor în Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportive

8 comentarii

  • Un singur comentariu, domnule doctor in stiintele sportive, unde ati terminat facultatea? Credeti ca mai erati profesor si doctor daca terminati extensia de la Bistrita? N-ati remarcat ce studenti aveti? Dati exemple de tineri care au devenit cunoscuti si apreciati in slujba lor dupa ce au terminat in Bistrita, prin exemple insemnand mai mult de 20% din absolventi, nu 1-2 %, astia sunt exceptii..

    • Stimat(ă) doamnă/domnule … Praktik, am anticipat că, primul mesaj va fi ANONIM şi că nici nu poate fi unul foarte pozitiv. Chiar şi aşa sub anonimat consider pertinentă intervenţia dvs fapt pentru care sper că voi reuşi să vă dau răspunsurile solicitate atât de..înversunat :).
      În legătură cu formarea mea vă voi surpinde poate,dar vă spun că primele cursuri în pregătirea mea le-am început pe băncile acestei instituţii urmate de completări de studii la Cluj, apoi un master tot la Cluj în Şiinţa Sportului urmat de doctoratul pe care l-am parcurs în cadrul UNEFS Bucureşti, fosta Academie de Educaţie Fizică şi Sport. Un CV al meu nu cred că e interesant acum.
      În ceea ce priveşte calitatea şi nivelul studenţilor trebuie să admitem că este o problemă natională complexă pe care o confruntăm cu toţii în toată ţara. Amintiţi-vă chiar şi rezultatele naţionale obţinute la Bacalaureat în ultimii ani.
      Spuneţi să vă dau exemple de studenţi cunoscuţi şi apreciaţi…
      Deşi relativ tânără această instituţie în raport cu cele existente in centrele universitare vechi din ţară, eu cred că celebritatea nu se obţine în doi – trei ani şi poate ştiţi acest lucru dacă sunteţi un personaj important local al Bistriţei. Sau dacă faceţi parte dintre aceia care au reuşit prea repede ca să puteţi acum aprecia pozitiv şi obiectiv munca altora, atunci nu are rost să mai discutăm.
      Printre cei mai buni specialişti locali,sunt deja tineri absolvenţi ai acestei Extensii Universitare care s-au evidenţiat pe posturile pe care le-au obţinut prin concurs. Ca să vă răspund la procentul pe care îl cereţi, raportat liniei mele de disciplină, chiar dacă nu mă ocup de statistică, vă pot recomanda să mergeţi prin cluburile private de sport şi nu numai, şi veti putea observa şi singur(ă) că sunt numeroşi şi buni specialişti sportivi, absolventi ai noştri care au deja rezultate remarcabile în cluburile de sport care sunt adresate atât perfomanţei cât şi celor care practică sportul pentru toţi şi care cu pasi mărunţi dar siguri vor putea ajunge şi celebri în scurt timp consolidând cele afirmate de mine în acest articol.
      Închei cu încă o precizare, anul trecut absolvenţii noştri spre exemplu au susţinut examenele de licenţă la Cluj, deşi dintotdeauna aceste exemene s-au desfăşurat la Bistriţa, studenţii noştri fiind monitorizaţi special pentru a li se evalua cunoştiintele din domeniu. Raportul a fost clar, nu s-au găsit diferenţe între cei din Cluj şi Bistriţa, chiar din contră aş spune eu, au fost semnale pozitive favorabile bistriţenilor dacă luăm în calcul faptul că aceştia au avut un plus de emoţii şi disconfort intelectual creat de schimbarea bruscă la care au fost supuşi printr-o decizie managerială clujeană mai puţin adecvată absolvenţilor sau imaginii Extensiei.

      Cu respect,
      Virgil Rus

    • Da, ce sa zic, nu-s personaj local important, deci nu ar trebui sa vorbesc.!?!
      Poate in domeniul dumneavoastra, sportul, sa fie studenti si absolventi mai valorosi, nu prea ma pricep dar cred ca tine in cea mai mare masura de talentul lor nativ.

