Fiica unui un bărbat de 71 de ani din Budacu de Jos a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în timp ce făcea lucrări de reabilitare a locuinței, a găsit...
Arhiva
”Având în vedere desfășurarea concursului de soluții organizat de Primăria Bistrița privind amplasarea grupului statuar în Piața Unirii, prin care urmează să...
(FOTO-VIDEO) La Bistrița are loc astăzi ”Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocşi din județul Bistrița-Năsăud”, sub genericul ”Valori creștine în An Centenar –...
”În momentul în care coaliția PSD-ALDE a câștigat alegerile, preluând astfel guvernarea, ambele partide și-au asumat un program de guvernare care va ajuta la...
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de braconaj. Astfel, în urma...
Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj a făcut publice mediile cu care s-a...
(FOTO) Adevărate șezători moderne au avut loc la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud în zilele de miercuri, când a fost programat Atelierul de...
(FOTO) Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat pe care îl cercetează pentru delicte silvice și infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost prezentat...
Primăriile din Bistriţa-Năsăud care au depus proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii rurale de bază au obţinut prin Oficiul Județean pentru Finanțarea...
Fermele mari din Bistriţa-Năsăud s-au modernizat cu peste 12,7 milioane de euro, bani atraşi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR) de...