  • Propun sa se faca cate o extensie si la Beclean si la Nasaud. Nu mai reiau punctul mau de vedere ,el este cunoscut , dar atata timp cat invatamantul de la noi este privit ca O AFACERE si se urmareste profitul maxim, nu o sa obtinem rezultate si nici performanta. Nu stiu de ce nu se ia ca model invatamantul Finlandez?

    • Domnu Doru, da cum puteti sa va afirmati plenar impotriva binecuvantatei privatizari a invatamantului ?? Sunteti cumva comunist ??
      🙂

  • Cel mai serios „argument” in favoarea invatamantului universitar la Bistrita lipseste cu desavarsire. Este vorba de un CAMPUS UNIVERSITAR modern adaptat cerintelor invatamantului superior. In plus un campua universitar care sa adune laolalta toate facilitatile vietii studentesti reprezinta intre altele si o stare de spirit. Extensiile universitare inclusiv cea de la UBB functioneaza de ani buni la Bistrita in spatii necorespunzatoare improvizate. De aceea, influenta vietii studentesti la nivelul locuitorilor orasului este practic inexistenta. Cu toate astea, autoritatile locale nu si-au aratat interesul ca impreuna cu universitatile-mama sa creeze un campus universitar modern cu spatii de invatamant prevazute cu sali de curs si laboratoare, camine studentesti, cantina, biblioteca, sala de sport, terenuri de sport, parcuri cu alei, etc care sa aduca impreuna toate extensiile universitare prezente la Bistrita. Asta ar fi creat un climat academic si o mai buna stabilitate a invatamantului universitar la Bistrita. Chiar spatiul improvizat in care functioneaza extensia UBB prin transformarea salii festive a fostei case de cultura a tineretului din complexul Apollo, in sala de curs, ar putea redeveni Casa de Cultura a Tineretului si Studentilor. Astfel, viata studenteasca la Bistrita ar putea iesi din obscuritate si deveni mai „vizibila” .

  • Ca sa fim corecti si sa nu ne invartim in jurul cozii, trebuie spus faptul ca, intr-adevar, la inceputuri, nivelul studentilor care au acces la Extensia Bistrita nu a fost unul stralucit. Cei cu rezultate excelente mergeau in centre universitare consacrate, aici ramaneau doar cei sa le spunem „mediocri”. Dar, am predat si eu la Extensia Bistrita si pot spune cu certitudine, au fost in fiecare generatie oameni deosebiti. Am sa va dau un exemplu elocvent si relevant: D-na Constantin care, in ciuda faptului ca nu era la varsta „academica”, adica era deja cu multa experienta, a terminat sef de promotie si este un om extrem de valoros! Mai am exemple, dl. Berbunschi, Dl. Sorin Ciucur si lista ar putea continua. Sunt unii dintre ei oameni de afaceri, personalitati cu o cariera excelenta. Deci, acolo unde s-a vrut, rezultatele au aparut. Ca, intr-adevar, numarul celor admisi depasea pe cal al celor care ar fi meritat calitatea de student, asta nu a depins de profesori. Au fost altii care au decis! Dar, in esenta, faptul ca Bistrita este „universitara” este un lucru extrem de pozitiv si care ar trebui cultivat! Orice forma de cultura si educatie trebuie promovata agresiv si consecvent, tocmai pentru ca exista foarte mari lacune din acest punct de vedere in societate. Imi cer scuze daca am suparat pe cineva!

  • Exista doar criteriul acreditarii. Are sau nu ? Si UBB are destui bani sa -si salveze extensia! Sunt studenti exista , daca nu ….!Va mai aduceti aminte cum a fost preluata cladirea de UBB? Atunci avea bani? Facultati de sambata-dumnica !!! Vedeti si celelalte extensii care sunt prin oras!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.